Brevets randonneur mondiaux 400

     Contemplez Arcul… Gândurile m-au încremenit. Majoritatea constituie întrebări. Cea mai stringentă e seacă: De ce fac asta? Poate voi afla cândva, momentan ridic din umeri. Privesc înainte spre cei 400 km întinși la poale de munte și prin vastul Bărăgan, amicul meu de ieri-alaltăieri.

     Iată-mă, depășind cumpene legate de logistica unui astfel de periplu ori capacitatea fizică și mentală, în fața brevetului de 400. Totuna cu 27 h, cel mult. Suficient pentru a trece prin punctele de control în anumite intervale de timp prestabilite. Sunt familiarizat deja cu formatul. Linia startului e desenată în dreptul Arcului de Triumf, la fel și cea de sosire. Așa arată pe tapet.

     În teren e altfel. De exemplu Continuă să citești Brevets randonneur mondiaux 400

Randonnée distant 300 km

     Săptămâna lucrătoare s-a scurs lin, fără emoții. Puțina experiență căpătată la tura trecută, cea de 200 km, m-a relaxat nițel. Acum am o vagă idee despre ceea ce înseamnă ore întregi petrecute-n șa. Fizicul e dornic, abia așteaptă cei 304 km și diferența de nivel de vreo 800 m din cadrul brevetului de 300. Psihicul, în schimb, ezită. Cum voi rezista în nesfârșita stepă a Bărăganului?, e întrebarea care sună deșteptarea. E 4:50, sâmbătă.

     Cântarul indică 80.2 kg. Halesc un mic dejun frugal, beau o cafea și o întind spre Arcul de Triumf. Sunt în ușoară întârziere, vreau musai să plec în traseu la prima oră, la 6. Și reușesc, căci ajung cu câteva minute înainte de ora stabilită. Clepsidra cerne și în timp ce recapitulez itinerariul. Punctele de control sunt situate la bornele 38  – Grădiștea, 116 – Lehliu Gară, 170 – Slobozia, 234 – tot la Lehliu Gară și sosirea, km 304, la Arcul la Triumf. Ah!, și consult, din păcate, Continuă să citești Randonnée distant 300 km

Biciclist cu diplomă

     E sîmbătă, 6.45. Încerc să-mi mențin temperatura corpului ridicată în timp ce un el și o ea tocmai ies din BOA chicotind. Sunt în jur de 5 grade, iar pe lângă mine mișună alți aproximativ 150 cicliști. Așteptăm startul brevetului de 200 km. E primul din seria clasicelor, urmează cele de 300, 400 și 600 km. Plus, între 10 și 15 august, colosalul de 1200+, adică Drumul Dunării, lung de 1400 km. Ehe, cum ar fi să…?

     Am emoții, nu am mai pedalat 200 km dintr-o bucată practic, chiar dacă am o vagă idee despre ceea ce înseamnă anduranță în ciclism. Trebuie doar să-mi găsesc ritmul. Constanță-i cheia, îmi spun. Ăsta nu-i concurs. Startul are loc între 7 și 8, iar de la 10.05 până la 14.00 e musai să-mi fie ștampilat buletinul concursului la punctul de control de la km 104 amenajat în curtea școlii din Valea Lungă-Cricov. După, înapoi spre Arcul de Triumf la care trebuie să ajung cel târziu la 20.30. Realizabil. Continuă să citești Biciclist cu diplomă

Cicloturism in ritm de vals, partea a II-a

          9.Dupa o saptamana de pedalat, pe 9 iulie, e prima zi de pauza, prilej de a vizita capitala Tirolului, cel mai mare oras din vestul Austriei. Innsbruck-ul este inconjurat de varfuri montane inalte: Nordkette (Hafelekar, 2334m) la nord, Patscherkofel (2246m) si Serles (2403m) la sud. Orasul a fost de doua ori gazda Jocurilor Olimpice de Iarna – in 1964 si in 1976. Nu multe orase din lume s-au bucurat de privilegiul de a gazdui de doua ori Jocurile Olimpice.

          Centrul orasului este o combinatie intre gotic si baroc. Cele mai multe atractii sunt concentrate in orasul vechi, Altstadt: Acoperisul de Aur, Domchirche, Hofburg, Hofkirche si Volskunsmuseum (Muzeul Tirolez de Folclor). De asemenea, tot in orasul vechi se intinde Maria Theresien Strasse, cea mai importanta artera comerciala a orasului.

