BikeXpert Alpine Challenge

     Știu, pare a fi ceva crâncen în jurul Alpilor. Nu, nu e chiar bombastic, însă e dur. E mioritic. Adică un concurs  serios. Găzduiește campionatul național de MTB, proba de maraton. Chiar dacă Pucioasa nu e Courmayeur ori Chamonix, dealurile subcarpatice nici ele nu-s în vecinătatate unor mumți (foarte) înalți, competiția se vrea tare. Și e!

     La start văd e-bike-uri și ai lor cetățeni – o tanti e în fustă – răsfirați printre MTB-uri clasice a căror rideri, unul și unul, își etalează gambele doldora de putere acumulată cu sudoare și trudă. La mine nu mă uit, doar o pup pe Doris și-i dau bice. Împreună cu ceilați amatori înscriși la tura scurtă – 39 km.

     Plec greu, de la coada vacii, și regret Continuă să citești BikeXpert Alpine Challenge

Munții Baiului

     Sunt tot acolo unde i-am văzut de sute de ori. Cel puțin din mașină ori din tren. Însă tot în umbra vecinului Bucegi, net superior. Azi le-a venit rândul.

    Tura programată pe genunchi însemna o plimbare mai lejeră în raport cu grozavia din urmă cu două săptămâni, chiar dacă distanța e cam aceeași; azi 41 km. Ce mai? M-am prezentat relaxat, laurii găsiți la finele 1 day Challenge urmau să mă poarte de la sine peste coama munților Baiului.

      Continuă să citești Munții Baiului

70 km în şa

     Duminică descopăr o altă variantă de încălzire, plimbare. Pe meleaguri dâmboviţene şi împrejurimi. Cam 75 km. Mult? Puţin? Nu contează. Lanţ întins să fie. Dar nu înainte de a pregăti bocceaua: două sandwichuri, o ciocolată, trei mere şi două banane.

     Startul îl iau de la Obor, urmez Colentina, Andronache, iar după calea ferată ies din Bucureşti. Traseul ţine DJ200 prin Voluntari, Pădurea Ştefăneşti şi localităţile omonime. De Jos şi de Sus.

     D-aci şi până-n Dascălu car pietre de moară. Continuă să citești 70 km în şa

După hibernare

     Temperaturile ultimelor zile şi prognoza meteo a perioadei următoare m-au convins să agăţ schiurile în rastel. De fapt, le-am dus la beci, în pivniţă. Se vor acoperi de praf. Acelaşi pe care tocmai l-am şters de pe bicicletă. I-a sosit vremea, după câteva luni de hibernare. Am curăţat-o , am lustruit-o, aşa, de ochii soacrei.

     Bine, bine dar ce fac cu ea? Cu bicla. Pe unde s-o dezmorţesc? Ori…să mă dezmorţesc? Parcă aş fi Omul de Tinichea. Ruginit.

     Cu puţin curaj îmbrac echipamentul şi pornesc. Continuă să citești După hibernare

Maratonul Bucegilor

  In urma cu doua saptamani, Dragos mi-a adus la cunostinta organizarea Maratonului Bucegilor, concurs de MTB ce urma sa se dispute in cadrul Padina Fest pe 7 august. Mi-a suras ideea, in conditiile in care nu mai participasem la o competitie de biciclete. Evident, gandul imi statea mai mult la iesirea de sfarsit de saptamana, in inima Bucegilor.

    Am aruncat o privire asupra traseului, iar entuziasmul mi-a cam pierit. Lung de 40 km, diferenta de nivel mai mare de 1 000 m, punctul cel mai inalt la Babele, via Piatra Arsa, si o coborare infioratoare spre Padina, traseul parea ca traverseaza culmile neantului. Ma gandeam ca maratonul meu va fi ca o drumetie la picior, dar cu un bagaj mai mare, bicicleta. Oricum, important e sa particip 🙂

    Nu va mai povestesc drumul pana in Padina pe traseul Targoviste – Moroeni. Ca fapt divers, celor ca mine (primul drum in Padina) le spun ca din Moroeni sunt 36 km de drum forestier pe care i-am parcurs in doar 2,5 h. Da stiu, dar, doar la destinatie am aflat ca se putea ajunge in Padina si prin Sinaia, pe un traseu mai scurt, prima sa jumatate fiind proaspat asfaltata.

