Amintiri

     La sfârşitul anului trecut, în pragul celor nouă ani de activitate în câmpul muncii, trăgeam sub ei linie: păr împuţinat şi încărunţit, o cameră de luat vederi, fete citite din care nu am înţeles cine ştie ce (prea grele pentru mine), ani lumină de muncă, vreo patruzeci de vacanţe, o maşină, câteva kilograme de haine, nişte piese de teatru, concerte, meciuri de fotbal, mai mulţi oameni minunaţi, prieteni, de puţin timp blogul, bani aruncaţi pe nimicuri, cărţi (niciodată suficiente), hobby-uri cultivate. Ar mai fi, dar îmi scapă. Le-am uitat?

     Înaintea acestor nouă ani sintetizaţi cât se poate de sumar, au mai fost douăzeci. Le-aş spune de formare. Nici până-n ziua de azi n-am înţeles pentru ce să mă formez. Cei şapte de acasă acum îmi par – probabil şi celor care m-au cunoscut – insuficienţi, şi, cred, destui de şcoală – mai mult sau mai puţin aprofundată. Apropos, de ce copiilor li se interzic Continuă să citești Amintiri