          La 6 km in afara Altstadt-ului, se afla Schloss Ambras, resedinta lui Ferdinand al II-lea, unde turistii isi pot face o imagine asupra vietii la curte din sec. XVI. Pentru turistii pasionati de sporturi de iarna, la sud de centrul orasului, se poate vizita celebra trambulina de sarituri cu schiurile,  Bergisel. Aici are loc a III-a etapa a Turneului celor 4 Trambuline, competitie care se desfasoara anual, la cumpana dintre ani. Platforma panoramica din varf ofera o perspective de 3600 asupra lumii montane tirolieze.

 

          Imprejurimile orasului sunt extreme de atragatoare pentu toata gama de turisti. Pentru activitati in aer liber se recomanda Seefeld si Stubaier. Pentru pasionatii de istorie, oraselele Stams si Hall sunt adevarate perle gotice. Pentru extravaganti este recomandat orasul Schwaz cu un Altstadt minunat care s-a dezvoltat datorita extragerii argintului.

           10.Dupa odihna urmeaza etapa a VIII-a intre Innsbruck si Kitzbuhel, 94 km. Pana pe malul lacului Archensee, traseul urmeaza ruta parcursa in urma cu doua zile. Inainte de destinatia finala a etapei, ajung la  Worgl, un oras micut, pitoresc, dar un foarte important nod rutier si feroviar al Austriei, aflat aproape de granita cu Germania. Peisajul alpin ma va acompania pana la Kitzbuhel, o meca a schiorilor. In aceasta statiune cosmopolita si ultramoderna se desfasoara anual ,incepand cu 1931, concursul de coborare cel mai astepta din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin.

          Localitatea pare desprinsa din poveste, avand o arhitectura cu un pronuntat caracter gotic, iar casele sunt asezate pe fundalul unor pajisti alpine. In ciuda faptului ca statiunea atrage in continuare clienti foarte bogati (staruri de cinema, personalitati din lumnea sportului si showbizului, oameni de afaceri), si-a pastrat aerul linistit. Centrul orasului este concentrat in doua piete, Vorderstadt si Hinterstadt. In ambele existand case medievale. Intre ele se afla Katharinenkirche, monument in memoria celor cazuti in timpul celor doua conflagratii mondiale.

          La 2 km de centrul localitatii, la umbra vafului Kitzbuheler Horn (1996 m) voi incheia etapa in campingul Schwarzsee, pe malul lacului cu acelasi nume.

           11.Pe 11 iulie pornesc spre Salzburg pe un traseu lung de 111 km, intre Kitzbuhel si Goling. Nu dupa mult timp de la plecare, trecatoarea Pas Griesen (967 m) va marca trecerea in landul Salzburg.

          Regiunea ofera o minunata combinatie de atmosfera urbana si zona alpina, capitala, minunat oras baroc, constituind principala destinatie. In sudul landului o importanta foarte mare o au sporturile de iarna. Vara insa, oraselele servesc sutelor de mii de turisti ca puncte de plecare in labirintul de trasee montane, cel mai important loc fiind Parcul National Hohe Tauern. La fel ca vecinul Tirol, Salzburgul este in oferta celor mai multe agentii de turism, iar foarte multe carti postale din Austria sunt imprimate cu poze din peisajul idilic de aici.

          Ca si in zilele anterioare peisajul este coplesitor, soseaua fiind incadrata de maretii Alpi. La fel ca-n Innsbruck, localitatea Bischofshofen organizeaza ultima etapa a Turneului celor 4 Trambuline.

          Ziua se incheia la 27 km de Salzburg, campingul Aqua Salza din localitatea Golling.

           12.Pentru 12 iulie am de pedalat doar 41 km intre Golling si Seekirchen, dar de vizitat superbul oras al lui Mozart, Salzburg.

          Orasul are cea mai puternica influenta italiana de la nord de Alpi. Pentru multi, Salzburg reprezinta chintesenta Austriei, aici regasindu-se cele mai frumoase cladiri in stil baroc din tara, peisaje minunate dar si avantajul unei traditii musicale. Aici s-a nascut Wolfgang Amadeus Mozart, cel mai renumit fiu al orasului. In numele compozitorului se desfasuara anual Festivalul de la Salzburg, o manifestare de renume mondial, in cadrul careia au loc spectacole de muzica clasica si teatru.

