Brevets randonneur mondiaux 400

     Contemplez Arcul… Gândurile m-au încremenit. Majoritatea constituie întrebări. Cea mai stringentă e seacă: De ce fac asta? Poate voi afla cândva, momentan ridic din umeri. Privesc înainte spre cei 400 km întinși la poale de munte și prin vastul Bărăgan, amicul meu de ieri-alaltăieri.

     Iată-mă, depășind cumpene legate de logistica unui astfel de periplu ori capacitatea fizică și mentală, în fața brevetului de 400. Totuna cu 27 h, cel mult. Suficient pentru a trece prin punctele de control în anumite intervale de timp prestabilite. Sunt familiarizat deja cu formatul. Linia startului e desenată în dreptul Arcului de Triumf, la fel și cea de sosire. Așa arată pe tapet.

     În teren e altfel. De exemplu Continuă să citești Brevets randonneur mondiaux 400

BikeXpert Alpine Challenge

     Știu, pare a fi ceva crâncen în jurul Alpilor. Nu, nu e chiar bombastic, însă e dur. E mioritic. Adică un concurs  serios. Găzduiește campionatul național de MTB, proba de maraton. Chiar dacă Pucioasa nu e Courmayeur ori Chamonix, dealurile subcarpatice nici ele nu-s în vecinătatate unor mumți (foarte) înalți, competiția se vrea tare. Și e!

     La start văd e-bike-uri și ai lor cetățeni – o tanti e în fustă – răsfirați printre MTB-uri clasice a căror rideri, unul și unul, își etalează gambele doldora de putere acumulată cu sudoare și trudă. La mine nu mă uit, doar o pup pe Doris și-i dau bice. Împreună cu ceilați amatori înscriși la tura scurtă – 39 km.

     Plec greu, de la coada vacii, și regret Continuă să citești BikeXpert Alpine Challenge

Munții Baiului

     Sunt tot acolo unde i-am văzut de sute de ori. Cel puțin din mașină ori din tren. Însă tot în umbra vecinului Bucegi, net superior. Azi le-a venit rândul.

    Tura programată pe genunchi însemna o plimbare mai lejeră în raport cu grozavia din urmă cu două săptămâni, chiar dacă distanța e cam aceeași; azi 41 km. Ce mai? M-am prezentat relaxat, laurii găsiți la finele 1 day Challenge urmau să mă poarte de la sine peste coama munților Baiului.

      Continuă să citești Munții Baiului

1 day Challenge

     Anul trecut nu am participat. De frică. Teamă de wild, de rugged, de epic. Într-un fel de propria-mi persoană. Asta și pentru că nu am făcut diferența, pe care o văd azi, între cele două competiții: grozăvia a 4 zile intangibile momentan sau luatul la trântă cu o zi de pedalat MTB pur, manșă la a cărui start, și final, mi-ar fi plăcut să fiu.

     Astă-dată a fost altfel. Cu taxa plătită de prin martie, 50 euro, n-a mai rămas decât să-mi urez succes și să bag alți și alți bani în echipament, în jucăria unui băiat căruia îi place mult pe două roți. Despre antrenament Continuă să citești 1 day Challenge

Randonnée distant 300 km

     Săptămâna lucrătoare s-a scurs lin, fără emoții. Puțina experiență căpătată la tura trecută, cea de 200 km, m-a relaxat nițel. Acum am o vagă idee despre ceea ce înseamnă ore întregi petrecute-n șa. Fizicul e dornic, abia așteaptă cei 304 km și diferența de nivel de vreo 800 m din cadrul brevetului de 300. Psihicul, în schimb, ezită. Cum voi rezista în nesfârșita stepă a Bărăganului?, e întrebarea care sună deșteptarea. E 4:50, sâmbătă.

