Skip to content

La (puțină) ananghie

Februarie 1, 2017

     Sunt momente și momente. Uuuu, ce platitudine! Clar, nu traversez cea mai bună perioadă. Mama, drăguța, simte de la o poștă că pui mic nu se simte chiar bine. E suficientă discuția telefonică, nu-i nevoie de un dialog tête-à-tête … Trebuie să-ți vezi în continuare de treabă; le vei rezolva cu timpul, cam asta concluzionam.

     Care treabă? Cât timp? Păi, am probleme? Ce fel? Rumeg, încerc să le identific, eventual să le rezolv. Off!, nu excelez în psihologie practică aplicată… Fie! Îmi voi vedea de treabă. 😉

20160803_200020

     La 17.30 sună de ieșire, rup ușa, o întind spre casă. Azvârl în cob două tricouri, un șort de baie, prosopul de plajă, ceva cosmetice, un hanorac, trei perechi de șosete, o pereche de pantofi sport, un pantalon lung, unul scurt, degresantul și sprayul pentru lanț. În rest, voi purta cizmele, pantalonii, protecția pentru coloană, geaca, mănușile, cagula și casca. Nu uit pașaportul, talonul, RCA-ul și Cartea Verde, două carduri, CI-ul, atlasul rutier, telefonul și încărcătorul său. Plus ceva bani gheață, nu prea mulți.

     O oră mai târziu sunt în șa gata de drum. Peste alte patru ceasuri descalec în Calafat, în curtea pensiunii de pe malul Dunării. Nimic de remarcat de-a-lungul traseului, doar întinsa Câmpie Română.

20160805_121914

     Sar din pat înainte de cântatul cocoșului (sâc!) și trag energic storurile ferestrei. Se anunță o zi faină, iar zîmbetul îmi inundă chipul. O mică grimasă îmi trădează entuziasmul atunci când privesc harta. Vreo 670 km sunt înșirați între Vidinul vecinilor de peste Dunăre, Kralijevo și Novi Pazar prin frumoasa vale a râului Ibar, trecerea frontierei sârbo-muntenegrene pe la Spiljani, plus minunatul Ibar șerpuind printre munți până la Rozaje (MNE). D-aci și până-n Podgorica voi merge la braț cu Limul, Tapaul și Moračaul prin chei spectaculoase. Ultima șarjă va consta în parcurgerea liniei coastei, până la Ulcinj. Cam mult, dar … avanti!

     Sar pârleazul, traversez scurta limbă de țărână care mă desparte de sârbi și imediat încep valsul. Șoseaua e perfectă, excelent marcată ier peisajul este și el foarte frumos. Unde mai pun lipsa traficului și mult chef de dat!? Înclin motocicleta, încep să calc cu toată suprafața de contact a cauciucului. De vis! Motorul toarce și trage fantastic. Sunt una cu el, uit de plibare și de mediul înconjurător. Mă dau și atât, privirea zărind doar punctul în care doresc să ajung, și panglica de asfalt.

     Mai moale o las de-alungul Ibarului. O impune ambientul; e chiar păcat să pierd din frumusețea Parcului Natural Golija și a Parcului Național Kopaonik. Mai-mai că uit să alimentez. Nu-i bai, o fac acum, undeva pe lângă Raska. Timp am și pentru plejkavica, o mâncare foarte populară în Balcani. Vorbesc de o chiftea mai mare făcută din carne tocată de vită și porc, așternută pe pat de ceapă. Lângă, ajvar – pastă de ardei cu vinete. Teribil de bun!

     Cu rezervoarele pline, atât al meu cât și al motocicletei, demarez spre Muntenegru, în alt ritm de dans, Viraje, viraje și iar … bucurie.

20160805_105902

     Nu pierd vremea la frontieră. Formalitățile durează doar câteva minute. Coada lungă de mașini nu reprezintă un impediment, motocicliștii nu stau la coadă 🙂

     Trec în Crna Gora. Sau în paradis. Viaduct, tunel, viaduct, tunel. Într-una! Numai chei săpate de râurile Ibar, Lim și Tapa. Cât mai poate continua această stare de bine conferită de plăcerea condusului motocicletei și de minunile care mă înconjoară? Mă tem că (și) frumosul, în doze mari, devine banal. Continuu totuși să mă bucur de absolut tot.

20160805_111942

     Am depășit borna kilometrică cu numărul 500. Plutesc mai departe, spre și peste următoarele. Adriatica mă cheamă, dar ar trebui să fac o mică pauză, resimt puțină oboseală. O fac, dar mai merg … Motorul nu mai trage, gâfâie, se oprește. Scot capra din șosea, o las un pic, încerc o cheie, două, trei, atât. Nu se întâmplă nimic. Îl sprijin pe cric în timp ce aprind o țigară. Tre` să-și tragă sufletul, îmi zic. După a doua țigară fumată încerc din nou. Degeaba. Verific bonul primit de la benzinar. OK, am alimentat cu benzină.

     Aprind altă țigară, sunt neliniștit și agitat. De jur-împrejur munți, mă aflu dincolo de locul în care și-a înțărcat mutu iapa. Liniștește-te, amice, ai câțiva covrigi, un litru de apă și 97 EUR în buzunar, îmi șoptește rațiunea.

     Încerc iar să pornesc cotețu`, dar nu suflă. Sting mucul, călcându-l apă…

     – Bla,  bla, bla-bla, blaaa … service … problem … bla-bla, bla, bla.