          Capitala landului este trepidanta tot anul si nu se poate vorbi de o perioada buna pentru a-l vizita. Raul Salzach imparte orasul in doua. Centrul sau este format din cladiri arhiepiscopale dominate de castelul Hohensalzburg. Majoritate atractiilor turistice se afla in aceasta zona: casa in care s-a nascut Mozart, Salzburg Museum, turnul cenusiu Rezidenz Neugebaude, Domkirche, Franziskanerkirche, Rupertinum, Schloss Mirabell si Mirabellgarten, Naturkundemuseum si multe altele. Si imprejurimile Salzburgului ofera atractii cum ar fi: Schloss Hellbrunn, Volksmuseum si muntele Untersberg la o altitudine de 1995 m.

          Peste o zi petrecuta in acorduri si ritm de vals, voi trage cortina in campingul  Fenninger Spitz, pe malul lacului Wallersee, la 14 km nord deSalzburg.

           13.Pentru a XIII-a zi traseul insumeaza 111 km intre Salzburg si Linz, capitala Austiriei Superioare. Cea mai mare parte a zilei voi urma soseaua nr. 1 de-a lungul raurilor Ager si Traun.

          Imediat dupa start, peisajul alpin cu care am calatorit in ultimele zile ramane in urma, luandu-i locul cel format din zone agricole. Austriecii considera Austria Superioara ca fiind o zona rurala, majoritatea turistilor preferand sudul landului, zona Slazkammergut, unde sunt numeroase lacuri. Foarte multi turisti viziteaza si parcul Parcul National Kalkalpen, aici fiind gazduita cea mai mare zona forestiera din Austria, protejata prin lege.

          Un punct important al zilei in reprezinta orasul Wels, cu un centru istoric deosebit de frumos si cu impresionante vestigii romane. Cel mai atragator punct este Stadtplatz, o piata lunga inchisa la un capat de poarta Ledererturn.

          Orasul de destinatie, Linz, este al treilea ca marime din Austria. Desi nu este o destinatie turistica, fiind un oras industrial, Linz are un Altsadt minunat, traversat de Dunare, si unul dintre cele mai inovative muzee din Europa, Ars Electronica. In ciuda faptului ca se afla in umbra mult mai preferatelor de turisti Viena si Salzburg, orasul a fost declarat Capitala Europeana a Culturii in 2009. In piata Hauptplatz, considerate printre cele mai frumoase din Austria, sunt cladiri inalte, zugravite in colori pastelate, si o coloana a Sfintei Treimi realizata din marmura. Cele doua turnuri ale Alter Dom sunt foarte fotografiate de turisti. De notorietate se bucura si Stadtpfarrkirche deoarece in interior, sub o piatra funerara, se afla inima imparatului Fredrich III. De aici, pentru a se ajungela Schloss, trebuie traversate cele mai pitoresti stradute ale orasului, aglomerate de foarte multi turisti. Castelul, cu aspect de fortareata, a fost construit dupa ce Matei Corvin a ocupat cea mai mare parte a estului Austriei.

          Camparea se va face in campingul Pleschingersee, pe malul Dunarii, fluviu al carui curs il voi urma pana la destinatia finala, Viena, in urmatoarele doua zile.

           14.Linz – Schonbuhel, 96 km. In aceasta zi voi urma cel mai celebru traseu din Europa amenajat pentru biciclete. E vorba de traseul care porneste din Passau, Germania, strabate Austria pe intreg parcursul Dunarii, si se termina in capitala Slovaciei, Bratislava.

           Ciclistii din intreaga lume vin cu zecile de mii pentru a se bucura de infrastructura oferita de acest traseu lung de 365 km. Este foarte bine semnalizat, gradul de dificultate este scazut, iar din acest motiv toate categoriile de ciclisti se pot bucura de zonele extreme de pitoresti prin care trece traseul.

          Primul obiectiv al zile il reprezinta satul Mauthausen, renumit pentru lagarul de concentrare KZ Mauthausen, cel mai important din Austria. Teoretic lagarul era unul de munca nu de exterminare. Din cei 200.000 de prizoneiri trecuti prin lagar, jumatate au murit.

          La mica distanta de sat, la confluenta dintre Enns si Dunare, se afla frumosul oras fortificat Enns. In hauptplatz sunt o gramada de case, in stil baroc, vopsite in culori multicolore. O priveliste minunata se deruleaza din turnul Stadtturn inalt de 60 m. Multe desoperiri arheologite sunt prezentate in muzeul Lauriacum si in St Laurenz Basilika.

          La Melk voi vizita cea mai importanta manastire baroca din Austria (foto).

 

          Situata pe o stanca de granit, undeva deasupra Dunarii, abatia domina peisajul. Orasul aduna anual peste jumatate de million de turisti care vin pentru a admira decoratiunile baroce realizate in secolul XVIII.

