Drumul

   Priveam ploaia cu ale ei picaturi de argint si ma gandeam la anii copilariei,  cand eram la fel de mic, „salbatic” si liber. Imi imaginam, ca-n adolescenta, drumul intre Codlea si malul portughez al Atlanticului. O utopie. Asta, pana in urma cu vreo cateva luni, cand, pe undeva prin P-ta Alexandru Lahovari, la un pahar de vin, aduc in discutie o calatorie cu bicicleta, nu de talia celei la care visam, dar prin Austria. Cateva incurajari din parte prietenilor, mai mult din politete cred, si seara s-a sfarsit.

   Din acel moment m-am virusat, boala grea. Antidotu`? Turul Austriei. Convalescenta a durat trei luni, iar prima pilula a fost harta tarii valsului. Pe rand, au urmat ghidurile turistice, proiectul, cererile de sponsorizare, cate si mai cate. Luni de zile in care am trecut de la extaz la agonie si vice versa. Ma rezum doar la atat. Imaginatia e si ea un dar, asa ca bucurati-va…

   Iata-ma in Gara de Nord! Langa ultimul vagon o doamna, pe care o mai vasuzem, dar nu stiu unde, chicotea cu „nasu`”. Vazundu-ma, a devenit serioasa si m-a abordat. Ciudate gusturi, imi zic, dar m-am linistit repede. Era doamna de la CFR care-mi eliberase biletul de calatorie cu doua saptamani in urma. Surpriza! M-a asteptat cu doua suplimente, prin care mi-a modificat ruta Bucuresti-Viena si retur. Initial, biletul a fost emis pe traseul Bucuresti-Brasov-Sighisoara-Arad-Curtici…Viena, iar eu urma sa ma car, impleticindu-ma pe treptele rapidului al carui nume nu-l stiu a scrie, pe traseul Bucuresti-Brasov-Sf. Gheorghe-M. Ciuc-Cluj-Oradea-Episcopia Bihorului…Viena. Gestul m-a lasat per-plex. Nici macar contravaloare suplimentelor nu m-a lasat sa o achit „E greseala mea, scuzati-ma. Va doresc calatorie placuta!”. Nasul ma privea lung, probabil era invidios 🙂 Oare ce s-ar fi intamplat daca plecam pe ruta pentru care nu aveam bilet?

   Si trenul s-a asternut la drum. M-am inteles cu conductorul pentru a transporta bicicleta pana la Brasov, vagoanele nefiind prevazute cu rastel. Cam mare tariful, probabil din cauza atentiei primite din parte camaradei sale,  mai devreme. Cu vehiculul priponit intre vagoane si blocand intrarea in toaleta, incurcam tot traficul. Sa fie sanatosi! In afara eternelor scuze adresate calatorilor, amintesc vaicarelile unui domn, proaspat disponibilizat, in conditiile in care era cel mai bun angajat dintre toti muncitorii patronului; trei.

   In orasul de sub Tampa am ajuns la cateva minute dupa miezul noptii. Legatura cu Budapesta era peste vreo doua ore, la 01.50. Ma gandeam sa umblu pe strazi, numai in gara sa nu stau. Doua becuri albe luminau peroanele sinistre, un chiosc cu geamuri sparte si cateva persoane dubioase ratacind printre sine, cam acesasta era tabloul unei gari, pe care mi-o aminteam plina, indiferent de ora – un furnicar.

  Mi-a revenit culoarea in obraji cand mi-am intalnit parintii, veniti pentru a-mi tine de urat. Evident, n-au venit cu mana goala, ci cu doua pungi mari, mari pline cu merinde pentru drum: sandwichuri, fructe, biscuiti, prajiturele, ciocolata, apita, aaaa … si o bere.  Minunati!

  Sigur, a venit si momentul despartirii … si usa trenului s-a inchis. Bicicleta dezechipata si-a gasit loc, atarnand in rastel. Am adormit imediat dupa ce mi-am amenajat culcusul intr-un compartiment, trenul nefiind aglomerat.  O pleoapa ridicata la Toplita, probabil pentru a vedea gara in care coborasem de multe ori in vremea copilariei. Cu geamul putin „crapat”, nasul mi-a cam inghetat. Eram totusi in depresiunea Harghitei, polul frigului din Romania. Oricum, le-am urat minden jot (toate cele bune) catorva localnici, aici fiind rudele din partea mamei.

   Dar ce-am tresarit cand m-a trezit o domnisoara, cred, si al ei Canis! Dorea o companie placuta, pana la Oradea. Proasta alegere; chiar pe mine? Il preferam pe mos Ene. Am dormit pana la granita maghiara, cu foarte mici intreruperi. S-au cam indoit vamesii de ceea ce vreau sa fac, dar mi-au urat de bine.  Pana in capitala ungara doar pusta. De subliniat totusi, calitatea infrastructurii feroviare. Imaginati-va motaitul intr-un tren, pe fondul unui suierat placut, fara zdranganituri si trosnete. Socul cel mare l-am avut cand am trecut in Austria. Si mai si!

  La 16.20 am coborat la Kelety Pu, cea mai importanta statie feroviara din Ungaria. O bijuterie arhitecturala! Credeam ca in afara garii se circula cu trasuri si tramvaie trase de cai. Doar aspectul trenurilor te readucea la realitatea secolului vitezei, occidentale.

    Legatura cu Viena nu s-a putu face conform socotelii din targ. Trenul pe care speram sa-l prind (in imagine) era un Eurojet austriac, fratiorul TGV-ului francez. Se deplaseaza cu 200 km/h, facand vreo trei ore pana la Viena. Nici un succes sa-mi urc bicicleta in el. „For you sir, are other trains”. L-am implorat pe „nas”, dar nimic. Cum ajung la Viena? Prividu-l cum pleaca, odata cu el si norocul, imi imaginam aparenta relaxare oferita de o tigara. Doream si eu una. N-aveam timp de tampenii.

    La 17.38  porneam spre Gyor, intr-un regional, impreuna cu totii navetistii din Ungaria. Garnitura era plina ochi. Eram exact cireasa de pe tort. Stateam ba pe stanga, ba pe dreapta culoarului de acces. Frecusuri, injuraturi, mormaieli, toate in repertoriul unguresc. Oameni pestriti, din toate domeniile de activitate, nu prea veseli, mai degraba iritati dupa munca asidua. Cred ca le lipsea doar simtul umorului, in rest le aveau pe toate: grimase, frunti incretite, fete palide, iar pe chipurile ridate se puteau citi toate grijile si framantarile cotidiene.  

