Skip to content

Munţii Măcinului

Februarie 26, 2016

     Pe la începutul toamnei trecute m-a încercat nostalgia turului ciclist al Dobrogei, cel ratat în 2014, parcă. Nimic nou, gustul amar al eşecului mi-e foarte cunoscut. Urma să văd puţină deltă, câteva cetăţi matusalemice, lanuri nesfârşite de rapiţă, culturi de eoliene, Cheile Dobrogei şi multă sărăcie pudrată pe umerii cătunelor bătute de vânturi, toate răsfirate pe un traseu lung de vreo 500 km.

20160216_093223

     Acum întrevăd perspectiva unui zvâc al primăverii, iar Dobrogea îmi face cu ochiul, mă cheamă. Ştiu că nu am răgazul necesar unei ture cu ţoacla, dar măcar ceva, oricât de puţin din frumuseţea locului trebuie să văd. La dispoziţie am doar o zi care şi din punct de vedere meteorologic se anunţă bună.

     Cu noaptea-n cap plec, evident cu Doris, spre munte. Chiar dacă intervalul de înălţime în care e cantonată o clasifică drept podiş, căci înălţimea maximă este de doar 467 m măsuraţi în Vârful Ţuţuiatu, formaţiunea dintre valea Dunării şi Marea Neagră m-a atras. Voi face cunoştinţă cu decanii de vârstă ai munţilor patriei, Munţii Măcin.

20160216_091712

     De la baza fostei cariere de piatră din localitatea Greci apuc pe poteca marcată cu triunghi albastru. Las în urmă satul adormit şi câteva gâşte încă agitate în urma deranjului provocat de Doris. Cărarea urmează pentru o scurtă porţiune pârâul Văii Morşu, după care urcă uşor pe sub vârhul Ţugulea, 181 m. Imediat încep să alternez porţiuni de potecă cu pasaje ale vechiului drum de exploatare al carierei, dar doar până la liziera pădurii.

20160216_104731

     În sepentine line traseul unduieşte prin pădurea desprinsă parcă dintr-un film produs de Hitchock. Doar păsările lui lipsesc. Traversarea durează câteva minute, se termină imediat după izvorul captat. N-apuc să umplu bidonul cu apă, Doris e-n crep. Şi nu dă vreun semn că ar vrea să iasă. De-nţeles. Apa-i rece, iar temperatura ridicată. Plus un soare cam dogoritor pentu jumătatea lui februarie.

20160216_134816

     Continuu pe o pantă pronunţată, printr-un fel de … livadă?, până-n creastă. Alte câteva minute şi ating cel mai înalt vârf din Dobrogea. Panorama-i vastă şi foarte frumoasă: depresiunea Greci, câteva vârfuri din împrejurimile Ţuţuiatului, oraşele Măcin şi două sate, plus un cot al Dunării. Minunată privelişte! Chiar şi câinele pare că o admiră. Contemplează? … Nu voi afla niciodată.

20160216_105250

     Aproape fără excepţie evit să revin la bază pe acelaşi traseu, motiv pentru care nici azi nu fac rabat; încerc o linia unei creste interesante, la prima vedere, dar nemarcate. Hmm… mi se înfundă repede, un mic hău se cască în faţă, iar pentru ocolirea sa nu prea am timp. Basta, cobor de-a dreptul, pe valea Carabalu. În douăş` de minute-s la maşină.

20160216_105236

 20160216_155153

     Un scurt respiro îl constituie drumul dintre Greci şi oraşul Măcin. Sunt câţiva kilometri de şofat, suficient cât să înfulec prânzul. E ca-n excursie. Dimineaţă am avut parte de plimbarea de înviorare – Vf. Ţuţuiatu, la prânz cina şi puţină relaxare, iar după, până-n amurg, grosul zilei constituit de Culmea Pricopanului. Se spune că e cea mai frumoasă şi spectaculoasă porţiune a Munţilor Măcin. Tind să şi cred, acum, că mă apropii.

20160216_122556

     Las maşina în urmă, depăşesc mănăstirea nu ştiu-care, şi fac joncţiune cu traseul marcat cu bandă albastră. Traversez pădurea, continuu pe curbă de nivel, iar la un moment dat cotesc dreapta, la deal. ce urcuş! Până-n creastă, vreo cinşpe` minute, îmi dau duhul, mă topesc sub arşiţa soarelui. La fel şi căţelul, are limba de-un cot. Dar mai e puţin, iar muchia o ating undeva între vârfurile Cheia şi Caramalău. În sfârşit! Sunt în golul alpin. Da, asta-i senzaţia. Îndrăznesc chiar mai mult, parcă sunt în Făgăraş.

20160216_132537

  20160216_131947

20160216_135053

20160216_134704

     Priveliştea-i încântătoare. Observ oraşele Galaţi şi Brăila, Dunărea, depresiunile Măcin şi Luncaviţa, ca într-un joc de-a v-aţi ascunselea, pitit fiind în spatele stâncilor de granit vechi de milioane de ani. Urc, cobor şi ocolesc formaţiuni stâncoase în paşi de … come walk with me and let go of the way you are going … life`s much too good my friend, don`t let it end … la, la, la … Ce mai? Bună dispoziţie la tot pasul: pe Vârful Caramalău, prin Şaia Şerparu, pe alte vârfuri – Piatra Râioasă şi Sulucu Mare, şi iar prin vale, acum Şuluc.

20160216_113115

20160216_132209 20160216_133421

20160216_134246

     Frumosul nu ţine o veşnicie nici măcar aici. De la ieşirea de pe vale şi până la maşină trebuie să străbat ceva mai mult de un kilometru prin câmp, trecând şi pe lângă o stână. Îmi cam tremură pantalonii, dar mă bazez pe Doris şi pe doi pari. Cum era de aşteptat, căţeluşa se repede în mijlocul ciobăneştilor care … culmea, se liniştesc. Obişnuitele inspecţii canine şi … joaca începe!? Cum a îmblânzit  fiarele nu ştiu. Cert e că domnii au condus domnişoara până la portiera maşinii. Nu, nu i-au deschis-o, de asta m-am ocupat personal. Ce viaţă de câine!? … a adormit imediat ce am pornit maşina. Eu însă am numărat oi vreo trei ceasuri, până acasă.

 20160216_143044

From → Mountain

2 comentarii
  1. Salut, in februarie 2016 ai fost pe vf. Tutuiatu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: