Nuntă-n Basarabia

     Ceasul bate opşpe’, sunt în fața Sălii de Aur. Sigur, remarc punctualitatea „fraților” de peste Prut, dar nici ideea mirilor nu-mi rămâne indiferentă. Conii tocmai întâmpină musafirii. Lângă şampanie şi vorbe dulci se aşterne clipa devenită eternă într-o fotografie. Coada la poze e chiar mai lungă decât rândul la alocații din perioada adolescenței mele.

     Parc-aş fi în City-ul londonez. Majoritatea plimbăm paharul pe luciul mesei zâmbind. Agăț de pe tavă un alt coniac mic, mă plimb, mai beau un coniac şi încă unul până când fiecare invitat pozează alături de miri. Îi invidiez pe cei din urmă pentru zâmbetul perpetuat vreo 120 minute. Chiar şi după finisarea procesiunii cei doi par foarte fericiți, zâmbetul le-a rămas întipărit, abia pot articula. Nu-mi rămâne decât să Continuă să citești Nuntă-n Basarabia

Conacul Bellu și Crama 1777

     Până la ciupercile cu maioneză și piftie, la ouăle umplute și salata de boeuf, privesc peste umăr cu jind spre neverosimilul porc. Încă-i (re)simt aroma mai ales dimineața, când aerul camerei e încărcat de ceea ce până ieri au fost jumări, caltaboș, leber, cârnați ori tobă.  Între două chiolhane găsesc răgaz pentru a parcurge o porțiune scurtă din Drumul Vinului prahovean. Nu, nu dau iama în beciurile vinăriilor compactate în Podgoria Dealu Mare – tot servesc vin de câteva zile, iar pân` de Sf. Ion nu gat, trec pragul a două locuri tabu în aste-zile. 

     Dreg vocea, îndrept haină peste pieptul bombat și burta suptă cu tot cu alea` două kile luate în trei zile și bat la poarta Continuă să citești Conacul Bellu și Crama 1777

Brevets randonneur mondiaux 400

     Contemplez Arcul… Gândurile m-au încremenit. Majoritatea constituie întrebări. Cea mai stringentă e seacă: De ce fac asta? Poate voi afla cândva, momentan ridic din umeri. Privesc înainte spre cei 400 km întinși la poale de munte și prin vastul Bărăgan, amicul meu de ieri-alaltăieri.

     Iată-mă, depășind cumpene legate de logistica unui astfel de periplu ori capacitatea fizică și mentală, în fața brevetului de 400. Totuna cu 27 h, cel mult. Suficient pentru a trece prin punctele de control în anumite intervale de timp prestabilite. Sunt familiarizat deja cu formatul. Linia startului e desenată în dreptul Arcului de Triumf, la fel și cea de sosire. Așa arată pe tapet.

     În teren e altfel. De exemplu Continuă să citești Brevets randonneur mondiaux 400

BikeXpert Alpine Challenge

     Știu, pare a fi ceva crâncen în jurul Alpilor. Nu, nu e chiar bombastic, însă e dur. E mioritic. Adică un concurs  serios. Găzduiește campionatul național de MTB, proba de maraton. Chiar dacă Pucioasa nu e Courmayeur ori Chamonix, dealurile subcarpatice nici ele nu-s în vecinătatate unor mumți (foarte) înalți, competiția se vrea tare. Și e!

     La start văd e-bike-uri și ai lor cetățeni – o tanti e în fustă – răsfirați printre MTB-uri clasice a căror rideri, unul și unul, își etalează gambele doldora de putere acumulată cu sudoare și trudă. La mine nu mă uit, doar o pup pe Doris și-i dau bice. Împreună cu ceilați amatori înscriși la tura scurtă – 39 km.

     Plec greu, de la coada vacii, și regret Continuă să citești BikeXpert Alpine Challenge

Munții Baiului

     Sunt tot acolo unde i-am văzut de sute de ori. Cel puțin din mașină ori din tren. Însă tot în umbra vecinului Bucegi, net superior. Azi le-a venit rândul.

    Tura programată pe genunchi însemna o plimbare mai lejeră în raport cu grozavia din urmă cu două săptămâni, chiar dacă distanța e cam aceeași; azi 41 km. Ce mai? M-am prezentat relaxat, laurii găsiți la finele 1 day Challenge urmau să mă poarte de la sine peste coama munților Baiului.

      Continuă să citești Munții Baiului

1 day Challenge

     Anul trecut nu am participat. De frică. Teamă de wild, de rugged, de epic. Într-un fel de propria-mi persoană. Asta și pentru că nu am făcut diferența, pe care o văd azi, între cele două competiții: grozăvia a 4 zile intangibile momentan sau luatul la trântă cu o zi de pedalat MTB pur, manșă la a cărui start, și final, mi-ar fi plăcut să fiu.

     Astă-dată a fost altfel. Cu taxa plătită de prin martie, 50 euro, n-a mai rămas decât să-mi urez succes și să bag alți și alți bani în echipament, în jucăria unui băiat căruia îi place mult pe două roți. Despre antrenament Continuă să citești 1 day Challenge

Momente, schițe, poezii.

     Ploieștiul reprezintă doar un alt oraș mare pe harta țării. Poate o haltă, un punct de tranzit între centru și sud, cu izul său specific. Bine, rafinăria de lângă e de vină. Câțiva, nu mulți, trec anual pragul Universității Petrol-Gaze. Alții, foarte mulți, trec săptămânal de ușile glisante/rotative – aici nu sunt praguri – ale celor trei shopping center-uri din localitate. Altfel spus, un oraș industrial. Populat în consecință.

     Printre puțin verde și foarte mult beton, între gropi, cenușiu, dezordine arhitecturală și oameni ce par posomorâți, cocoșați de grijile traiului cotidian, găsesc altceva. Nu neapărat galeria echipei de fotbal Petrolul Ploiești și Centura de Vest ori Aerodromul Strejnic, nu. Trec și peste Muzeul Ceasului, deja bagatelizat, dar acord un răgaz mai lung Muzeului Petrolului; vinovat a fost însuși ghidul. Frumos personaj, făcut pentru ghidaj, tobă de istorie, cald, jovial, haios … uman! Mi-a amintit de geamănul și omologul său de la Muzeul Mineritului din Petroșani.
Rătăcit în cartierul Transilvaniei, oarecum la umbra mall-ului, îmi croiesc drum Continuă să citești Momente, schițe, poezii.