70 km în şa

     Duminică descopăr o altă variantă de încălzire, plimbare. Pe meleaguri dâmboviţene şi împrejurimi. Cam 75 km. Mult? Puţin? Nu contează. Lanţ întins să fie. Dar nu înainte de a pregăti bocceaua: două sandwichuri, o ciocolată, trei mere şi două banane.

     Startul îl iau de la Obor, urmez Colentina, Andronache, iar după calea ferată ies din Bucureşti. Traseul ţine DJ200 prin Voluntari, Pădurea Ştefăneşti şi localităţile omonime. De Jos şi de Sus.

     D-aci şi până-n Dascălu car pietre de moară. Continuă să citești 70 km în şa

După hibernare

     Temperaturile ultimelor zile şi prognoza meteo a perioadei următoare m-au convins să agăţ schiurile în rastel. De fapt, le-am dus la beci, în pivniţă. Se vor acoperi de praf. Acelaşi pe care tocmai l-am şters de pe bicicletă. I-a sosit vremea, după câteva luni de hibernare. Am curăţat-o , am lustruit-o, aşa, de ochii soacrei.

     Bine, bine dar ce fac cu ea? Cu bicla. Pe unde s-o dezmorţesc? Ori…să mă dezmorţesc? Parcă aş fi Omul de Tinichea. Ruginit.

     Cu puţin curaj îmbrac echipamentul şi pornesc. Continuă să citești După hibernare

Două biciclete în taxi

     E a doua zi a turului cetăţilor fortificate transilvănene, cele din lista UNESCO, iar zorii dimineţii ne găsesc pe terasă. În faţă avem câte o omletă. Papara e delicioasă, chiar mai bună decât cea pe care o prepar în sfârşiturile de saptămână care mă prind p-acasă. Unde mai pui că în Mediaş preţurile sunt mult sub cele din capitală.

     Un singur off la orizont, toropeala de peste zi. Cu o seară în urmă Busu anunţa pentru azi temperaturi de peste 35 în mai toată ţara. Alternativă nu-i. Avanti!

     Pornim pe la 10.30, destul de târziu, iar mercurul sare, deja, de 25 de grade Celsius. Bine că bidoanele sunt pline cu apă. Avem chiar şi de rezervă, în coburi.

Biserica fortificată, Valea Viilor
     biserica fortificată, Valea Viilor

Continuă să citești Două biciclete în taxi

1 Iunie

     Fără vreun orizont ciclist pe termen scurt şi cu piciorul drept în piuneze, zac în pat aşteptând… Ce? Ziua de mâine? Vine oricum. Cursul timpului nu-l pot schimba, la fel cum nu am putut preveni … neprevăzutul. Mi-am bulit piciorul exact când trebuia. Ce să fac? Pai, momentan, aştept să-mi treacă. Să bocesc după periplul european? Nu. Am făcut-o. Gata! Voi încerca traversarea Europei altădată, cândva…

     Azi e şi ziua mea, vreau să mă bucur de ea. Pentru asta – că tot nu prea pot călca, pun laptop-ul pe genunchi, întind harta României în stânga, aprind o ţigară, desfac o bere şi birjăresc mouse-ul. Împreună schiţăm o hartă de toată frumuseţea, pe lângă casă. Am intitulat-o Continuă să citești 1 Iunie

Europa pe biclă

           3.000 km 

     Gata, toţi sacii sunt în căruţă. Trebuie să mai aştept scurgerea timpului. De la momentul licăririi ideii a trecut un sfert de veac, timp în care a încolţit, a murit, a înviat … şi acum a înflorit. E splendidă!

   Mă aşteaptă călătoria vieţii (asta spuneam şi înainte de a colinda Austria). Traversez Europa pe bicicletă, între „acasă” şi Cabo da Roca, pe coasta Portugaliei. Cinci săptămâni, 3.000 km.

      Plec pe 28 mai, iar distanţa dintre Bucureşti şi Arad o voi parcurge cu trenul. Mi-e frică să pedalez p`aci – altă scuză n-am găsit. Din oraşul de pe Mureş va începe călătoria propriu-zisă.

      Prin Vama Turnu părăsesc ţara, intrând în pusta maghiară: Szeged – Baja – Pecs – Barcs, frontiera cu Croaţia. Asta-i încălzirea. Zagreb şi Ljubljana sunt oraşele importante, capitalele Croaţiei şi Sloveniei, prin care bicicleta mă va purta spre nordul Italiei. Peninsula o voi traversa prin oraşele Venezia, Padova, Mantova, Piacenza, Savona, iar după Sanremo voi ajunge în Franţa, pe riviera Coastei de Azur. Monte-Carlo, Nice, şi Cannes sunt doar câte popasuri în drum spre Marseille, Montpellier sau Pau, la poalele Pirineilor, lângă graniţa cu Spania. Traversez peninsula iberică de la est la vest, prin Pamplona, Burgos, Valladolid, Salamanca şi Ciudad Rodrigo. aproape de frontiera lusitană. De aici şi până la Cabo da Roca mai trec prin Lisboa, capitala Portugaliei.
Sumar, asta e. Câteva rânduri, atât.

          Pedalăm împreună această distanţă!