     Cântarul indică 80.2 kg. Halesc un mic dejun frugal, beau o cafea și o întind spre Arcul de Triumf. Sunt în ușoară întârziere, vreau musai să plec în traseu la prima oră, la 6. Și reușesc, căci ajung cu câteva minute înainte de ora stabilită. Clepsidra cerne și în timp ce recapitulez itinerariul. Punctele de control sunt situate la bornele 38  – Grădiștea, 116 – Lehliu Gară, 170 – Slobozia, 234 – tot la Lehliu Gară și sosirea, km 304, la Arcul la Triumf. Ah!, și consult, din păcate, Continuă să citești Randonnée distant 300 km

Biciclist cu diplomă

     E sîmbătă, 6.45. Încerc să-mi mențin temperatura corpului ridicată în timp ce un el și o ea tocmai ies din BOA chicotind. Sunt în jur de 5 grade, iar pe lângă mine mișună alți aproximativ 150 cicliști. Așteptăm startul brevetului de 200 km. E primul din seria clasicelor, urmează cele de 300, 400 și 600 km. Plus, între 10 și 15 august, colosalul de 1200+, adică Drumul Dunării, lung de 1400 km. Ehe, cum ar fi să…?

     Am emoții, nu am mai pedalat 200 km dintr-o bucată practic, chiar dacă am o vagă idee despre ceea ce înseamnă anduranță în ciclism. Trebuie doar să-mi găsesc ritmul. Constanță-i cheia, îmi spun. Ăsta nu-i concurs. Startul are loc între 7 și 8, iar de la 10.05 până la 14.00 e musai să-mi fie ștampilat buletinul concursului la punctul de control de la km 104 amenajat în curtea școlii din Valea Lungă-Cricov. După, înapoi spre Arcul de Triumf la care trebuie să ajung cel târziu la 20.30. Realizabil. Continuă să citești Biciclist cu diplomă

70 km în şa

     Duminică descopăr o altă variantă de încălzire, plimbare. Pe meleaguri dâmboviţene şi împrejurimi. Cam 75 km. Mult? Puţin? Nu contează. Lanţ întins să fie. Dar nu înainte de a pregăti bocceaua: două sandwichuri, o ciocolată, trei mere şi două banane.

     Startul îl iau de la Obor, urmez Colentina, Andronache, iar după calea ferată ies din Bucureşti. Traseul ţine DJ200 prin Voluntari, Pădurea Ştefăneşti şi localităţile omonime. De Jos şi de Sus.

     D-aci şi până-n Dascălu car pietre de moară. Continuă să citești 70 km în şa

După hibernare

     Temperaturile ultimelor zile şi prognoza meteo a perioadei următoare m-au convins să agăţ schiurile în rastel. De fapt, le-am dus la beci, în pivniţă. Se vor acoperi de praf. Acelaşi pe care tocmai l-am şters de pe bicicletă. I-a sosit vremea, după câteva luni de hibernare. Am curăţat-o , am lustruit-o, aşa, de ochii soacrei.

     Bine, bine dar ce fac cu ea? Cu bicla. Pe unde s-o dezmorţesc? Ori…să mă dezmorţesc? Parcă aş fi Omul de Tinichea. Ruginit.

     Cu puţin curaj îmbrac echipamentul şi pornesc. Continuă să citești După hibernare

Două biciclete în taxi

     E a doua zi a turului cetăţilor fortificate transilvănene, cele din lista UNESCO, iar zorii dimineţii ne găsesc pe terasă. În faţă avem câte o omletă. Papara e delicioasă, chiar mai bună decât cea pe care o prepar în sfârşiturile de saptămână care mă prind p-acasă. Unde mai pui că în Mediaş preţurile sunt mult sub cele din capitală.

     Un singur off la orizont, toropeala de peste zi. Cu o seară în urmă Busu anunţa pentru azi temperaturi de peste 35 în mai toată ţara. Alternativă nu-i. Avanti!

     Pornim pe la 10.30, destul de târziu, iar mercurul sare, deja, de 25 de grade Celsius. Bine că bidoanele sunt pline cu apă. Avem chiar şi de rezervă, în coburi.

Biserica fortificată, Valea Viilor
     biserica fortificată, Valea Viilor

Continuă să citești Două biciclete în taxi

Doi pe două biciclete

     20140810_095418Cand te culci la ora oo.oo şi ceasul sună deşteptarea la 4.30, nu-ți poate fi decât rău. De somn, de orice, numai bine nu-i. Unde mai adaugi şi o bicicletă încărcată de bagaje, care trebuie coborâtă de la etajul şapte. În lift nu încape.