     Întorc privirea, …, exact!, mie-mi vorbește articulează. Începe iar monologul. Înțeleg doar service și problem. E de bine, tipul vede că sunt la ananghie. Îmi dau drumul, turui, dar imediat bag de seamă că privire interlocutorului trece prin mine, lovindu-se de stâncile din spate. Nu pricepe o iotă. Cu mișcări ample ale membrelor superioare îi arăt că mobra nu mai pornește. Pricepe!, dar vine alt dialog. Deja mă dor mâinile de atâta vorbă. Cedez într-un final, zăpăcit fiind de eternul șlep, șlep, șlep… Nu am alternativă, merg pe mâna omului; OK, șlep, îi răspund epuizat de pălăvrăgeală.

     După două telefoane și câteva minute vine platforma. Fir-ar să fie, ăsta e șlep-ul!? În fine. Urcăm motorul, îl asigurăm bine de tot și ne urnim. Unde merg? Cine-s ăștia?, și tot felul de enigme îmi zburdă prin minte în timp ce trag din altă pipă. Nu înțeleg o boabă din ce vorbesc – ei nu servesc engleză, eu cu graiul lor n-am tangență; sunt la mila Cerului.

20160803_171622

     Nu apuc să termin țigara aprinsă la plecare căci mașina oprește în fața unui atelier de reparații auto, cred. Hmm, trăiam cu senzația că sunt în pustiu. Nici vorbă. Zăresc și case, câțiva cetățeni. Iupi!, pare a fi un sat.

     Coborâm motocicleta și imediat lumea se strânge buluc în jurul nostru. Devin sceptic, puțin temător – tot nu înțeleg ce pălăvrăgesc indivizii, iar fețele lor nu inspiră neapărat încredere. De pe Marte se observă că joc în alt film, nu rezonez cu ei; încerc să fiu cât se poate de discret, doar că-i  cu neputință

     Petrec vreo zece minute încercând să-mi dau seama pe unde mă aflu, să identific măcar numele acestui, să-i spun, service, ceva, orice informație care mi-ar prinde bine în eventualitatea vreunei nasoleli. În tot acest răgaz motocicletei i se dau târcoale. Au ochii cât cepele, pare că n-au mai văzut o astfel de mașinărie. Mai posac devin când zăresc în garaj câteva mașini hârburi, dezmembrate. E haos oriunde privesc. Însă tot nu am încotro, încerc să mă țin tare, să-mi fac curaj și să … nu știu ce.

20160803_161037

     Din mulțime apare un tip, pare altfel. E sigur pe el. Toată lumea-i strânge mâna, zâmbindu-i. Din păcate nici el nu vorbește altceva în afară de limba maternă. Mă ignoră dând roată motorului, ascultă câteva bla-blauri și desface bujia. Hopa!, ridic o sprănceană. Pare că știe oareșceuri despre motociclete, îmi spun în timp ce ocup iar loc. Piesa verificată e în regulă, iar insul, după ce mai dă o raită caprei, își suflecă mânecile, se apucă de treaba … lui.

     În câteva minute rezervorul e desprins de la locul lui și poziționat pe caldarâm, iar pompa de benzină e transformată în puzzle. Stări de rău mă încearcă. Sigur nu știe să le mai pună la loc, e tot ce mai pot rosti înainte de a mă îndepărta de locul faptei. Nu mă simt prea bine, iar o doamnă observă asta. Îmi întinde o ceașcă cu cafea. Probabil se citește pe mine prin ce trec. Mă așez pe o găleată și sudez trei țigări. Deja-i 18.30; probabil voi înnopta aici, sub vreo copertină.

     Timpul se scurge, iar eu ridic sporadic privirea spre meșterul care testează pompa în fel și chip. Dă din cap a negare, face fețe-fețe, se consultă cu un altul, iar eu mă resemnez. E groasă treaba. Stau și aștept. Ce?, habar nu am. Transalpul e defect, nu știu ce are și se află pe mâna nu știu cui.

      Mai trece un ceas. Chef nu am nici să mor, nu sunt interesat de ceea ce se întâmplă cu motocicleta, ațipesc cu capul pe genunchi. … Brruuum, brum, brrruuuummmm, și sar în capul oaselor. Nu-i vis, nu! Motocicleta e pornită, mecanicul o tot accelerează! De necrezut, dar mormanul de piese s-a transformat într-un tot, o motocicletă, motocicleta mea! Îi sar mecanicului de gât, îl pup, țopăi. Am înviat! Mai apuc să plătesc, încalec și demarez spre mai departe. Nu știu ce a avut, probabil o defecțiune la pompa lu` pește prăjit, dar acum merge brici.

20160803_150129

     Întunericul mă învăluie, sunt la ieșirea din canionul săpat de râul Morača, la porțile Podgoricaei. Mai am turnanta și ultima sută, distanță pe care o parcurg mecanic, foarte concentrat fiind; e întuneric și destul de aglomerat.

     Traversez capitala, parcurg podul de peste Skadarsko Jezero, mă minunez de construcția Tunelului Sozina, lung de 4.189 m, și imediat după cotesc dreapta spre Ulcinj, via Bar, de-alungul coastei muntenegrene a Adriaticii. Spre miezul nopții răsucesc cheia pentru a opri motorul în curtea pensiunii. Fericirea resimțită la destinație e direct proporțională cu oboseala. Ce zi!?

    Adorm aproape instant, nici măcar nu am stat să caut răspunsul întrebării care se ițea din negura nopții. Am fost ghinionist căci motocicleta s-a defectat, ori am avut un car de noroc remediind problema?

From → Balcani

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: