Puţin Haţeg

     De cele mai multe ori în cutia poştală găsesc eternele facturi, dar şi reclame, „campanie electorală”, ziare şi, mai rar, amenzi de circulaţie. Astă-dată însă dau peste invitaţia la botezul piciului lui Ovidiu şi al Andreei. Să nu omit, dar invitaţia sosise şi prin viu grai, telefonic.  Ce mai!?, norocul surâde iar.

Curtea interioară a Mănăstirii Hurezi
     Curtea interioară a Mănăstirii Hurezi

      Bagajul a dormit la uşă, iar pe el itinerariul următoarelor trei zile: Mănăstirea Hurezi, atelierele de ceramică din Horezu, peşterile Polovragi şi Muierilor, Defileul Jiului şi Hunedoara plus împrejurimile, sau puţin din Ţara Haţegului – Castelul Huniazilor, lacul Cinciş, Mănăstirea Prislop şi biserica din Densuş. Adică plaiuri bătute pe-îndelete, cu ani în urmă.

     Călătoria începe cu dreptul. După o oră de trafic bucureştean (13 km) constatăm că hainele au rămas pe umeraş. Flavia, drăguţa, s-a sacrificat, întorcându-se cu metroul de la cuca măcăii. Astfel s-au pierdut aproape două ceasuri. În fine, pornim pe la prânz, spre Horezu, via Piteşti. Continuă să citești Puţin Haţeg

Ştrandul Codlea

     Da! Simt nevoia de clişee. Şi de patetism combinat cu platitudine.

     E vară. Soarele e sus pe cer, iar vacanța bate la uşă. Încolonați, doi câte doi, aşteptăm: premiul, mențiunea, iar cei mai mulți, terminarea şcolii. Toți ne vom reîntoarce peste trei luni în aceleaşi bănci jegoase, în care au deprins abecedarul alte şapte generații.

     Ciclu s-a repetat anual, cu mici modificări direct proporționale cu înaintarea în timp. Pe lângă tonele de exerciții numerice şi nenumăratele poveşti şi povestiri, au apărut, treptat, probleme la fizică, chimie şi tot felul de coşmaruri.

Continuă să citești Ştrandul Codlea

Kronstadt

     Adică Braşov. Sau cel mai grandios oraş săsesc al Transilvaniei. Şi, pentru mine, cel mai cel!
Încep însă cu un oftat. Din nefericire, pentru vremurile de acum, urbea are o mare problema – fosta industrializare excesivă. Probabil a fost bine cândva, dar sechelele comuniste încă dăinuie.
Roman-ul, Rulmentu-l şi Tractoru-l au adus aici toate națiile, care mai de care. Pe undeva înțeleg ca într-o uzină nu e neapărat nevoie de doctori, profesori, artişti sau academicieni. Dar prea multă muncitorime şi-a găsit adăpost in frumosul oraş. Pentru burghie, scule, şaibe e nevoie de cei care ştiu să pornească, la prima oră, şi să oprească, la 15.00, un strung. Şi asta-i viața: serviciu garantat, porc de Crăciun, un concediu Continuă să citești Kronstadt

Inima Transilvaniei

     I-aş spune simplu, Cluj- Napoca. Noroc că nu e pe, ci înconjurat de şapte coline, căci altfel – cine ştie!? – ar fi fost ridicat la rangul Romei sau Atenei.

     Despre trecutul fostei colonii romane am învăţat oareşce-uri la orele de istorie, prin gimnaziu. Iar de la geografie am reţinut aşezarea geografică şi altitudinea la care este situat, 395 m. Cam atât… Ah!, şi cele trei ceasuri petrecute în oraşul de pe Someşul Mic, cu vreo cinci ani în urmă.20140704_153955

     Raportat la Capitală, oraşu-i la cuca măcăii. Variante a ajunge în Cluj-Napoca ar fi. Vreo trei rute pe şosea, respectiv câte una pentru tren şi avion. Am ales drumul prin Ploieşti, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Turda cu întoarcere prin Câmpia Turzii, Tîrgu Mureş, Sighişoara, Braşov şi Valea Prahovei. Fain drum, mai ales că ai timp să-ţi aminteşti fiecare cotlon al vieţii, indiferent de etate; viteza de croazieră abia depăşeşte 60 km/h.