   Am strabatut jumatatea distantei dintre Budapesta si Viena intr-o ora si ceva. Cea mai incordata ora pe care am trait-o! In gara celui mai important oras din nord-vestul Ungariei s-au mai scurs 15 min. asteptand al patrulea tren in decurs de o zi. Asigurarile primite, in maghiara, din partea conductoarei erau imbucuratoare. Mergeam la VIena! Numai ca a omis sau nu (ne-am inteles din maini) sa-mi spuna ca voi ajunge la Viena din doua bucati. Acest tren avea capatul de linie la Bruck a.d. Leitha, imediat dupa granita austriaca. Pentru a fi sigur, am apelat la translator. Da, mama. Mi-a dat informatiile necesare pe care i le-a transmis telefonic „nasica”. Va imaginati circul? Totusi, de la Bruk mai sunt aproximativ 50 km pana la Viena. Negam ceea ce mi se intampla. Urma al cincelea tren. Eram incalzit dupa atata antrenament, asa ca piciorul pus pe treapta peronului vienez la 22.30 nu mi-a trezit vreo revelatie. Dupa 27 ore de drum capiasem, dar acesta era inceputul!

  Cautam campingul in carul cu fan la o ora la care fosta capitala imperiala parea pustiita. Harta gasita in receptia unui hotel – nu m-au cazat motivand lipsa spatiului pentru depozitarea bicicletei! – mi-a prelungit agonia. Era 00.00 si nu mai puteam, cedam. Trebuia sa ma intind, chiar si cu capul pe o bordura. Ca tacamul sa fie cmplet, si-a facut aparitia un echipaj de politie. Dar am avut noroc.  M-au condus pe cateva strazi pustii, prin care suieratul vantului iti amintea de pasarile lui Hitchoock, dar ma indreptam spre campingul mult dorit, spre un pat. Eram dispus sa platesc oricat pentru o camera de orice fel. Lumina obscura de la poarta prevestea inevitabilul. O coala de A4 trona pe intrare, intampinand turistii cu un calduros bun venit, in patru limbi, dar cu o mentiune: „in cazul in care ajungeti dupa inchiderea receptiei, va rugam sa alegeti o parcela pe care sa va instalati, iar plata o veti efectua dimineata”. N-am repetat nicio injuratura timp de cinci minute. Tot ce-mi mai lipsea era sa instalez cortul. Preferam dormitul in sac sub cerul liber, dar vremea nu m-a lasat. Asemenea vant nu prea vazusem, iar temperatura rezona cu luna octombrie. Am priponit cumva cortul, pe la 01.30, neavand cu ce sa infig pironii. N-am inchis un ochi toata noaptea. Cumplit!    

   Noapte buna … voua!

  

Visul


A fost odata un vis frumos

Cu un baiat si…

…in ultimii ani am tot asteptat ziua in care voi fi dezmierdat de ale sale raze, pe acoperisul celui mai spectaculos munte, sa impletesc acolo a Craiului cununa. Ne-am intersectat cativa ani, a fost mereu acolo, era imaginea paradisului, simbolul bogatiei, dar nu vedeam. Am fost orb.

   Iata-ne la drum! Am pornit din Plaiul Foii spre Spirlea, pe drumul pietruit umbrit de brazi inalti, incaruntiti de usnea barbata.

  Dupa un scurt ragaz in mica poienita langa refugiu, si 30 de minute plimbate, am ajuns la Zaplaz. M-am trezit contempland in fata portilor paradisului. Daca pentru decorarea Baptisterului florentin a fost nevoie de geniul lui Ghiberti, Zaplazul a fost desavarsit de gingasia naturii.

  

   Am trecut pragul, in bocanci fiind, si am pasit intr-o lume descrisa de cativa cunoscuti ca fiind gazda celui mai greu si mai frumos traseu montan marcat din tara, La Lanturi. Intradevar, timp de cateva ore, intre Zaplaz si creasta am fost la limita! Soarele imi veghea ascensiune, discret, de undeva de sus, asa cum a facut-o mai mereu. Hormonii pompau adrenalina. Eram extaziat. Frica, curajul, nesiguranta, bucuria, toate imi transmiteau un sentiment inaltator.

   Pasajele verticale se succedau, fasiile de grohotis mai alinau panta, iar calcarele ma claustrau. Un fir de ata putea ruina totul. Feeric!

 

   Creasta ma astepta onduland orizontul.

   De undeva de sus strangeam la piept tot ceea ce poate oferi mai frumos si mai placut acest pamant.


   Deasupra, cerul.

   Si totusi, ceva lipsea… Pentru cateva clipe l-am regasit, stralucitor ca intotdeauna, dar nu-l puteam cuprinde. Se indeparta. Privindu-ne, i-am urat „ramas bun”; restul e tacere. Pleca in Fagaras.

    Lasarea serii reducea mult temperatura, fiind tot mai frig. In refugiul Grind era forfota mare si nici un loc liber. Fara cort, doar cu saci de dormit, incepusem sa facem haz de necaz, incurajandu-ne, ca doar urma o noapte alba cu luna plina, pe la vreo 2 200 m altitudine si cateva grade peste zero. Grozav 😦

    Eram la cina, iar la un moment dat, din refugiu apare Ionel, si implicit salvarea noastra. Ionel, din Resita, era intr-o tura de vreo doua saptamani, in fata celei de a treia, singur, batand carari montane. L-am intrebat daca se muta, bagajul sau fiind infiorator.

   Auzindu-ne vaicarelile s-a oferit sa ne imprumute cortul sau de doua persoane, nou, scos din tipla. Nu puteam face mutre (noi fiind trei), chiar mai bine, inghesuiti ar fi fost mai confortabil din punct de vedere termic. Puteam dormii chiar afara atunci cand am vandut doi litri de apa obtinand vreo 350 ml de tuica. Celor doi baieti care ne-au dat-o le-a cam fost frica sa o bea. In cazul in care li s-ar fi facut sete, nu aveau cu ce s-o stinga. Detineau putin mai multa apa decat tarie. Am plecat noi fara cort, dar am carat pana-n creasta cinci litri de apa. Am injurat tot drumul din cauza greutatii, dar sus … dupa trei inghitituri am intrat in cort cu haina deschisa.


