După hibernare

     Temperaturile ultimelor zile şi prognoza meteo a perioadei următoare m-au convins să agăţ schiurile în rastel. De fapt, le-am dus la beci, în pivniţă. Se vor acoperi de praf. Acelaşi pe care tocmai l-am şters de pe bicicletă. I-a sosit vremea, după câteva luni de hibernare. Am curăţat-o , am lustruit-o, aşa, de ochii soacrei.

     Bine, bine dar ce fac cu ea? Cu bicla. Pe unde s-o dezmorţesc? Ori…să mă dezmorţesc? Parcă aş fi Omul de Tinichea. Ruginit.

     Cu puţin curaj îmbrac echipamentul şi pornesc. Continuă să citești După hibernare

Două biciclete în taxi

     E a doua zi a turului cetăţilor fortificate transilvănene, cele din lista UNESCO, iar zorii dimineţii ne găsesc pe terasă. În faţă avem câte o omletă. Papara e delicioasă, chiar mai bună decât cea pe care o prepar în sfârşiturile de saptămână care mă prind p-acasă. Unde mai pui că în Mediaş preţurile sunt mult sub cele din capitală.

     Un singur off la orizont, toropeala de peste zi. Cu o seară în urmă Busu anunţa pentru azi temperaturi de peste 35 în mai toată ţara. Alternativă nu-i. Avanti!

     Pornim pe la 10.30, destul de târziu, iar mercurul sare, deja, de 25 de grade Celsius. Bine că bidoanele sunt pline cu apă. Avem chiar şi de rezervă, în coburi.

Biserica fortificată, Valea Viilor
     biserica fortificată, Valea Viilor

Continuă să citești Două biciclete în taxi

Doi pe două biciclete

     20140810_095418Cand te culci la ora oo.oo şi ceasul sună deşteptarea la 4.30, nu-ți poate fi decât rău. De somn, de orice, numai bine nu-i. Unde mai adaugi şi o bicicletă încărcată de bagaje, care trebuie coborâtă de la etajul şapte. În lift nu încape.

     De asta am parte în puterea nopții. Nu am încotro, trenul pleacă peste un ceas. C’est la vie! Destul de greu, reuşesc; cobor totul la parter în linişte. Doar pedala a zdrăngănit balustrada la 5 şi la 1. Continuă să citești Doi pe două biciclete

1 Iunie

     Fără vreun orizont ciclist pe termen scurt şi cu piciorul drept în piuneze, zac în pat aşteptând… Ce? Ziua de mâine? Vine oricum. Cursul timpului nu-l pot schimba, la fel cum nu am putut preveni … neprevăzutul. Mi-am bulit piciorul exact când trebuia. Ce să fac? Pai, momentan, aştept să-mi treacă. Să bocesc după periplul european? Nu. Am făcut-o. Gata! Voi încerca traversarea Europei altădată, cândva…

     Azi e şi ziua mea, vreau să mă bucur de ea. Pentru asta – că tot nu prea pot călca, pun laptop-ul pe genunchi, întind harta României în stânga, aprind o ţigară, desfac o bere şi birjăresc mouse-ul. Împreună schiţăm o hartă de toată frumuseţea, pe lângă casă. Am intitulat-o Continuă să citești 1 Iunie

Basta

     Deschid ochii, da’ îmi e teamă să flexez laba piciorului. Timid, o mişc. Pare în regulă doar până păşesc. Tendonul mă doare, la fel şi sufletul.

     Să risc? … Ar fi o nebunie. Nu-mi rămâne decât să mă răcoresc plângând. De 14 ani n-am mai făcut-o. Pot doar sa pornesc spre casă, iar cu mintea spre locul în care pămăntul se varsă în ocean.

     Mi-ar plăcea ca acest loc să rămână tot acolo. Şi să existe o dată în care îmi voi vedea visul cu ochii. Altfel, e un vis pierdut.

Ahile

     E ora 8 şi Mezohegyes rămâne în urmă. La fel şi entuziasmul; vântul bate tot din față, tare. Fără alternativă, continuu.

     Până la Makó valsez printre crăpăturile şi denivrlările asfaltului. Drmul e groaznic; bicicleta trosneşte şi scârțâie. O palida consolare vine din partea nesfârşitelor culturi agricole. Începe să-mi placă priveliştea chiar dacă nu mi-am imaginat vreodată că şi şesul poate fi fain.

20140529_095224 Continuă să citești Ahile

Primul pas

     După o noapte aproape albă, o traversare agale a Câmpiei Române, un scurt răsfăț pe malul Dunării (între Drobeta şi Orşova) şi o „descindere” în Banatul mioritic, trenul opreşte în Arad. Mai exact, 10 ore!

     De pe malul Mureşului începe, practic, ceea ce părea cândva o utopie.

     „Privesc în ochi” cei 3000 km care mă despart de locul în care uscatul se pierde în imensitatea oceanului. Însă nu-i timp de poezie, ci de muncă brută.

     Încalec țoacla şi pornesc pe DN7, spre Turnu – punctul de trecere a frontierei. Să tot fie vreo 20 km.20140528_180850

Continuă să citești Primul pas