     De asta am parte în puterea nopții. Nu am încotro, trenul pleacă peste un ceas. C’est la vie! Destul de greu, reuşesc; cobor totul la parter în linişte. Doar pedala a zdrăngănit balustrada la 5 şi la 1. Continuă să citești Doi pe două biciclete

1 Iunie

     Fără vreun orizont ciclist pe termen scurt şi cu piciorul drept în piuneze, zac în pat aşteptând… Ce? Ziua de mâine? Vine oricum. Cursul timpului nu-l pot schimba, la fel cum nu am putut preveni … neprevăzutul. Mi-am bulit piciorul exact când trebuia. Ce să fac? Pai, momentan, aştept să-mi treacă. Să bocesc după periplul european? Nu. Am făcut-o. Gata! Voi încerca traversarea Europei altădată, cândva…

     Azi e şi ziua mea, vreau să mă bucur de ea. Pentru asta – că tot nu prea pot călca, pun laptop-ul pe genunchi, întind harta României în stânga, aprind o ţigară, desfac o bere şi birjăresc mouse-ul. Împreună schiţăm o hartă de toată frumuseţea, pe lângă casă. Am intitulat-o Continuă să citești 1 Iunie

Basta

     Deschid ochii, da’ îmi e teamă să flexez laba piciorului. Timid, o mişc. Pare în regulă doar până păşesc. Tendonul mă doare, la fel şi sufletul.

     Să risc? … Ar fi o nebunie. Nu-mi rămâne decât să mă răcoresc plângând. De 14 ani n-am mai făcut-o. Pot doar sa pornesc spre casă, iar cu mintea spre locul în care pămăntul se varsă în ocean.

     Mi-ar plăcea ca acest loc să rămână tot acolo. Şi să existe o dată în care îmi voi vedea visul cu ochii. Altfel, e un vis pierdut.

Ahile

     E ora 8 şi Mezohegyes rămâne în urmă. La fel şi entuziasmul; vântul bate tot din față, tare. Fără alternativă, continuu.

     Până la Makó valsez printre crăpăturile şi denivrlările asfaltului. Drmul e groaznic; bicicleta trosneşte şi scârțâie. O palida consolare vine din partea nesfârşitelor culturi agricole. Începe să-mi placă priveliştea chiar dacă nu mi-am imaginat vreodată că şi şesul poate fi fain.

20140529_095224 Continuă să citești Ahile

Primul pas

     După o noapte aproape albă, o traversare agale a Câmpiei Române, un scurt răsfăț pe malul Dunării (între Drobeta şi Orşova) şi o „descindere” în Banatul mioritic, trenul opreşte în Arad. Mai exact, 10 ore!

     De pe malul Mureşului începe, practic, ceea ce părea cândva o utopie.

     „Privesc în ochi” cei 3000 km care mă despart de locul în care uscatul se pierde în imensitatea oceanului. Însă nu-i timp de poezie, ci de muncă brută.

     Încalec țoacla şi pornesc pe DN7, spre Turnu – punctul de trecere a frontierei. Să tot fie vreo 20 km.20140528_180850

Continuă să citești Primul pas

Europa pe biclă

           3.000 km 

     Gata, toţi sacii sunt în căruţă. Trebuie să mai aştept scurgerea timpului. De la momentul licăririi ideii a trecut un sfert de veac, timp în care a încolţit, a murit, a înviat … şi acum a înflorit. E splendidă!

   Mă aşteaptă călătoria vieţii (asta spuneam şi înainte de a colinda Austria). Traversez Europa pe bicicletă, între „acasă” şi Cabo da Roca, pe coasta Portugaliei. Cinci săptămâni, 3.000 km.

      Plec pe 28 mai, iar distanţa dintre Bucureşti şi Arad o voi parcurge cu trenul. Mi-e frică să pedalez p`aci – altă scuză n-am găsit. Din oraşul de pe Mureş va începe călătoria propriu-zisă.