   Dimineata era „minunata”: frig, vant si ceata foarte deasa. Urma sa ajungem la Cabana Gura Raului via Vf. La Om,  Ascutit, Curmatura, Prapastiile Zarnestilor.

   Cu cateva zile inainte mi-am bucurat privirea cu cateva poze din creasta, cadre surprinse pe timp frumos. Daca aproape tot traseul dintre Grind si Ascutit este periculos, la Timbale e cumplit. Coroborat cu vremea, ma panicasem. Degeaba imi tot explica Gheo ca asa e in creasta, doar putina ceata care se va ridica, bla, bla, ….

    Mi-am descretit putin fruntea cand mi-au distras atentia o caprita si puiul ei, pascand la cativa pasi de cort.

   Dupa cateva sedinte scurte de autosugestie, m-am incumetat spre Piscul Baciului (2237 m), cel mai inalt varf al masivului, aflat la vreo 15-20 min. de refugiu. Aceasta portiune a fost pasnica, propice pentru gimnastica si inviorare (in contrast cu ce urma!).

   Dar am ajuns sus de tot, varful pe care, atunci cand mi-l imaginam privind Craiul din balconul casei, il credeam intangibil.

   Nu se vede, dar dadeam din coada. Oricum, nu stiu cum a trecut timpul petrecut in varf. Vise, ganduri, suflet,  tot ce aveam mai frumos plecase, undeva in alte locuri, in paradis. In cateva clipe am vizitat toate aceste minunatii care m-au imbogatit in ultimii ani, umplandu-mi sufletul.

   Spre Timbale! Gheo ne lumineaza calea; urma portiuea cea mai dificila a traseului.

   Intradevar, traseul este coplesitor! Punctul rosu e razlet, pe stanci, parca marcat de o capra neagra. In laterale hauri, in fata si-n spate doar blocuri de piatra. De nedescris, magnific! Fiind imbatat de adrenalina, foarte incordat si concentrat,  aveam senzatia ca pot urca Everestul. Nimic nu ma putea retine. Depaseam pasaje aproape verticale, praguri  strungi,  totul pe muchie.

   Timbalele semanau cu fesele unei dame.  Prea frumoase pentru a se aseza pe ele,  au fost ridicate spre inaltul cerului, putini fiind cei care se vor bucura de ele.

   Dupa un scurt popas in Ascutit, am coborat versantul abrupt spre Cabana Curmatura. De aici pana in Prapastii un lin drum forestier, excelent pentru a-ti trage sufletul rememorand cele doua zile. A fost sublim!

   Eram la rascruce si-mi place sa cred ca am avut de ales. Nu stiu ce poate fi mai greu in viata decat sa alegi.  La fel ca mai devreme, frumosul m-a parasit. Plecase spre acel loc pe care-l stia cel mai bine, in varful coroanei, unde nimic rau nu-i putea diminua stralucirea. Dar nu l-a mai gasit. L-am consolat promitandu-i ca, plecand pe alt drum, pe carari necunoscute, spre o lume noua, vom gasi locuri minunate in care va fi din nou el, altfel.

„Ramai cu bine, visul meu

Si s-auzim de bine,

Te voi pastra in gandul meu,

Voi fi mereu cu tine”

Maratonul Bucegilor

  In urma cu doua saptamani, Dragos mi-a adus la cunostinta organizarea Maratonului Bucegilor, concurs de MTB ce urma sa se dispute in cadrul Padina Fest pe 7 august. Mi-a suras ideea, in conditiile in care nu mai participasem la o competitie de biciclete. Evident, gandul imi statea mai mult la iesirea de sfarsit de saptamana, in inima Bucegilor.

    Am aruncat o privire asupra traseului, iar entuziasmul mi-a cam pierit. Lung de 40 km, diferenta de nivel mai mare de 1 000 m, punctul cel mai inalt la Babele, via Piatra Arsa, si o coborare infioratoare spre Padina, traseul parea ca traverseaza culmile neantului. Ma gandeam ca maratonul meu va fi ca o drumetie la picior, dar cu un bagaj mai mare, bicicleta. Oricum, important e sa particip 🙂

    Nu va mai povestesc drumul pana in Padina pe traseul Targoviste – Moroeni. Ca fapt divers, celor ca mine (primul drum in Padina) le spun ca din Moroeni sunt 36 km de drum forestier pe care i-am parcurs in doar 2,5 h. Da stiu, dar, doar la destinatie am aflat ca se putea ajunge in Padina si prin Sinaia, pe un traseu mai scurt, prima sa jumatate fiind proaspat asfaltata.

   In Padina am ajuns la miezul noptii, am instalat corturile (eram impreuna cu Anca si Geo), iar pana la 6 nu m-am urnit de langa foc. Erau 5 grade!

 

    Prima jumatate a zilei de sambata am dormit-o, iar a doua am pedalat vreo 15 km alaturi de noua mea partenera. Nu m-am asteptat la vreo piesa, dar nici chiar asa!  Avea vreo 15 kg, furca intepenita, iar saua…nu va spun. Totusi, avea frane bune.

   la „incalzire”:

 

    Dupa ce mi-am luat doza de muzica live cantata de Still Born, Travka si Vita de Vie, m-am retras in cort, adormind gandindu-ma la ziua concursului.

    Bine ca m-am odihnit, am dormit bustean. M-am trezit cu niste emotii cum nu am mai avut de mult. Acestea s-au mai risipit cand, uitandu-ma in jur, am vazut destule siluete care nu erau croite chiar pentru acest gen de activitate. Dupa cateva cuvinte de instruire si incurajare adresate de organizatori, concurentii s-au imbulzit la start; m-am asezat la coada plutonului.

  S-a pornit in forta, primii 13 km fiind un relativ plat, pana dupa lacul Bolboci. Concurentii rulau foarte repede, tare. Acum mi-am dat seama de lipsa unei biciclete bune. Nu aveam destule pinioane, pentru a pedala un angrenaj mai greu. La un moment dat, am ajuns la o intersectie, unde am pornit-o spre Babele, intr-un urcus continuu. De aici am inceput sa recuperez ce pierdusem pe plat. La deal conteaza mai putin materialul de concurs, diferenta o face concurentul. Am depasit usor foarte multi concurenti, iar gandul imi zbura deja la o clasare in primii 38, nr. cu care am luat startul. Asta-i omu`, la inceput imi doream doar sa termin, iar pe parcurs aveam in minte doar o clasare in fata. Era o lupta cu mine, trebuia sa-mi stapanesc adrenalina care ma facea sa-mi pierd controlul si sa pedalez la limita, dar in acelasi timp stiam ca trebuie sa-mi dozez efortul, si cel mai important, sa-mi controlez psihicul.