   In Padina am ajuns la miezul noptii, am instalat corturile (eram impreuna cu Anca si Geo), iar pana la 6 nu m-am urnit de langa foc. Erau 5 grade!

 

    Prima jumatate a zilei de sambata am dormit-o, iar a doua am pedalat vreo 15 km alaturi de noua mea partenera. Nu m-am asteptat la vreo piesa, dar nici chiar asa!  Avea vreo 15 kg, furca intepenita, iar saua…nu va spun. Totusi, avea frane bune.

   la „incalzire”:

 

    Dupa ce mi-am luat doza de muzica live cantata de Still Born, Travka si Vita de Vie, m-am retras in cort, adormind gandindu-ma la ziua concursului.

    Bine ca m-am odihnit, am dormit bustean. M-am trezit cu niste emotii cum nu am mai avut de mult. Acestea s-au mai risipit cand, uitandu-ma in jur, am vazut destule siluete care nu erau croite chiar pentru acest gen de activitate. Dupa cateva cuvinte de instruire si incurajare adresate de organizatori, concurentii s-au imbulzit la start; m-am asezat la coada plutonului.

  S-a pornit in forta, primii 13 km fiind un relativ plat, pana dupa lacul Bolboci. Concurentii rulau foarte repede, tare. Acum mi-am dat seama de lipsa unei biciclete bune. Nu aveam destule pinioane, pentru a pedala un angrenaj mai greu. La un moment dat, am ajuns la o intersectie, unde am pornit-o spre Babele, intr-un urcus continuu. De aici am inceput sa recuperez ce pierdusem pe plat. La deal conteaza mai putin materialul de concurs, diferenta o face concurentul. Am depasit usor foarte multi concurenti, iar gandul imi zbura deja la o clasare in primii 38, nr. cu care am luat startul. Asta-i omu`, la inceput imi doream doar sa termin, iar pe parcurs aveam in minte doar o clasare in fata. Era o lupta cu mine, trebuia sa-mi stapanesc adrenalina care ma facea sa-mi pierd controlul si sa pedalez la limita, dar in acelasi timp stiam ca trebuie sa-mi dozez efortul, si cel mai important, sa-mi controlez psihicul.

   Urcusul greu de cativa kilometri a triat concurentii, pe platou avem in fata, razlet, cativa participanti. Am prins doi baieti care mergeau intr-un ritm bun stand in trena lor aproximativ 15 min. M-am odihnit putin (e mult mai usor sa pedalezi in trena). La un momentdat, cand urcusul s-a pronuntat, am accelarat lasandu-i in urma. In fata vedeam trei persoane, dar la o oarecare distanta. Credeam ca nu mai am sanse sa-i ajung, deoarece urcusul era pe sfarsite, iar la coborare nu-mi faceam iluzii. In acelasi timp, pozitia in cursa nu-mi era amenintata, avand un avans destul de important fata de urmatorii concurenti. Asta e, mi-am zis, important e ca termin primul concurs la care particip. Starea de spirit s-a schimbat brusc cand, inainte de Babele, am intrebat un „oficial” de pe margine daca sunt multi concurenti in fata. Cand am auzit „sunteti pe locul 21” picioarele nu mai simteau nimic, ia mintea imi spunea ca cei trei din fata nu au nici o sansa. Turbasem, spiritul competitiei imi trecea prin toate capilarele. Pana la final n-am mai vazut nici pasune alpina, nici peisaj, nici „babe”, nimic. Ii „vedeam” pe cei trei din fata, chiar daca prima parte a coborarii pe o portiune de cateva serpentine nu vedeam pe nimeni. In padure totul s-a schimbat, mai ales pe ultima parte a coborarii, portiune pe care am reusit sa depasesc doi concurent (imi cer scuze fotografului caruia, trecand in viteza prin rau, i-am udat DSLR-ul). Finalul m-a gasit pe locul 18 la general, iar la categoria sub 30 ani, pe 7.

   A fost un rezultat bun, la care n-am sperat, pentru primul concurs, tinand cont si de materialul de care am dispus. Oricum, mi-a placut experienta. Din pacate, pentru voi :(, nu am poze de pe traseu, voi posta cateva de la start si de la final.

   emotiile de la start

     la final

      festivitatea de premiere … a altora

Rucar-Bran

       Sambata m-am trezit la 6, nutrind sperante la o vreme frumoasa, pentru o tura cu bicicleta. Cand am tras storurile, ghinion! Turna cu galeata!