      Prin Vama Turnu părăsesc ţara, intrând în pusta maghiară: Szeged – Baja – Pecs – Barcs, frontiera cu Croaţia. Asta-i încălzirea. Zagreb şi Ljubljana sunt oraşele importante, capitalele Croaţiei şi Sloveniei, prin care bicicleta mă va purta spre nordul Italiei. Peninsula o voi traversa prin oraşele Venezia, Padova, Mantova, Piacenza, Savona, iar după Sanremo voi ajunge în Franţa, pe riviera Coastei de Azur. Monte-Carlo, Nice, şi Cannes sunt doar câte popasuri în drum spre Marseille, Montpellier sau Pau, la poalele Pirineilor, lângă graniţa cu Spania. Traversez peninsula iberică de la est la vest, prin Pamplona, Burgos, Valladolid, Salamanca şi Ciudad Rodrigo. aproape de frontiera lusitană. De aici şi până la Cabo da Roca mai trec prin Lisboa, capitala Portugaliei.
Sumar, asta e. Câteva rânduri, atât.

          Pedalăm împreună această distanţă!

     „Caută şi tu măcar un partener de drum”, răsuna îndemnul pe la colţuri, la spriţ, la bârfă. Ideea nu mi-a surâs. Dar nu detaliez…
În ultima vreme însă m-am gândit la o posibilă companie. La VOI. Mergem împreună cu bicicleta? Vom avea parte de turism, recreere, sport… facem doar ceea ce vrem! Adică activităţi care oferă un stil de viaţă sănătos, costuri ale expediţiei mult reduse, perspective admirabile asupra peisajului comparativ cu celelalte mijloace de transport care folosesc carburanţi şi combinarea perfectă dintre sport şi relaxare. Evident, şi o experienţă de viaţă aparte. Va fi fain, promit! Ce ziceţi?

     Nu vă faceţi griji, nu aveţi nevoie de zile de concediu, pregătire fizică deosebită, o bicicletă bună, echipament adecvat, nimic. Trebuie doar să vreţi să vă ataşaţi confortabil în ataşul imaginar al bicicletei mele şi mă veţi însoţi exact cât doriţi. Şi vom împărţi parcele din drum: un km, doi, zece, o sută, cât poftiţi. Sau tot drumul.

         Cum?

     Simplu. Cumpărând parcele, distanţe. Fiecare kilometru costă un leu. Doar un leu! Prin asta vom susţine cauza educaţiei. Împreună cu United Way România, prin educaţie, oferim copiilor şansa la un viitor mai bun. Chiar dacă acel leu pare neînsemnat, nu-i deloc aşa:

– un leu costă o gumă de mestecat,
– cu 5 lei beau cafeaua,
– 10 lei nu-mi ajung pentru un pachet de ţigări.
Cumulând, adunând leu cu leu, ban peste ban, ajungem să oferim:
– o masă caldă pentru un copil – 10 lei,
– o şedinţă de terapie pentru un copil cu dizabilităţi – 25 lei;
– o săptămână de ajutor la teme pentru un copil sărac – 50 lei;
– chiar o lună de orientare profesională pentru o mamă singură pentru a-şi creşte copilul – 100 lei.

          Mai exact?

     Cel mai simplu mod de a dona e prin platforma online GALANTOM. După ce aţi intrat accesaţi butonul „Vreau să fac o donaţie”. Veţi fi condus pe pagina în care puteţi selecta/introduce suma pe care doriţi să o donaţi şi veţi completa câmpurile obligatorii. După, click pe „Donează”. Mai trebuie doar să completaţi câmpurile cu datele cerute şi gata, „Plătesc în siguranţă”. 

    Ori, donaţi prin depunere de numerar la oricare din sucursalele Raiffeisen Bank, în unul din următoarele conturi:

LEI: RO 67 RZBR 0000 0600 0510 0708

EURO: RO 72 RZBR 0000 0600 0805 8342

USD: RO 97 RZBR 0000 0600 0520 4928

Nu uitaţi CUI-ul, 16579546

Foarte important – menţionaţi pe dispoziţia de plată „pentru proiectul susţinut de Alexandru Alupei”! 

    Sau, evident, puteţi achiziţiona kilometri şi prin transfer bancar. Conturile sunt aceleaşi, la fel şi menţiunea pe care trebuie să o faceţi.

          In concluzie

     Oferim speranţă, ajutor şi o şansă la un viitor mai bun copiilor care se străduiesc să aibă o viaţă mai bună. Şi, egoişti fiind, vom vedea şi noi Europa din ataşul bicicletei. 😉

Ende

       Duminică, 17 iulie 2011. Sunt la porţile Vienei; doar câteva borne. Cinşpe`, poate douăzeci. Ce mai contează!?

