Valea lui Stan

     A cui? Hmm… Cam neinspirat numele râului. Sau nu? Poate la botez nu era chiar atât de rău. Oricum, în 2016, pe vreme bună, denumirea ar trebui schimbată în Valea Tuturor. De la mic la mare, de la nătărău la cel cu bun simţ,  valea e cotropită, călcată în picioare. La propriu. Dacă reuşeşti să faci abstracţie de zumzetul şi de mitocănia care îţi acompaniază mai fiecare pas, e chiar faină. Nu, nu poţi scăpa de balast, nu prea se poate depăşi. Iar dacă totuşi o faci ajungi imediat să miroşi pârţurile te împiedici de alte cioturi.

     E greu şi să intri în traseu. Nesimţiţii ar parca maşina chiar şi pe cărare. Nu mai spun că în acul de păr al Transfăgărăşanului, cel din care porneşte Continuă să citești Valea lui Stan

Culmea Țigănești

     E prima oră și deja-i mare deranj. Temperatură, umiditate, zăpușeală, UV-uri, ce mai? …  toate-s la cote de avarie. Însă azi am noroc, nu stau la copt. Nu, nu mă car la mare căci e hăt, departe. Sunt în Țara Bârsei, și dacă tot pică muntele pe mine ce-ar fi să …? Bag mâna în joben, amestec, învârt, apuc și … se ivește Culmea Țigănești, din vecinul Bucegi.

20160626_091653

     În Bran, de fapt în Poarta, la limita Parcului Natural Bucegi, parchez. E cald de mor, ceasul anunță prânzul.  Iau cu asalt tot e de căc.. la modă expresia – traseul. Prima parte se suprapune cu Continuă să citești Culmea Țigănești