Skip to content

Kronstadt

Iulie 28, 2014

     Adică Braşov. Sau cel mai grandios oraş săsesc al Transilvaniei. Şi, pentru mine, cel mai cel!
Încep însă cu un oftat. Din nefericire, pentru vremurile de acum, urbea are o mare problema – fosta industrializare excesivă. Probabil a fost bine cândva, dar sechelele comuniste încă dăinuie.
Roman-ul, Rulmentu-l şi Tractoru-l au adus aici toate națiile, care mai de care. Pe undeva înțeleg ca într-o uzină nu e neapărat nevoie de doctori, profesori, artişti sau academicieni. Dar prea multă muncitorime şi-a găsit adăpost in frumosul oraş. Pentru burghie, scule, şaibe e nevoie de cei care ştiu să pornească, la prima oră, şi să oprească, la 15.00, un strung. Şi asta-i viața: serviciu garantat, porc de Crăciun, un concediu prin sindicat, table cu tovarăşii în parc, bârfe cu vecina şi vreo doi plozi, care, evident, tre’ să moştenească abilitățile unui părinte. În afara nevoilor primare, nimic.

     Cum nimic nu-i veşnic, uau!, a căzut şi comunismul. Iar majoritatea acestor semeni a rămas fără perspectivă. Nici măcar nu s-a adaptat. Se vede asta în port şi-n grai. Evident, nu s-au întors la origini; au rămas sub Tîmpa. Unde să meargă? În țară nu mai sunt uzine care să-i găzduiască; nimic din vechiul regim nu mai funcționează.

     Cam asta-i pata de pe blazonul Braşovului, raportându-mă, spre exemplu, la Cluj-Napoca. Vor mai trece generații… Dar dacă înlătur acest aspect descopăr o frumusețe!

     Cetatea Braşovului, edificată între sec. al XIV-lea şi al XVII- lea, a fost puternică, iar azi păstrează vestigii care, restaurate fiind, au devenit obiective de mare atracție. Zidurile, turnurile de observație şi bastioanele dezvăluie măreția de odinioară.

     Turul pleacă din cea mai bine păstrată fortificație, Bastionul Țesătorilor. Înalt şi rotund, monumentul de arhitectură medievală din sud-veztul cetății găzduieşte un muzeu al oraşului medieval. Pe lângă straie şi arme admir macheta cetății secolului al XV-lea.

     Mai jos mă opintesc în fața Porții Şchei. Construită în 1827 această cale de acces facilita trecerea dintre periferia etnicilor români şi oraşul săsesc al vorbitorilor de limbă germană. Imediat lângă se înalță Poarta Ecaterina. Pe aci românii intrau în oraş, contra cost, în anumite zile ale săptămânii. Azi nu plătesc, mă plimb în voie După Ziduri. 

    Turnurile Negru şi Alb mă conduc spre Bastionul Graft, dar nu înainte de a-mi scălda ochii la arme, albe şi de foc.

    Din Livada Poştei continuu pe b-dul. Eroilor, flancat de Parcul Central şi luxosul hotel Aro Palace. După muzeele de Etnografie şi Artă cotesc dreapta, pe pietonala Republicii. De-o parte şi de alta a străzii se înalță clădiri din secolele al XVII-lea şi al XIX-lea, la parterul cărora sunt deschise birturi, baruri, magazine şi tot ce-ţi trece prin minte.

     Pe nesimțite înaintez în cetate, iar în capătul nordic al Pieței Sfatului, după fosta Rathaus (acum Muzeul de Istorie), se ridică Biserica Neagră. Simbolul artei gotice transilvănene, se remarcă prin grandoare, dar şi prin cele cinci portaluri bogat decorate, aspecte specifice goticului târziu. În interior mă dă pe spate orga. E formată din 4000 de tuburi!

     Ies, trec pe lângă Casa Negustorilor care azi mai păstrează doar stema oraşului şi blazonul constructorului – familia Hirscher, şi ajung pe cea mai îngustă stradă din estul Europei. Pe strada Sforii ating pereţi caselor de pe cele două laturi cu ambele brațe, simultan.

     Trec acum prin Poarta Şchei, îndreptându-mă spre Piața Unirii. Până să admir elementel gotice, renascentiste şi baroce ale Bisericii Sfântul Nicolae, trec la şcoală; Prima Şcoală Românească. Adică locul în care Diaconul Coresi a tipărit, între 1557 şi 1583, 17 titluri în română şi slavonă. Deja corijenţa-i inevitabilă, motiv pentru care fug departe, în Poiana Braşov.

     Aerul tare al Muntelui Postăvaru mă linşteşte puţin, exact cât să pun pe hârtie traseul din Făgăraş – creasta.

– Gheo, vii?

– Da, când?

– Păi … după jumătatea lui septembrie?

– Perfect, Masto! Vorbim…, iar telefonul amuțeşte.

     După plimbare nu-mi rămâne decât să cobor în cartierul Şchei, la Pietrele lui Solomon, cam două ceasuri.

     Din păcate nu mai apuc să admir panorama Braşovului, de pe Tâmpa sau Dealul Cetății; telefonul sună.

– Revizia maşinii e gata, puteți ridica autoturismul.

– Perfect! Ajung într-un sfert de oră.

– Avem şi un bonus, se amuză cucoana.

– Da!?

– Da. Pe banchetă găsiți camera foto pe care, probabil, ați rătăcit-o.

From → Mioritice

One Comment
  1. ELIZA ALUPEI permalink

    Ma simt ca o eleva.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: