Vârful Ciucaș

Din nou surprind cocoșul, din nou prind ițitul zorilor în drum spre munte. Se întrevede fascinantul Ciucaș – masivul orchestră. Oferă la doar două ore și-un pic de șofat multiple desfătări ale sublimului naturii indiferent că-s pe bicicletă, alerg sau car rucsacul în spinare sprijinindu-mă în bețele de trekking, pășind agale pe cărările sale. Vară sau iarnă, primăvară ori toamnă.

Vechiul prieten, Ciucașul, e pregătit să-mi arate, alături fiind de Ioana, Luminița și Cătălin, iarna lui domoală gata-gata să lase loc primăverii. E clar, descopăr aventura și azi; deja-i o constantă săptămânală.

Ghioceii flanchează poteca, acompaniați de timidele raze ale soarelui. Trilul înaripatelor și foșnetul codrului continuă starea de beatitudine pe care BZN-ul a plantat-o mai devreme în mașină.

Urcușul odios dintre Fântâna Prof. Nicolae Ioan și Cabana Ciucaș se încadrează în categoria ”panta prostului”. Mai mulți isteți (sunt și d-ăștia din belșug) aplelează, contra cost, la transportul motorizat care tinde să devină regulă. Pe Valea Berii urcă mașini 4×4 pline cu excursioniști. Pe lângă mirosul gazelor de eșapament și ferodou, miroase a afacere înfloritoare. Urmează cât de curând grătarele încinse.

Dulăul aflat la siestă pe una dintre mesele din curtea cabanei ne reamintește că viața merită trăită din plin, n-ar fi de lepădat s-o luăm mai puțin în serios. Iar odată cu zâmbetul ițit roată, gândul îmi zboară la Câinele, adevăratul meu prieten.

Câțiva pași ne îndepărtăm de cabană, pentru a ne lăsa îndrumați de cruce roșie (marcajul, nu instituția) printre Tigăile Mari și Mici, într-un carusel de urcări și coborâri, până în Șaua Tigăilor, pe porțiuni în care vântul puternic soarele torid, căldura și frigul alternează. Intersecția din șa e aglomerată, dar vântul tăios pune pe fugă tot ce mișcă aici.

Mai încolo, spre vârf, natura condimentează simțurile cu ceață deasă, nori și umezeală. Înaintarea devine puțin anevoiasă prin zăpada înaltă pe alocuri cât indicatoarele turistice. Și orientarea poate reprezenta un pericol aici în golul alpin în atare condiții, mai ales pentru cei, mulți, care se inspiră în ale mersului pe munte din cărți ori din online.

Borna celor 1954 m reprezintă acoperișul Ciucașului și, automat, punctul din care coborârea ne permite să deranjăm Babele la Sfat, pe partea nord-estică a Culmii Tigăilor Mari. Și aici paleta vastă așternută de natură pe șevaletul muntelui surprinde cu pleiada anotipurilor demne de-o climă temperat-continentală.

Coborârea, aidoma urcării, conferă prilejul familiarizării cu geografia locului, iar spre finalul zilei doar mă bucur că ieșirea din pădure ne face actori principali într-un film parcă regizat de Alfred Hitchcock. Troznetul și vuietul pădurii puse lângă ninsoarea și vântul puternice nu alterează bucuria sufletului. Tocmai relevă ceea ce a reprezentat această zi. O bucurie!

În mașină, înapoi spre casă, emoțiile și-au dat glas într-o descătușare pe care doar puritatea ființei umane, într-un context propice, o poate sublinia.

Sâmbătă, 13 martie, descopăr aventura pe un munte mic sau un deal înalt – Măgura Codlei, barometrul Țării Bârsei. Mai multe detalii sunt aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s