          Noaptea o voi petrece in campingul Sumpfer din satul Schonbuhel.

           15. Ultima zi a turului Austriei, 15 iulie va insuma 115 km, intre Schonbuhel si Viena. Continui traseul Dunarii, cel mai frumos si pitoresc tronson, cunoscut sub denumirea de Wachau. Dealurile incarcate de vita-de-vie se rostogolesc in Dunare. Cei 40 de km ai Wacha-ului sunt cei mai vizitati din intreaga Austrie Inferioara.

          Urmeaza orasul Krems an der Donau. Localitatea constituie un port important la Dunare, iar infiintarea universitatii pentru studii aprofundate si a unui centru pentru arte a adus cultura tinerilor, element esential intr-un oras prosper si linistit. Cea mai importanta strada a orasului, Landstrasse, este o artera comerciala foarte aglomerata, pietonala si plina de cladiri vechi. Cladirea primariei, Rathaus, este foarte frumoasa construita in sec XVI. Cea mai mare piata din oras este dominata de Pfarrkirche, o biserica romanica. La 10 km de Krems, intr-un parc englezesc, se afla Schloss Grafeneg, un castel in stil neogotic, o adevarata fantezie.

          In continuare traseul serpuieste pe malul fluviului printre satele impanzite de turistii care pedaleaza pe celebrul traseu dunarean.

          Dupa doua saptamani petrecute in saua bicicletei, 1259 km pedalati pe drumuri incantatoare, periplul se incheie in campingul Neue Donau, la Viena, lacul din care am pornit pe 1 iulie.

 

Socoteala din targ…

        Din tren va spuneam ca voi petrece sfarsitul de saptamana la munte pentru pregatirea fizica a proiectului Cicloturism in ritm de vals, plan prin care doresc sa pedalez 1.259 km prin Austria. In zilele premergatoare weekend-ului mi-am planificat minutios programul pentru sambata si duminica.

        In prima zi libera aveam programata o tura de 116 km: Codlea – Valcele – Sfantu Gheorghe – Brasov – Poiana Brasov – Rasnov – Codlea.  Am pornit in traseu de la poalele Magurii Codlei (foto), prin Tara Barsei, traversand localitatile Halchiu, Bod, Araci, Valcele pentru a ajunge in Sfantu Gheorghe, resedinta si cel mai mare oras al judetului Covasna, situat in depresiunea cu acelasi nume.

        Prima parte a drumetiei, in imagini:

 -la umbra … Magurii 

  -Tara Barsei

– la bord

 -fratele Muresului, Oltul

– Araci

-scurt popas

-cicloturist?

-Kovászna megye

-nori amenintatori

      Nu am fost prea inspirat in alegerea rutei Sfantu Gheorghe – Brasov. Am parcurs acest tronson pe DN 12 si 13, sosele care leaga Brasovul de judete importante ale tarii: Harghita si Bacau. De obicei acest drum este aglomerat, fiind parcurs si de camioane. Pentru a evita aglomeratia de pe aceste doua sosele recomand ruta Sfantu Gheorghe – Ilieni – Harman – Brasov.

        Ajuns in Brasov, din cauza norilor tot mai plumburii care anuntau o ploaie pe cinste, nu m-am putut bucura prea mult de centrul vechi. M-am grabit sa urc in Poiana Brasov, in ciuda tunetelor si a intunericului care se lasa peste masivul Postavaru. Dupa 4 km pedalati din Livada Postei am ajuns in prima dintre parcarile care ofera panorame incantatoare cu Brasovul, in special cu Scheii Brasovulu (foto).

   Depresiunea si orasul Brasov:

     Primele picaturi de ploaie m-au facut sa ma razgandesc in privinta catararii in Poiana, motiv pentru care am coborat in Brasov intr-o clipa (am rulat cu 58 km/h!). Ploaia, pe langa faptul ca nu a reusit sa-mi stearga urmele unui bronz „minunat” (cred ca voi mai merge la plaja vara viitoare), m-a facut sa scurtez traseul cu aproximativ 15 km si cu o catarare pe cinste :(.

        Intre Brasov si Codlea, 14 km plat, mi-am reamintit itinerariul pentru duminica, zi pentru care mi-am propus sa plec din Codlea spre Bucuresti, via Targoviste. Urcam la Predeal prin Paraul Rece, iar in continuare DN 1 pana la Sinaia. Din orasul de la poalele Bucegilor traversez Paduchiosul pentru a ajunge in Tragoviste, oras din care pornesc spre Bucuresti cu trenul.