Duminica, a VII-a zi

     Se spune că El s-a odihnit în a şaptea zi, după ce a făurit tot, din nimic. Nu ştiu dacă trebuie comentat acest aspect. Crezi sau nu. Oricum, îmi amintesc ora de religie în care am învăţat despre facerea lumii: cerul şi pământul, apele, verdeaţa, ziua şi noaptea, animalele şi, la sfârşit, omul. Totul în şase zile. Însă ţin minte că după această învăţătură m-a măcinat o întrebare: cum S-a odihnit? Puşti fiind îmi imaginam scenarii: a citit, S-a plimbat, a dormit, S-a uitat la televizor, a scris poezii, a privit pur şi simplu în gol, a fost la teatru… Oho!, ar mai fi. Atunci eram un ţânc, mi se permitea (aproape) orice. Acum, după două decade, constat că n-am găsit răspunsul. Continuă să citești Duminica, a VII-a zi

10.548

    Mult? Puţin? Destul? Depinde… Individual, fiecare unitate în parte e neînsemnată. Cumulându-se, devin un tot. Al naibii de mare. Fir-ar!

    Vorbesc de metri. În general, îi parcurg cu toptanul. Zilnic. Prin casă, la locul de muncă, pe stradă, fugind după tramvai sau autobuz. Mai şi pedalez. Atunci sunt mai mulţi, devin kilometri. Cu maşina, la fel, o sumedenie, sute. Rar, extrem de rar, alerg şi după fete. Dar, fără excepţie, mă împiedic. Cu alte cuvine, merg, umblu. De cele mai multe ori, ca mulţi dintre cei cu care interacţionez, alerg metri buni bezmetic către … nicăieri. Poate, în ritmul ăsta, spre sfârşitul zilelor mă îndrept.

    Duminică i-am alergat într-un cadru organizat. Cursa individuală de 10,5 km a Semimaratonului Internaţional Bucureşti. Continuă să citești 10.548