   Urcusul greu de cativa kilometri a triat concurentii, pe platou avem in fata, razlet, cativa participanti. Am prins doi baieti care mergeau intr-un ritm bun stand in trena lor aproximativ 15 min. M-am odihnit putin (e mult mai usor sa pedalezi in trena). La un momentdat, cand urcusul s-a pronuntat, am accelarat lasandu-i in urma. In fata vedeam trei persoane, dar la o oarecare distanta. Credeam ca nu mai am sanse sa-i ajung, deoarece urcusul era pe sfarsite, iar la coborare nu-mi faceam iluzii. In acelasi timp, pozitia in cursa nu-mi era amenintata, avand un avans destul de important fata de urmatorii concurenti. Asta e, mi-am zis, important e ca termin primul concurs la care particip. Starea de spirit s-a schimbat brusc cand, inainte de Babele, am intrebat un „oficial” de pe margine daca sunt multi concurenti in fata. Cand am auzit „sunteti pe locul 21” picioarele nu mai simteau nimic, ia mintea imi spunea ca cei trei din fata nu au nici o sansa. Turbasem, spiritul competitiei imi trecea prin toate capilarele. Pana la final n-am mai vazut nici pasune alpina, nici peisaj, nici „babe”, nimic. Ii „vedeam” pe cei trei din fata, chiar daca prima parte a coborarii pe o portiune de cateva serpentine nu vedeam pe nimeni. In padure totul s-a schimbat, mai ales pe ultima parte a coborarii, portiune pe care am reusit sa depasesc doi concurent (imi cer scuze fotografului caruia, trecand in viteza prin rau, i-am udat DSLR-ul). Finalul m-a gasit pe locul 18 la general, iar la categoria sub 30 ani, pe 7.

   A fost un rezultat bun, la care n-am sperat, pentru primul concurs, tinand cont si de materialul de care am dispus. Oricum, mi-a placut experienta. Din pacate, pentru voi :(, nu am poze de pe traseu, voi posta cateva de la start si de la final.

   emotiile de la start

     la final

      festivitatea de premiere … a altora

Cicloturism in ritm de vals, partea a II-a

          9.Dupa o saptamana de pedalat, pe 9 iulie, e prima zi de pauza, prilej de a vizita capitala Tirolului, cel mai mare oras din vestul Austriei. Innsbruck-ul este inconjurat de varfuri montane inalte: Nordkette (Hafelekar, 2334m) la nord, Patscherkofel (2246m) si Serles (2403m) la sud. Orasul a fost de doua ori gazda Jocurilor Olimpice de Iarna – in 1964 si in 1976. Nu multe orase din lume s-au bucurat de privilegiul de a gazdui de doua ori Jocurile Olimpice.

          Centrul orasului este o combinatie intre gotic si baroc. Cele mai multe atractii sunt concentrate in orasul vechi, Altstadt: Acoperisul de Aur, Domchirche, Hofburg, Hofkirche si Volskunsmuseum (Muzeul Tirolez de Folclor). De asemenea, tot in orasul vechi se intinde Maria Theresien Strasse, cea mai importanta artera comerciala a orasului.

          La 6 km in afara Altstadt-ului, se afla Schloss Ambras, resedinta lui Ferdinand al II-lea, unde turistii isi pot face o imagine asupra vietii la curte din sec. XVI. Pentru turistii pasionati de sporturi de iarna, la sud de centrul orasului, se poate vizita celebra trambulina de sarituri cu schiurile,  Bergisel. Aici are loc a III-a etapa a Turneului celor 4 Trambuline, competitie care se desfasoara anual, la cumpana dintre ani. Platforma panoramica din varf ofera o perspective de 3600 asupra lumii montane tirolieze.

 

          Imprejurimile orasului sunt extreme de atragatoare pentu toata gama de turisti. Pentru activitati in aer liber se recomanda Seefeld si Stubaier. Pentru pasionatii de istorie, oraselele Stams si Hall sunt adevarate perle gotice. Pentru extravaganti este recomandat orasul Schwaz cu un Altstadt minunat care s-a dezvoltat datorita extragerii argintului.

           10.Dupa odihna urmeaza etapa a VIII-a intre Innsbruck si Kitzbuhel, 94 km. Pana pe malul lacului Archensee, traseul urmeaza ruta parcursa in urma cu doua zile. Inainte de destinatia finala a etapei, ajung la  Worgl, un oras micut, pitoresc, dar un foarte important nod rutier si feroviar al Austriei, aflat aproape de granita cu Germania. Peisajul alpin ma va acompania pana la Kitzbuhel, o meca a schiorilor. In aceasta statiune cosmopolita si ultramoderna se desfasoara anual ,incepand cu 1931, concursul de coborare cel mai astepta din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin.

          Localitatea pare desprinsa din poveste, avand o arhitectura cu un pronuntat caracter gotic, iar casele sunt asezate pe fundalul unor pajisti alpine. In ciuda faptului ca statiunea atrage in continuare clienti foarte bogati (staruri de cinema, personalitati din lumnea sportului si showbizului, oameni de afaceri), si-a pastrat aerul linistit. Centrul orasului este concentrat in doua piete, Vorderstadt si Hinterstadt. In ambele existand case medievale. Intre ele se afla Katharinenkirche, monument in memoria celor cazuti in timpul celor doua conflagratii mondiale.

          La 2 km de centrul localitatii, la umbra vafului Kitzbuheler Horn (1996 m) voi incheia etapa in campingul Schwarzsee, pe malul lacului cu acelasi nume.

           11.Pe 11 iulie pornesc spre Salzburg pe un traseu lung de 111 km, intre Kitzbuhel si Goling. Nu dupa mult timp de la plecare, trecatoarea Pas Griesen (967 m) va marca trecerea in landul Salzburg.