     Braşovul îl ştiu ca-n palmă, prin Sibiu m-am dat, Alba Iulia am văzut-o, iar Râpa Robilor din Aiud mi-a făcut deja pielea ca de găină. Doar Salina din Turda mi-e străină. Acum e momentul să cobor în subteran. Continuă să citești Inima Transilvaniei

Pe lângă casă

   Vizitaţi Braşovul! O, da, oraşu-i fain rău de tot! Ciudat, dar şi după atâţia ani am aceeaşi senzaţie. Poate-i normal, căci sunt … acasă. Nu, nu la munte, nu în vacanţă, nu weekend break cumpărat prin agenţie, nu concediu, nimic. Sunt pur şi simplu acasă: părinţi, zăcut în pat, serate de tot soiul, bunici, grătare, ore de lectură, prieteni, bârfe, neamuri, drumeţii montane, căţei, purcei, ştrand, blog, timp liber.

   A, da, mai sunt şi cei care nu locuiesc în zonă. Păiii, ce să zic?… A!, din centrul vechi şi până în poiană, să tot umblii. Iar în împrejurimi, sunt cei doar 1800 km2 ai Depresiunii Braşovului. Pentru mine, cea mai frumoasă zonă a ţării. Poate-s subiectiv. Oricum, informaţii despre Kronstadt şi împrejurimi se găsesc pe toate gardurile.

munti, vai, depresiunea Brasovului

   Ehe, şi iată bătând la uşă un alt sfârşit de săptămână, de data aceasta sinonim cu „mă duc acasă”. Pe la Sinaia, sună telefonul. „Salve! Ce faci? Vii p-acas`?”. „Mda, dar mai târziu. Număr oi, sunt blocat în trafic”. „Hai, ne găsesti la berar! Vorbim!” … şi deja oile numără cam cât o turmă mare. La Predeal am depăşit infinitul! Ciudat, căci trăim în secolul vitezei. Da, dar pe Valea Prahovei e vorba de viteza melcului. În fine!

   muzicanti, scena, oktoberfest BrasovToată agonia se risipeşte, când, la Poarta Schei fiind, deschid portiera maşinii. Abia ce apuc să-l salut pe tata, că deja celebrii Wirbelwind dau onorurul, iar cu ei, câteva mii de glasuri: tiki-taka, tiki-taka, he,he,he!… „Pansela!, azi ajung mai târziu. Pa, pa!”, trântesc uşa, şi mă pierd în mulţime. Tot puhoiul se îndreaptă spre cort. N-am alternativă, îl urmez. Lumea-i pestriţă. La fel şi peisajul. De la cei care au duşmani (uşor de recunoscut!) până la metalişti înrăiţi, toţi ne strecurăm printre standuri cu mere glazurate, covrigi, mezeluri, maşini bavareze de mai multe serii, bodiguarzi cu priviri lungi şi nedumerite, corporatişti, toată lumea îşi găseşte locul printre acordurile nemţilor ăstora, cei care de câţiva ani se confundă cu festivalul berii din oraşul de sub Tâmpa. Fain!

    Cu Miri şi Bibi mă întâlnesc cât se poate de repede, probabil a funcţionat telepatia. Sunt deja prinşi în febra petrecerii. Mă integrez şi eu cât se poate de repede, după prima bere. Hai noroc! Şi tot aşa, şi dăi, şi luptă, piramida paharelor creşte, nivelul decibelilor şi el. Mă ataşez şi de ceilalţi comeseni (le-am uitat numele), încă o bere, alta, râsete, circ, şi tot aşa… E trecut de miezul nopţii, iar atmosfera e incandescentă. Şi eu rezonez. Rămân în tricou, în ciuda puţinelor grade din termometru. Ha-ha-ha, ho-ho-ho, hi-hi, şi timpul se scurge. Muzicanţii din Dresda sunt proaspeţi, ca la început. Nu şi petrecăreţii. Uşor, uşor, gloata se lasă dusă, spre case, bude, paturi, tufişuri, partenere, soacre, fiecare cu ale lui. Noaptea trece, se îndreaptă spre zorii zilei… Ar mai fi de povestit, dar cine îşi mai aminteşte ce?

lume dansand, muzica, festivalul berii, Braşov

    Sâmbătă dimineaţă, de fapt, pe la prânz, ochii s-au deschis, fiind printre puţinele componente funcţionale ale organismului. Cam greu, dar reuşesc să mă şi trezesc. Telefonul, şi el se tot zbate în surdină, pe colţul biroului. Display-ul pâlpâie,  Reminder – Sf. Ana. „Ar cam trebui luat un cadou”, îmi spun. „Cam da. Ce?”.

    padure, arbori, carare, drumetiePână una-alta îmi fac plimbarea de prânz. Şi cheful de ducă vine, la fel ca pofta de mâncare. E o zi foarte frumoasă, excelentă pentru o ieşire din oraş. Dau cîteva telefoane, dar lumea nu răspunde. „Chiar toţi au intrat în pământ?”