       Criza din Grecia abia a început, niponii s-au apucat de reconstrucţia ţării, jerbele de pe mormântul actiţei Elizabeth Taylor nu s-au veştejit, Kate şi William probabil sunt în luna de miere, iar Osama, se spune, a fost executat. Câteva din aceste evenimete petrecute în prima jumătate a anului se vor regăsi în cărţile lu` fi-miu, cele de care mă voi împiedica în drum spre dormitor. Sunt sigur că mă va întreba ce şi cum, de ce? Va trebui să mă pun la punct, dar până atunci… Continuă să citești Ende

Agonie, extaz şi … agonie

     Tresar la prima oră a dimineţii. E şapte şi m-am trezit fără alarmă sau cocoş. Obişnuinţa, of! Arunc o privire pe fereastră şi imediat ochii se măresc, cam cât cepele. TransfagarasanParbrizele maşinilor sunt albe!  Crezând că am dormit mai multe luni, consult calendarul. Nimic nou, tot sfârşit de iulie. Gradele din termometru nu-mi stârnesc curiozitatea, mă bag iar sub plapumă. Mai picotesc, mai moţăi, ba pe stânga, ba pe dreapta, puţin pe spate, dar nu mai adorm. Nu-s odihnit, iar ligamentele genunchilor mă jenează, chiar dor. Nici ele nu s-au odihnit. Mai mult, suferă niţel. Cumva le potolesc, încălzindu-le bine, ia la nouă şi ceva mă întind la drum, direct pe pantele abrupte a ultimilor 15 km ai Transfăgărăşanului argeşean. Continuă să citești Agonie, extaz şi … agonie

Înapoi la origini

     P1160923Au trecut paişpe` luni de abstinenţă. Of, ce lungi! În afara câtorva ore, şi ele din an în paşte, nimic îmbucurător. Ture scurte prin capitală şi cam atât. Dar aşteptarea a meritat!

     Direct din colţul blocului mă avânt călare pe bicicletă spre Gara de Nord. Trenul de Piteşti se pune în mişcare la 7.20. E fără un sfert, şapte, şi nu găsesc încărcătorul telefonului. Căscat, ca mai mereu, tre` să fac rost de unul. Acum! O singură soluţie am, dar mergând într-acolo nu cred ca mai prind trenul. Nici fără telefon nu prea e în regulă să plec. Dau cu banul… Continuă să citești Înapoi la origini

Wachau

      P1120313Bum! Bum! Buuum! După ultima bubuitură sunt drepţi, lângă pat. Secunde bune trec până să mă dumiresc ce şi cum. Percep un mârâit fioros. Se aude din hol. „If you won`t leave the room till twelve you must pay another night.”, iar liniştea se lasă iar. Ca ars, mă reped spre ceas. E aproape miezul zilei şi capul îmi zvâcneşte! Încep să blestem seara trecută şi vinul lor minunat.

     Un duş rapid, rece sloi, mă revigorează, însă nu prea mult. Cele trei nectarine din frigider mă ajută şi ele, dar tot nu-s bine. Greu, mă adun şi-mi adun, iar la cinşpe` minute după ora prânzului sunt în recepţie. Continuă să citești Wachau

EuroVelo 6

     – Auf wiederseeeeeeeehen and thanks a lot for the info, e tot ce-i mai spun gazdei la despărţire, chiar dacă nu am înţeles ce mi-a explicat. Nu-i nimic, găsesc eu lagărul.P1120131

      Stânga, dreapta, iar dreapta, încă o dată dreapta, şi, evident, ajung în acelaşi loc. Aşa-i când nu gândeşti. Mai încerc combinaţia, dar cu mici modificări. Nici aşa nu merge. Sunt pe cea mai cunoscută şi umblată rută ciclistă, însă nu găsesc un prăpădit de indicator? Parcă-s într-un labirint, numai că sătucul e puţin mai mare decât parcela de teren pe care am păzit-o în nu mai ştiu care vacanţă de vară. Continuă să citești EuroVelo 6