          Regiunea ofera o minunata combinatie de atmosfera urbana si zona alpina, capitala, minunat oras baroc, constituind principala destinatie. In sudul landului o importanta foarte mare o au sporturile de iarna. Vara insa, oraselele servesc sutelor de mii de turisti ca puncte de plecare in labirintul de trasee montane, cel mai important loc fiind Parcul National Hohe Tauern. La fel ca vecinul Tirol, Salzburgul este in oferta celor mai multe agentii de turism, iar foarte multe carti postale din Austria sunt imprimate cu poze din peisajul idilic de aici.

          Ca si in zilele anterioare peisajul este coplesitor, soseaua fiind incadrata de maretii Alpi. La fel ca-n Innsbruck, localitatea Bischofshofen organizeaza ultima etapa a Turneului celor 4 Trambuline.

          Ziua se incheia la 27 km de Salzburg, campingul Aqua Salza din localitatea Golling.

           12.Pentru 12 iulie am de pedalat doar 41 km intre Golling si Seekirchen, dar de vizitat superbul oras al lui Mozart, Salzburg.

          Orasul are cea mai puternica influenta italiana de la nord de Alpi. Pentru multi, Salzburg reprezinta chintesenta Austriei, aici regasindu-se cele mai frumoase cladiri in stil baroc din tara, peisaje minunate dar si avantajul unei traditii musicale. Aici s-a nascut Wolfgang Amadeus Mozart, cel mai renumit fiu al orasului. In numele compozitorului se desfasuara anual Festivalul de la Salzburg, o manifestare de renume mondial, in cadrul careia au loc spectacole de muzica clasica si teatru.

          Capitala landului este trepidanta tot anul si nu se poate vorbi de o perioada buna pentru a-l vizita. Raul Salzach imparte orasul in doua. Centrul sau este format din cladiri arhiepiscopale dominate de castelul Hohensalzburg. Majoritate atractiilor turistice se afla in aceasta zona: casa in care s-a nascut Mozart, Salzburg Museum, turnul cenusiu Rezidenz Neugebaude, Domkirche, Franziskanerkirche, Rupertinum, Schloss Mirabell si Mirabellgarten, Naturkundemuseum si multe altele. Si imprejurimile Salzburgului ofera atractii cum ar fi: Schloss Hellbrunn, Volksmuseum si muntele Untersberg la o altitudine de 1995 m.

          Peste o zi petrecuta in acorduri si ritm de vals, voi trage cortina in campingul  Fenninger Spitz, pe malul lacului Wallersee, la 14 km nord deSalzburg.

           13.Pentru a XIII-a zi traseul insumeaza 111 km intre Salzburg si Linz, capitala Austiriei Superioare. Cea mai mare parte a zilei voi urma soseaua nr. 1 de-a lungul raurilor Ager si Traun.

          Imediat dupa start, peisajul alpin cu care am calatorit in ultimele zile ramane in urma, luandu-i locul cel format din zone agricole. Austriecii considera Austria Superioara ca fiind o zona rurala, majoritatea turistilor preferand sudul landului, zona Slazkammergut, unde sunt numeroase lacuri. Foarte multi turisti viziteaza si parcul Parcul National Kalkalpen, aici fiind gazduita cea mai mare zona forestiera din Austria, protejata prin lege.

          Un punct important al zilei in reprezinta orasul Wels, cu un centru istoric deosebit de frumos si cu impresionante vestigii romane. Cel mai atragator punct este Stadtplatz, o piata lunga inchisa la un capat de poarta Ledererturn.

          Orasul de destinatie, Linz, este al treilea ca marime din Austria. Desi nu este o destinatie turistica, fiind un oras industrial, Linz are un Altsadt minunat, traversat de Dunare, si unul dintre cele mai inovative muzee din Europa, Ars Electronica. In ciuda faptului ca se afla in umbra mult mai preferatelor de turisti Viena si Salzburg, orasul a fost declarat Capitala Europeana a Culturii in 2009. In piata Hauptplatz, considerate printre cele mai frumoase din Austria, sunt cladiri inalte, zugravite in colori pastelate, si o coloana a Sfintei Treimi realizata din marmura. Cele doua turnuri ale Alter Dom sunt foarte fotografiate de turisti. De notorietate se bucura si Stadtpfarrkirche deoarece in interior, sub o piatra funerara, se afla inima imparatului Fredrich III. De aici, pentru a se ajungela Schloss, trebuie traversate cele mai pitoresti stradute ale orasului, aglomerate de foarte multi turisti. Castelul, cu aspect de fortareata, a fost construit dupa ce Matei Corvin a ocupat cea mai mare parte a estului Austriei.

          Camparea se va face in campingul Pleschingersee, pe malul Dunarii, fluviu al carui curs il voi urma pana la destinatia finala, Viena, in urmatoarele doua zile.

           14.Linz – Schonbuhel, 96 km. In aceasta zi voi urma cel mai celebru traseu din Europa amenajat pentru biciclete. E vorba de traseul care porneste din Passau, Germania, strabate Austria pe intreg parcursul Dunarii, si se termina in capitala Slovaciei, Bratislava.

           Ciclistii din intreaga lume vin cu zecile de mii pentru a se bucura de infrastructura oferita de acest traseu lung de 365 km. Este foarte bine semnalizat, gradul de dificultate este scazut, iar din acest motiv toate categoriile de ciclisti se pot bucura de zonele extreme de pitoresti prin care trece traseul.

          Primul obiectiv al zile il reprezinta satul Mauthausen, renumit pentru lagarul de concentrare KZ Mauthausen, cel mai important din Austria. Teoretic lagarul era unul de munca nu de exterminare. Din cei 200.000 de prizoneiri trecuti prin lagar, jumatate au murit.

          La mica distanta de sat, la confluenta dintre Enns si Dunare, se afla frumosul oras fortificat Enns. In hauptplatz sunt o gramada de case, in stil baroc, vopsite in culori multicolore. O priveliste minunata se deruleaza din turnul Stadtturn inalt de 60 m. Multe desoperiri arheologite sunt prezentate in muzeul Lauriacum si in St Laurenz Basilika.

          La Melk voi vizita cea mai importanta manastire baroca din Austria (foto).

 

          Situata pe o stanca de granit, undeva deasupra Dunarii, abatia domina peisajul. Orasul aduna anual peste jumatate de million de turisti care vin pentru a admira decoratiunile baroce realizate in secolul XVIII.