    Ajung în centrul oraşului, cam părăsit, ce-i drept. E aproape pustiu. Doar un domn, în trecere şi el, încearcă să-mi vândă un cojoc şi un parfum. Mă pufneşte râsul, îl refuz, şi aleg un scaun din colţul terasei. Savurez un cappuccino şi ţigara, contemplând Bucegiul. E magnific!… Evricaaaa, gata, ştiu!

– La multu ani! Să ai parte de tot ce-ţi doreşti!

(…)

– Încearcă să termini treaba mai repede, mergem la plimbare.

– A, da? Unde?

– Surpriză, azi e ziua ta! Ai uitat?

– Mh-mh, bine, mergem.

interior pestera, stalactite, stalagmite

   Cu greu se scurge timpul, dar într-un târziu ceasul bate, e 16.30. Sunt deja în faţa blocului, la fel şi sărbătorita. Ups!, cred că am uitat să plătesc consumaţia de mai devreme. Poate mai târziu.

   De vreun an tot spun că vizitez peştera amenajată nu de foarte multă vreme pe drumul care leagă Râşnovul de Poiana Braşov. Acum e momentul.  Sunt doar 20 kilometri, din Codlea, până în parcarea de pe marginea drumului, iar de aici, încă vreo 500 m, prin pădure, până la intrarea în peşteră.

   Peştera în sine nu e chiar cea mai spectaculoasă, cel puţin dintre cele pe care le-am vizitat. Plus că, spaţiul amenajat pentru vizitatori e relativ mic. spectatori concert pesteraNefiind nici speolog, chiar n-am dat pe spate. În schimb, am rămas cu gura căscată, căci am nimerit la începulul unui concert susţinut de câţiva membrii ai Filarmonicii Braşov. Ceva de vis! Trei sferturi de oră aceşti artişti au creat o atmosferă demnă de reprezentaţiile lui Andre Rieu. Nu mai era timpul pentru a aduna impresii despre faună, stalactite şi stalagmite. Toate au trecut pe locul nouă. Aproape o oră, în  tricou fiind, nu am resimţit temperatura ambientală, în jur de zece grade Celsius. Acum, nu ştiu exact dacă am rezistat răcorii datorită minunatei muzici sau mulţumită, nu prea sfintei, sărbătorite.

  concert pestera   Sunt cât se poate de plăcut surprins  constatând că astfel de evenimente fine  sunt organizate într-o locaţie, să-i spun ciudată. Reprezentaţiile au loc în fiecare sâmbătă, de la ora 18.00. Şi un mic pont: daca întârziaţi câteva minute, tariful e jumătate, incluzând şi turul peşterii. Mai concret, tarif intrare – 10 lei, concert – 40 lei. Pe la 18.15 costă doar 20 lei, totul. Să nu mai spuneţi nimănui, vă rog! 🙂 Evident, nu-i o regulă.

     După atâta destindere e nevoie de şi mai multă. Cetatea Râşnovului se închide la 19.00, dar Braşovul e la o aruncătură de băţ, şi nu prea doarme. „Nopţi albe lângă Biserica Neagră”, e sloganul pe care mi-l amintesc de la un cerb defunct, Cerbul de Aur. Şi aruncăm băţul, departe, până în Piaţa Unirii, exact între Prima Şcoală Românească şi Biserica Sfântul Nicolae. Nu le-am mai vizitat, ci am parcat maşina. Doar aici am găsit loc, cam câş, după o căutare de trei sferturi de oră. berar, distractie, festivalul beriiOare toată lumea de la Oktoberfest a venit cu maşina? Păi ăsta nu-i un festival al berii? Probabil vor fi conduse de un şofer care urmează un tratament cu antibiotice. Am şi eu noroc, nu că Ana suferă de vreo răceală, dar e cât se poate de drăguţă. S-a sacrificat.

     Ca şi-n seara precedentă, voie bună la tot pasul. Aceeaşi atmosferă de festival al berii, doar cu o mică mare diferenţă. Pe la miezul nopţii am plecat, storcându-mi tricoul. Era ud leoarcă, la fel şi ale celorlalţi. Lumea n-a prea stat, jos, la masă. A dansat întruna, pe bănci şi scaune. Ce circ! festival, berar

     Dacă în Braşovul autohton se organizează un festival al berii care durează doar trei zile, fiind suficient doar un cort, ce-i drept, foarte mare, oare ce înseamnă Oktoberfestul la el acasă, la München? Anu`ăsta aflu, voi fi acolo. Mor de nerăbdare!

