O oază

     Sunt treaz, iar înaripatul doarme dus. Nu mişcă nici măcar o pană. Dar nu-l invidiez pentru somnul său profund, cel de sâmbătă dimineaţa. Sunt fericit, plec la plimbare în grădina imensităţii Carpaţilor. Vastul lanţ muntos mi-e necunoscut, chiar dacă-l văd mai mereu, indiferent de zarea în care privesc.

       E doar o zi cu cer senin, frumoasă ca niciodată, iar de dragul muntelui lăsăm totul acasă. Mai puţin rucsacii şi o monedă, pe care am privilegiul să o arunc … Cap! Asta înseamnă aleea dintre cabanele Diham şi Mălăeşti, prin Pichetul Roşu, Prepeleac, Vâlcelul Prepeleacului şi Şaua Mălăeşti. Excelent traseu!, prin pădurea nebună, în fiecare noapte cu lună… în fiecare dimineaţă, uneori ca o umbră, alteori ca o ceaţă, ca o negură sau ca o brumă… Scuze, dar cântăm.

        Drumul e pitoresc, plăcut, uşor. Şi durează puţin peste două ceasuri. Regretăm doar lipsa ruginii pădurii. E târzie toamna, frunze nu-s. Doar noi şi un ursuleţ. Ne tot intersectăm urmele, chiar dacă nu ne zărim, ceea ce nu-i neapărat rău. Fiecare cu ale lui: el cu pădurea sa, noi cu cântecul…

Această prezentare necesită JavaScript.