          Noaptea o voi petrece in campingul Sumpfer din satul Schonbuhel.

           15. Ultima zi a turului Austriei, 15 iulie va insuma 115 km, intre Schonbuhel si Viena. Continui traseul Dunarii, cel mai frumos si pitoresc tronson, cunoscut sub denumirea de Wachau. Dealurile incarcate de vita-de-vie se rostogolesc in Dunare. Cei 40 de km ai Wacha-ului sunt cei mai vizitati din intreaga Austrie Inferioara.

          Urmeaza orasul Krems an der Donau. Localitatea constituie un port important la Dunare, iar infiintarea universitatii pentru studii aprofundate si a unui centru pentru arte a adus cultura tinerilor, element esential intr-un oras prosper si linistit. Cea mai importanta strada a orasului, Landstrasse, este o artera comerciala foarte aglomerata, pietonala si plina de cladiri vechi. Cladirea primariei, Rathaus, este foarte frumoasa construita in sec XVI. Cea mai mare piata din oras este dominata de Pfarrkirche, o biserica romanica. La 10 km de Krems, intr-un parc englezesc, se afla Schloss Grafeneg, un castel in stil neogotic, o adevarata fantezie.

          In continuare traseul serpuieste pe malul fluviului printre satele impanzite de turistii care pedaleaza pe celebrul traseu dunarean.

          Dupa doua saptamani petrecute in saua bicicletei, 1259 km pedalati pe drumuri incantatoare, periplul se incheie in campingul Neue Donau, la Viena, lacul din care am pornit pe 1 iulie.

 

Cicloturism in ritm de vals, partea I

          Acest proiect se doreste a fi o incursiune de aproximativ doua saptamani pe meleagurile austriece, cu bicicleta.

         Cicloturismul este o activitate turistica, un mod de recreere, dar si un sport. Pe langa beneficiile aduse mediul inconjurator, aceasta activitate ofera avantaje cum ar fi: un stil de viata sanatos, costuri ale expeditiei mult reduse, perspective admirabile asupra peisajului comparativ cu celelalte mijloace de transport care folosesc carburanti si, nu in ultimul rand ,combinarea perfecta dintre sport si relaxare.

          Austria este situata in centrul Europei, intinzandu-se de-a lungul a 700 km, de pe malul lacului Baden, in vest, pana la Campia Ungara, in est. Tara, fara iesire la mare, cu o suprafata de 83.858 km2 este impartita in noua regiuni numite landuri, iar populatia  este de 8,2 milioane locuitori. Este o tara muntoasa, circa trei sferturi din suprafata teritoriului fiind ocoperita de aceasta forma de relief, altitudinea medie fiind de 910 m deasupra nivelului marii.

 

          Prin prisma asezarii geografice si a reliefului spectaculos, Austria este vizitata anual de aproximativ 18 milioane de turisti dornici sa descopere frumusetile acestei tari: renumitii Alpi a caror inaltime depaseste adesea 3.000 m, frumoasele orase, superbele sate de munte, lacurile, muzeele, caii lipitani, zonele de sport, etc.. Majoritatea covarsitoare a turistilor se deplaseaza prin Austria cu autoturismul, motocicleta, autobuzul, trenul si avionul. Suprafata relativ mica a teritoriului austriac, coroborat cu multitudinea destinatiilor turistice, permit parcurgerea distantelor si cu bicicleta.

           Calatoria va fi efectuata de Alexandru Alupei – membru al clubului montan High Trek Targoviste – ciclist amator, impatimit al sportului in general, cu experienta in cicloturism si outdoor. Cele mai insemnate ture cicilstice: manastirile din Bucovina si judetele Brasov, Covasna, Harghita.

           Obiectivul calatoriei este acela de a plimba tricolorul romanesc pe ghidonul bicicletei, promovand o activitate de mare perspectiva – viitorul drumetiilor turistice – ca alternativa la turismul conventional, printr-una dintre cele mai frecventate destinatii turistice ale Europei.         

           Plecarea va avea loc in ultima zi a lunii iunie, din Brasov. Distanta dintre Brasov si Viena, 1.000 km, va fi parcursa cu trenul, tranzitand Ungaria.

           Itinerariul propriu-zis va insuma 1.259 km care vor fi pedalati in 15 zile, camparea facandu-se la cort. Traseul va porni din Viena si va trece prin cele mai importante orase ale Austriei: Graz, Klagenfurt, Innsbruck, Salzburg si Linz.

          1.Pe 1 iulie voi vizita capitala Austriei. Viena este un oras construit pentru a fi capitala a Imperiului Habsburgic. O mare atractie a orasului este Kunthistorisches Museum, una dintre cele mai mari colectii de arta din lume. De asemenea, Stephansdom, cel mai impresionant edificiu gotic din oras, se afla in zona pietonala care formeaza labirintul de starzi Inner Stadt. In sud-vestul zonei se regaseste palatal Hofburg, fostul palat imperial si resedinta familiei Habsburg. In prezent, palatul gazduieste numeroase muzee. In drum spre Palatul Schonbrunn, nu trebuie ratat renumitul parc de distractii vienez din cartierul Prater. Fosta resedinta de vara a familiei Habsburg, Palatul Schonbrunn (foto), este o adevarata capodopera a stilului rococo, un loc care trebuie vizitat chiar si pentru frumoasele sale gradini.

 

          2.In prima zi de pedalat, 2 iulie, voi parcurge 108 km intre Viena si Langenwang, un mic orasel din landul Stiria.

          Las Viena in urma si pornesc spre sud, traversand Austria Inferioara, cel mai mare si mai populat land al tarii. Peisajul rural si zona de campie caracterizeaza cea mai mare parte a acestui tinut. Pasul Semmering ,aflat la altitudinea de 995 m, marcheaza trecerea din Austria Inferioara in Stiria. La aproximativ o ora de pedalat din varful trecatorii, se afla Europa Camping din localitatea Langenwang, punctul terminus al primei zile.

          3.Cea de-a doua zi se va intinde pe 83 km intre Langenwang siGraz, capitala landului Stiria. Imediat dupa plecare, traseul atinge cel mai inalt punct al zilei, pasul Alp (1.099 m). In continuare, panala Graz, drumul urmeaza cursul raului Feistritz intr-o coborare lina.     

          Majoritatea turistilor care ajung in Stiria viziteaza in primul rand orasul Graz (sus), al doilea oras ca marime din Austria, avand o populatie de aproximativ 250 mii locuitori. Graz-ul, al carui centru este protejat de UNESCO, este asezat pe malurile raului Mur, iar majoritatea atractiilor se afla pe malul estic. Inima orasului este Hauptplatz, o piata triunghiulara, incadrata de fatade din secolelel XVII-XVIII. Spre nord, se ajunge la Stadpfarrkirche, o biserica in stil baroc, unde se poate admira Inaltarea Maicii Domnului atribuita lui Tintoretto. La mica distanta se afla Domkirche, o biserica gotica din sec. XV. Pentru o a admira panorama orasului se poate urca la Schlossberg, un deal in varful caruia se afla castelul, acesta fiind locul preferat pentru plimbare a citadinilor.

          La 6 km de centrul orasului se afla Camping Central, locul in care voi trage cortina peste a doua zi a calatoriei.

          4.Pe 4 iulie voi parasi capitala Stiriei indreptandu-ma spre Carintia, in etapa maratona a voiajului. Imediat dupa Graz, traseul ajunge in satul Pieber renumit pentru caii lipitani. Crescatoria din localitate a dat armasari pentru Scoala Spaniola de Echitatie de la Viena. In continuare, drumul urca spre trecatoarea Packsattel (1169 m), marcand granita dintre Stiria si Carintia.

            Lacurile si peisajele alpine ii fac pe majoritatea austriecilor, germanilor si italienilor sa considere aceasta provincie ca fiind una din cele mai tentante destinatii de vacanta din Europa Centrala. Pe lacurile din regiune se pot practica innotul, iachtingul, scufundari, schi nautic, windsurfing. In fiecare sat si orasel din regiune exista o zona acoperita cu iarba, la malul apei, unde se poate face plaja si se pot practica sporturi nautice. La mare cautare sunt si golful, tenisul si trekingul, numeroase terenuri si trasee sunt amenajate in zona.

          Bicicleta ma va purta prin valea raului Lavant oferind peisaje minunate cu varfurile de peste 2.000 m ale muntilor Saualpe si Koralpe. Dupa 124 km de pedalat, traversez raul Drau, afluent al Dunarii, pentru a innopta in Camping Nord din localitatea St. Kanzian, pe malul lacului Klopeiner (foto sus).

          5.A IV –a zi voi vizita cele mai importante orase ale Carintiei, Klagenfurt siVillach.

            Capitala landului, Klagenfurt, este un oras mic situat printre dealurile din sudul regiunii. Urbea nu se bucura de traditia culturala a oraselor Salzburg sau Innsbruck, dar atrage in principal pentru ca se afla foarte aproape de Worthersee, doar 3 km de centrul orasului. Lacul, considerat versiunea austriaca a Rivierei Franceze, se intinde pe 20 km, intre dealuri domoale, avand la sud Alpii Karawanken. Foarte multe personalitati, dar si oameni simplii locuiesc pe malurile lacului. Statiunile Valden si Portscharch sunt exclusiviste, neexistand in toata Carintia preturi mai mari ca aici. Pe acest lac se pot practica toate sporturile nautice, incepand cu inotul si terminand cu windsurfingul.   Lacul este foarte frumos din primavara si pana-n toamna, interval in care statiunile sunt asaltate de foarte multi turisti din intreaga lume.

            La 40 km de capitala Carintiei, intr-o zona de campie la confluenta raurilor Drau si Gail, cu lantul muntos Karawanken Alpen la sud, se regaseste orasul Villach. Ca in cazul Klagenfurtului, Villachul atrage turistii mai mult pentru lacul Osiacher, aflat la 8 km de centrul orasului. Lacul are o cu totul alta atmosfera in comparatie cu Worthersee, atragand turistii dornici de liniste si familistii. In jurul lacului exista o serie intreaga de campinguri si pensiuni, precum si multe posibilitati de petrecere a timpului liber.

            Voi continua pe soseaua care serpuieste de-a lungul raului Drau, pana la Seeboden, pe malul lacului Milstatter, unde voi campa, dupa 101 km de la St. Kanzian.

             6.Ziua a cincea va insuma doar 69 km intre Seeboden si Mortscach la poalele impunatorilor munti Hohe Tauern, cei mai inalti munti din Austria. De-a lungul celor aproximativ 120 km de creasta, masivul ofera peste 100 de varfuri a caror inaltimi depasesc 3.000 m.

 

          Pe toata lungimea sa, traseul urmaza valea raului Moll oferind perspective superbe asupra masivului Hohe Tauern. Finalul zilei va fi in campingul Lindlerhof din micuta localitate Mortschach.

          7.Etapa a sasea, in lungime de 90 km, va duce stindardul pe acoperisul Austiriei, in trecatoarea Hochtor la 2.504 m altitudine (echivalentul Vf. Omu din M-tii Bucegi), granita dintre landurile Carintia si Salzburg. Traseul pleaca din Mortschach, iar de la km 15, 850 m altitudine, incepe un urcus pronuntat, care in decurs de 17 km va urca la 2.504 m desupra nivelului marii pe cea mai celebra sosea alpina, Großglockner Hochalpenstraße.

          In inima Parcului National Hohe Tauern, pasul Hochtor sta la umbra celui mai inalt varf din Alpii Austriei, Grossglokner, aflat la 3.798 m. Peisajul iti taie respiratia. Masivul poate fi admirat de pe tot parcursul traseului, motiv pentru care mii de turisti se incumeta prin cele 36 ace de par ale soselei lungi de 48 km. Imediat dupa terminarea coborarii, voiajul ajunge in moderna statiune Kaprun, vestita in special pentru partiile de schi ale versantilor Maiskogel si Kitzseinhorn.

          Pana la Mittersill mai sunt 29 km de pedalat pe malul raului Salzach, intr-un decor idilic; pe stanga muntii Venediger, iar in dreapta Kitzbuheler Alpen.

         8.In etapa a VII-a voi parasi landul Salzburg, dar nu inainte de a vizita principalul centru turistic din Pinzgau, Mittersill. Satul gazduieste cladirea Nationalpark Walten, pentru a prezenta lumea florei, faunei, geologia si clima din Hohe Tauern Nationalpark. Cu ajutorul unui scurt metraj se explica formarea Alpilor si se prezinta strategiile de supravietuire a animalelor din parc pe intreg parcursul anului.