    Prima parte a duminicii s-a scurs în compaia bunicilor octogenari, şi în jurul mesei, la eternul prânz al sfârşitului săptămânii. Nu cred că interesează detaliile. Restul zilei am numărat mitocani în trafic, cei care circulă în condiţii bune de vizibilitate cu proiectoarele aprinse.

     Tiki-taka, tiki-taka, he,he,he!… Dankeschön.

Rătăcind

   – Pisoiuuu, am ven…

   – Iubiii!

   – Au, a, auuu, o să mă strângi de gât.

   – Da, ce ți-au făcut dragă?

   – Crede-mă, sunt epuizat! Și mi-e foame.

   – Bănuiam; ți-am pregătit o surpriză.

   – Hmm, ceva bun de tot?

   – Calamari cu orez sălbatic și salată de andive, iar de băut, cu toate că nu prea merge cu crustaceele, am ales un …

   – Brunello Di Montalcino!

   – Mă enervezi!

   – Vino încoace! Știi că visele noastre se aseamănă?

   – Daaa? … Hai să cinăm, povestește-mi! Cum a fost?

   – Să vezi! În Bran am petrecut trei zile minunate, pline de activități de tot soiul. Mi-am cunoscut toți colegii.  De necrezut! La telefon aveam impresia că ne știm de o viață, dar acum i-am și văzut. Ce surprins am fost constatând că pe cei pe care-i credeam puștani sunt oameni în toată firea, și invers! Imaginează-ți că toată lumea a lăsat sobrietatea la birou, acasă, prin sălile de judecată, iar pentru trei zile a fost cât se poate de naturală. Ce mai? Am îmbinat utilul cu plăcutul: dezbateri, prezentări, cursuri, jocuri și un concert splendid al celor de la Semnal M. Am și câteva poze, poftim:

   – Uau! Voi chiar v-ați distrat.

   – Întradevăr, a fost minunat. Apropos, eternul Brunello. Savuros!

   – Ca întotdeauna.  Dar deja îmi ard obrăjiorii.

   – Da, văd. Arăți … delicios!

   – Iar acum m-am înroșit de tot!

   A sărutat-o.

   – Am petrecut duminica cu părinții. De la Bran am plecat împreună, direct la Sibiu.

   – Of, Sibiul! Orașul de care ne leagă atâtea amintiri…

   – Mai mergem, îți promit. Am descoperit o nouă rută, prin Poiana Mărului. Zona duce cu obcinele bucovinene. Sigur îți va plăcea. Te transpune … în timp.

   Sibiul? E  roditor, parcă tot timpul altfel, fascinant. Centru` vechi e o comoară, găzduiește Muzeul Național Brukenthal, Turnul Sfatului, Biserica Evanghelică, Podul Minciunilor. Să vezi și Complexul National Muzeal Astra! Dar de ce îți spun toate astea? Le-am văzut! Îți amintești, nu?

   – Cu drag, dar nu te-am întrerupt. Îmi place!

 Încă un sărut; lung.  

   – Mai e puțin vin, câte un pahar.

   – Hihihi, noroc!

   – Pentru noi!

   – Spune-mi ce fac ai tăi!

   – Sunt bine, mulțumesc. Te îmbrățișează.

   Ah, să vezi!, luni dimineață am redevenit copil. Cât timp mama a pregătit prânzul, am făcut cu tata o plimbare prin pădure, până la ștrand. Tot drumul am depănat amintiri. Evident, se amuza pe seama mea. De fapt,  a puștiului de acum mulți ani, când mă ducea pe umeri, iar eu îi atingeam urechile dirijându-l, stânga, dreapta … o grămadă!

   Hmm! Știi când am fost ultima dată prin pădure la ștrand?

   – Nu, spune-mi!

   – Vai, nu pot să cred!

   – Ce-i!?

   – În ziua în care ne-am cunoscut… Sunt aproape nouă ani de atunci, uituco.

   – Iubi, cred că-i de la vin!

   – Mda, înțeleg. Și Bucegiul? Valea Cerb…

   – Hei, călătorule … mi-ai lipsit!

   – O lăsăm pe mâine, la cafea.

   – Mai bine, vreau să dormim. Să știi că ești un maidanez, te plimbi tot timpul.

   – Ce cauți?

   – Gata, am găsit! Seara asta adormim pe versurile lui Demis Roussos, Quand je t’aime.