       Am mai pus in bagaj pelerina si husa de ploaie pentru casca si am plecat la gara pentru a lua trenul spre Pitesti. Pana la Titu nasu` a adunat de la navetisti cam jumatate din salariul meu pe o saptamana! Restul drumului m-am gandit ca ar trebui sa-mi schimb meseria.

       La 9.15 am pornit de la gara din Pitesti spre Codlea pe traseul Campulung, culoarul muntos Rucar – Bran, pasul Bran (1.290 m), Rasnov. In ciuda vremii ploioase din Bucuresti, pe parcursul intregii zile am avut parte de o vreme foarte buna pentru o plimbare cu bicicleta, mai putin ultimii 15 km. Peste aceasta zi am tras cortina la 18.30 dupa ce am pedalat 146 km.

       Descrierea excursiei in cateva randuri este de prisos, motiv pentru care va doresc vizionare placuta:

 

… nu am potrivit-o cu cea de acasa

       Duminica, surpriza! „Consecvent” din fire, in loc sa pornesc spre Bucuresti cu bicicleta, am pornit spre Pestera Dambovicioara cu masina, impreuna cu Laura. Nu ma intrebati de ce.

       Intre Codlea si Dambovicioara sunt 50 km care se parcurg printr-un cadu natural idilic. Din Codlea am demarat spre Bran, via Rasnov. Pana la Rasnov privirea nu se plictiseste zabovind asupra Piatrei Craiului si Bucegilor, doua masive complet diferite: Piatra Craiului cu a sa creasta golasa, ascutita, si platoul Bucegilor acoperit cu pajisti alpine si jnepenisuri.

       Imediat am ajuns la poalele dealului pe cre salasluieste una dintre cele mai bine conservate cetati taranesti din Ramania, Cetatea Rasnov, construita in sec. XIII-XIV.

       Mai departe soseau ne poarta spre Bran, o statiune turistica renumita pentru castelul cu acelasi nume, dar si pentru festivalurile mioritice Masurarea laptelui si Ravasitul oilor.

       Din localitate incepe culoarul muntos Rucar-Bran, acesta separa M-tii Bucegi de Piatra Craiului. Soseaua care strabate culoarul, serpuieste printr-un decor grandios, peisajele fiind de-o frumeste rara. Am avut senzatia ca cei 2 Gb ai cardului aparatului foto nu vor fi suficienti pentru a depozita Piatra Craiului.

       Un indicator ascuns printre copaci ne indruma spre Sirnea, satul in care s-a inventat turismul rural in Romania. Casele sunt imprastiate pe dealuri, parca imposibil de ajuns la ele. Probabil din aces motiv si-au pastrat aerul rustic.

 

       Dupa o scurta intoarcere in timp, revenim la drumul principal, DN 73, continuand spre Dambovicioara printr-un infinit de serpentine. La un moment dat soseaua vireaza dreapta, intrand in Cheile Dambovicioarei. Stanci imense, verticale, conduc spre intrarea in pestera.

       Dambovicioara este cea mai importanta pestera din cele peste 50 din bazinul hidrografic al Dambovicioarei. Pestera e foarte saraca in fauna, iar daca sunteti pasionati de stalactite si stalacmite, nu acesta e locul potrivit de vizitat.

       Am iesit din pestera fentand picaturile de ploaie care anuntau o ploaie teribila. Parca se rupsese cerul.  Ploua atat de tare incat stergatoarele nu faceau fata nici la viteza cea mai mare. Apa scursa de pe dealuri siroia pe marginea drumului, impingand pe carosabil pamant si pietris. Dupa 20 de minute totul s-a linistit, iar soarele a reaparut.

       Am apasat putin mai tare pe acceleratie deoarece aveam un tren de prins, dar nu cel la care m-am gandit sambata si care trebuia sa ma duca de la Targoviste la Bucuresti :). Am legat bicicleta in rastelul din vagonul 6, mi-am ocupat locu in vagonul 10! si m-am apucat de redactat o scrisoare de intentie (mai mult o cerere de sponsorizare) la care sa atasez proiectul turului Austriei pentru a-l putea prezenta directorului unei companii, a doua zi. Dupa formula „Domnule Director” laptopul s-a inchis.