Jepii Nașpa

     fb_img_1476259727793Auzisem poveşti, povestioare, despre nenorocirea abătută asupra abruptului prahovean. D-asta l-am şi evitat cât am putut. Doar Valea Cerbului şi Jepii Mari au fost traseele pe care le-am abordat de-a lungul timpului pe partea asta a Bucegilor. Însă nu în lunile de vară, tocmai pentru a fenta aglomeraţia. Şi pârtia Kalinderu, pe schiuri, dar nu cred că intră în categoria amintită, chiar dacă era puzderie de lume. O urcare pe Jepii Mici îmi surâde de mult, de ani de zile. Acum s-au aliniat astrele, e momentul, fie ce-o fi!

     De la staţia telecabinei, şontâc, prin pădure, pe drumul forestier, păşesc pentru doar câteva minute. E devreme, vreo 9, nu văd păicior de om. Perfect!

Continuă să citești Jepii Nașpa

Valea lui Stan

     A cui? Hmm… Cam neinspirat numele râului. Sau nu? Poate la botez nu era chiar atât de rău. Oricum, în 2016, pe vreme bună, denumirea ar trebui schimbată în Valea Tuturor. De la mic la mare, de la nătărău la cel cu bun simţ,  valea e cotropită, călcată în picioare. La propriu. Dacă reuşeşti să faci abstracţie de zumzetul şi de mitocănia care îţi acompaniază mai fiecare pas, e chiar faină. Nu, nu poţi scăpa de balast, nu prea se poate depăşi. Iar dacă totuşi o faci ajungi imediat să miroşi pârţurile te împiedici de alte cioturi.

     E greu şi să intri în traseu. Nesimţiţii ar parca maşina chiar şi pe cărare. Nu mai spun că în acul de păr al Transfăgărăşanului, cel din care porneşte Continuă să citești Valea lui Stan

Culmea Țigănești

     E prima oră și deja-i mare deranj. Temperatură, umiditate, zăpușeală, UV-uri, ce mai? …  toate-s la cote de avarie. Însă azi am noroc, nu stau la copt. Nu, nu mă car la mare căci e hăt, departe. Sunt în Țara Bârsei, și dacă tot pică muntele pe mine ce-ar fi să …? Bag mâna în joben, amestec, învârt, apuc și … se ivește Culmea Țigănești, din vecinul Bucegi.

20160626_091653

     În Bran, de fapt în Poarta, la limita Parcului Natural Bucegi, parchez. E cald de mor, ceasul anunță prânzul.  Iau cu asalt tot e de căc.. la modă expresia – traseul. Prima parte se suprapune cu Continuă să citești Culmea Țigănești

Munţii Măcinului

     Pe la începutul toamnei trecute m-a încercat nostalgia turului ciclist al Dobrogei, cel ratat în 2014, parcă. Nimic nou, gustul amar al eşecului mi-e foarte cunoscut. Urma să văd puţină deltă, câteva cetăţi matusalemice, lanuri nesfârşite de rapiţă, culturi de eoliene, Cheile Dobrogei şi multă sărăcie pudrată pe umerii cătunelor bătute de vânturi, toate răsfirate pe un traseu lung de vreo 500 km.

20160216_093223

     Acum întrevăd perspectiva unui zvâc al primăverii, iar Dobrogea îmi face cu ochiul, mă cheamă. Ştiu că nu am răgazul necesar unei ture cu ţoacla, dar măcar ceva, oricât de puţin din frumuseţea locului trebuie să văd. La dispoziţie am doar o zi care şi din punct de vedere meteorologic se anunţă bună. Continuă să citești Munţii Măcinului

Muntele Tâmpa

     M-am născut la poale de munte, din fericire. Însă, la fel ca cizmarul care nu areP1180992 încălţări, nici eu n-am cutreierat
munții care-mi erau la îndemână, la o aruncătură de băţ. Aşa a fost să fie. Priveam în zare spre alte culmi. Cele de acasă nu mă atrăgeau. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat niţel. Acum găsesc ceva interesant la orice movilă, deal, munte sau cotlon. Zilele trecute, Tâmpa a fost aleasa. Continuă să citești Muntele Tâmpa

Vf. Gropșoarele (1.833 m)

     Olimpul și al său acoperiș, Mytikas, au rămas în urmă, la vreo câteva săptămâni distanță. Acum, după tot acest timp scurs, sint că am pierdut vremea. Cu îndeletniciri cotidiene, pregătindu-mă parcă de sfârșitul zilelor. N-am făcut mai nimic în afara rutinei. P1180892

     Mai ieri, zapând din confortul pernelor canapelei, am avut o tresărire, o licărire. Ce aștept? Să se îndrepte vremea? Să-mi crească barba? Ziua nunții? Nu!… Vineri plec în Ciucaș! Nu mi-am schimbat decizia nici după jumătatea de oră petrecută la telefon cu potențialii colegi de drumeție. Scuzându-se, au refuzat ieșirea. Fiecare cu ale lui. Continuă să citești Vf. Gropșoarele (1.833 m)

Vf. Mytikas (2918 m)

     Eterna socoteală, dar nu din târg, ci … din vară, nu s-a potrivit cu capriciile toamnei. Oarecum, era de aşteptat. Dar dorinţa de a merge pe munte a învins intemperiile de pe plaiurile mioritice. N-a fost să fie creasta Făgăraşului, între Negoiu şi Plaiu Foii. La orizont a apărut Olimpul lui Zeus.

       O ultimă confirmare a stării vremii o primim de la salvamontul din Argeş.20140924_191809

– Pe creastă ninge viscolit, nu vă recomandăm traseul. S-ar putea ca vremea să se îndrepte la sfârşitul săptămânii. Reveniţi joi cu un telefon, eventual.

– Păi, azi e marţi …, iar telefonul amuţeşte.

     Da, e marţi, vremea-i de rahat, iar zilele de concediu se scurg implacabil. Mai sunt doar câteva. Continuă să citești Vf. Mytikas (2918 m)