     „Caută şi tu măcar un partener de drum”, răsuna îndemnul pe la colţuri, la spriţ, la bârfă. Ideea nu mi-a surâs. Dar nu detaliez…
În ultima vreme însă m-am gândit la o posibilă companie. La VOI. Mergem împreună cu bicicleta? Vom avea parte de turism, recreere, sport… facem doar ceea ce vrem! Adică activităţi care oferă un stil de viaţă sănătos, costuri ale expediţiei mult reduse, perspective admirabile asupra peisajului comparativ cu celelalte mijloace de transport care folosesc carburanţi şi combinarea perfectă dintre sport şi relaxare. Evident, şi o experienţă de viaţă aparte. Va fi fain, promit! Ce ziceţi?

     Nu vă faceţi griji, nu aveţi nevoie de zile de concediu, pregătire fizică deosebită, o bicicletă bună, echipament adecvat, nimic. Trebuie doar să vreţi să vă ataşaţi confortabil în ataşul imaginar al bicicletei mele şi mă veţi însoţi exact cât doriţi. Şi vom împărţi parcele din drum: un km, doi, zece, o sută, cât poftiţi. Sau tot drumul.

         Cum?

     Simplu. Cumpărând parcele, distanţe. Fiecare kilometru costă un leu. Doar un leu! Prin asta vom susţine cauza educaţiei. Împreună cu United Way România, prin educaţie, oferim copiilor şansa la un viitor mai bun. Chiar dacă acel leu pare neînsemnat, nu-i deloc aşa:

– un leu costă o gumă de mestecat,
– cu 5 lei beau cafeaua,
– 10 lei nu-mi ajung pentru un pachet de ţigări.
Cumulând, adunând leu cu leu, ban peste ban, ajungem să oferim:
– o masă caldă pentru un copil – 10 lei,
– o şedinţă de terapie pentru un copil cu dizabilităţi – 25 lei;
– o săptămână de ajutor la teme pentru un copil sărac – 50 lei;
– chiar o lună de orientare profesională pentru o mamă singură pentru a-şi creşte copilul – 100 lei.

          Mai exact?

     Cel mai simplu mod de a dona e prin platforma online GALANTOM. După ce aţi intrat accesaţi butonul „Vreau să fac o donaţie”. Veţi fi condus pe pagina în care puteţi selecta/introduce suma pe care doriţi să o donaţi şi veţi completa câmpurile obligatorii. După, click pe „Donează”. Mai trebuie doar să completaţi câmpurile cu datele cerute şi gata, „Plătesc în siguranţă”. 

    Ori, donaţi prin depunere de numerar la oricare din sucursalele Raiffeisen Bank, în unul din următoarele conturi:

LEI: RO 67 RZBR 0000 0600 0510 0708

EURO: RO 72 RZBR 0000 0600 0805 8342

USD: RO 97 RZBR 0000 0600 0520 4928

Nu uitaţi CUI-ul, 16579546

Foarte important – menţionaţi pe dispoziţia de plată „pentru proiectul susţinut de Alexandru Alupei”! 

    Sau, evident, puteţi achiziţiona kilometri şi prin transfer bancar. Conturile sunt aceleaşi, la fel şi menţiunea pe care trebuie să o faceţi.

          In concluzie

     Oferim speranţă, ajutor şi o şansă la un viitor mai bun copiilor care se străduiesc să aibă o viaţă mai bună. Şi, egoişti fiind, vom vedea şi noi Europa din ataşul bicicletei. 😉

Bicicletă sau maşină?

     Vremea deloc frumoasă de la sfârşitul săptămânii trecute era propice pentru numărat bani şi făcut copii privit la televizor. Desertul a constat în Salonul de Biciclete şi Accesorii, Expobike şi Salonul Auto Moto. Astrele s-au aliniat, expoziţiile au picat la ţanc.

     La Băneasa, în hangarele care găzduiesc doar aer şi de câteva ori pe an diferite exponate, câţiva importatori şi-au încordat muşchii. În centrul atenţiei, fascinanta bicicletă. De la cea mai simplă şi accesibilă la cea-mai-cea. Şi o mare de oameni: mulţi gură-cască, împătimiţi ai fenomenului, gospodine, casnici, aroganţi peste poate, ciclişti profesionişti. Ce mai!, lume pestriţă. Printre ei salivam şi eu la o bucată din tortul târgului. Doar frica de diabet m-a făcut să mă abţin. „Am sau nu nevoie de ceva? Nu contează, îmi vine să cumpăr chiar şi un bidon, orice!”. Continuă să citești Bicicletă sau maşină?

Agonie, extaz şi … agonie

     Tresar la prima oră a dimineţii. E şapte şi m-am trezit fără alarmă sau cocoş. Obişnuinţa, of! Arunc o privire pe fereastră şi imediat ochii se măresc, cam cât cepele. TransfagarasanParbrizele maşinilor sunt albe!  Crezând că am dormit mai multe luni, consult calendarul. Nimic nou, tot sfârşit de iulie. Gradele din termometru nu-mi stârnesc curiozitatea, mă bag iar sub plapumă. Mai picotesc, mai moţăi, ba pe stânga, ba pe dreapta, puţin pe spate, dar nu mai adorm. Nu-s odihnit, iar ligamentele genunchilor mă jenează, chiar dor. Nici ele nu s-au odihnit. Mai mult, suferă niţel. Cumva le potolesc, încălzindu-le bine, ia la nouă şi ceva mă întind la drum, direct pe pantele abrupte a ultimilor 15 km ai Transfăgărăşanului argeşean. Continuă să citești Agonie, extaz şi … agonie