          Deplasandu-ma spre Innsbruck, pe ruta turistica Salzachtal care urmeaza cursul raului Salzach, peisajele devin coplesitoare: in dreapta Kitzbuheler Alpen, iar in stanga masivele Venediger si Zillertaler Alpen. Pe toata valea raului, statiunile ultramoderne Hollersbach, Bramberg si Neukirchen, ofera turistilor posibilitatea de a escalada versantii muntilor cu instalatii pe cablu de sute de kilometrii, ajungand la altitudini de peste 2.500 m, panoramele fiind unice. Iarna aceste instalatii deservesc 145 de partii de schi.  Aceasta ruta, Salzachtal, este parcursa de zeci de mii de turisti, chiar si pe jos, datorita peisajelor pe care le ofera. Cea mai importanta atractie a traseului este cascada Krimmler, cu o cadere de 380 m, fiind cea mai mare din Europa. Apele, care se pravalesc in josul muntilor formand o perdea de spuma deasupra padurilor verzi de pin, reprezinta o imagine idilica.

          Imediat dupa cascada Krimmler, parasesc Salzburg-ul, insa nu pentru mult timp, ajungand in Tirol. Zona foarte atragatoare cu tinut alpin spectaculos, munti inalti, poieni invarzite, rauri de munte si cupole in forma de bulb de ceapa, Tirolul este zona cel mai des intalnita pe cartile postale din Austria. Traseul ajunge pe malul lacului Archensee. E cel mai mare lac din Tirol, adancimea sa fiind de 133 m. Apa sa este deosebit de pura si atinge aproape calitatea apei potabile. Ultima oprire inaintea Innsbrukului este localitatea Wattens, lumea cristalelor Swarovski. La sediul central al firmei, Swarovski arata un cosmos multicolor de cristale stralucitoare, incadrat de arta contemporana.  Ziua se incheie in Innsbruck, dupa 116 km.

 continuarea maine sau poimaine…

Rucar-Bran

       Sambata m-am trezit la 6, nutrind sperante la o vreme frumoasa, pentru o tura cu bicicleta. Cand am tras storurile, ghinion! Turna cu galeata!

       Am mai pus in bagaj pelerina si husa de ploaie pentru casca si am plecat la gara pentru a lua trenul spre Pitesti. Pana la Titu nasu` a adunat de la navetisti cam jumatate din salariul meu pe o saptamana! Restul drumului m-am gandit ca ar trebui sa-mi schimb meseria.

       La 9.15 am pornit de la gara din Pitesti spre Codlea pe traseul Campulung, culoarul muntos Rucar – Bran, pasul Bran (1.290 m), Rasnov. In ciuda vremii ploioase din Bucuresti, pe parcursul intregii zile am avut parte de o vreme foarte buna pentru o plimbare cu bicicleta, mai putin ultimii 15 km. Peste aceasta zi am tras cortina la 18.30 dupa ce am pedalat 146 km.

       Descrierea excursiei in cateva randuri este de prisos, motiv pentru care va doresc vizionare placuta:

 

… nu am potrivit-o cu cea de acasa

       Duminica, surpriza! „Consecvent” din fire, in loc sa pornesc spre Bucuresti cu bicicleta, am pornit spre Pestera Dambovicioara cu masina, impreuna cu Laura. Nu ma intrebati de ce.

       Intre Codlea si Dambovicioara sunt 50 km care se parcurg printr-un cadu natural idilic. Din Codlea am demarat spre Bran, via Rasnov. Pana la Rasnov privirea nu se plictiseste zabovind asupra Piatrei Craiului si Bucegilor, doua masive complet diferite: Piatra Craiului cu a sa creasta golasa, ascutita, si platoul Bucegilor acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri.

       Imediat am ajuns la poalele dealului pe cre salasluieste una dintre cele mai bine conservate cetati taranesti din Ramania, Cetatea Rasnov, construita in sec. XIII-XIV.

       Mai departe soseau ne poarta spre Bran, o statiune turistica renumita pentru castelul cu acelasi nume, dar si pentru festivalurile mioritice Masurarea laptelui si Ravasitul oilor.

       Din localitate incepe culoarul muntos Rucar-Bran, acesta separa M-tii Bucegi de Piatra Craiului. Soseaua care strabate culoarul, serpuieste printr-un decor grandios, peisajele fiind de-o frumeste rara. Am avut senzatia ca cei 2 Gb ai cardului aparatului foto nu vor fi suficienti pentru a depozita Piatra Craiului.

       Un indicator ascuns printre copaci ne indruma spre Sirnea, satul in care s-a inventat turismul rural in Romania. Casele sunt imprastiate pe dealuri, parca imposibil de ajuns la ele. Probabil din aces motiv si-au pastrat aerul rustic.

 

       Dupa o scurta intoarcere in timp, revenim la drumul principal, DN 73, continuand spre Dambovicioara printr-un infinit de serpentine. La un moment dat soseaua vireaza dreapta, intrand in Cheile Dambovicioarei. Stanci imense, verticale, conduc spre intrarea in pestera.

       Dambovicioara este cea mai importanta pestera din cele peste 50 din bazinul hidrografic al Dambovicioarei. Pestera e foarte saraca in fauna, iar daca sunteti pasionati de stalactite si stalacmite, nu acesta e locul potrivit de vizitat.

       Am iesit din pestera fentand picaturile de ploaie care anuntau o ploaie teribila. Parca se rupsese cerul.  Ploua atat de tare incat stergatoarele nu faceau fata nici la viteza cea mai mare. Apa scursa de pe dealuri siroia pe marginea drumului, impingand pe carosabil pamant si pietris. Dupa 20 de minute totul s-a linistit, iar soarele a reaparut.

       Am apasat putin mai tare pe acceleratie deoarece aveam un tren de prins, dar nu cel la care m-am gandit sambata si care trebuia sa ma duca de la Targoviste la Bucuresti :). Am legat bicicleta in rastelul din vagonul 6, mi-am ocupat locu in vagonul 10! si m-am apucat de redactat o scrisoare de intentie (mai mult o cerere de sponsorizare) la care sa atasez proiectul turului Austriei pentru a-l putea prezenta directorului unei companii, a doua zi. Dupa formula „Domnule Director” laptopul s-a inchis.