Skip to content

Bicicletă sau maşină?

Aprilie 7, 2014

     Vremea deloc frumoasă de la sfârşitul săptămânii trecute era propice pentru numărat bani şi făcut copii privit la televizor. Desertul a constat în Salonul de Biciclete şi Accesorii, Expobike şi Salonul Auto Moto. Astrele s-au aliniat, expoziţiile au picat la ţanc.

     La Băneasa, în hangarele care găzduiesc doar aer şi de câteva ori pe an diferite exponate, câţiva importatori şi-au încordat muşchii. În centrul atenţiei, fascinanta bicicletă. De la cea mai simplă şi accesibilă la cea-mai-cea. Şi o mare de oameni: mulţi gură-cască, împătimiţi ai fenomenului, gospodine, casnici, aroganţi peste poate, ciclişti profesionişti. Ce mai!, lume pestriţă. Printre ei salivam şi eu la o bucată din tortul târgului. Doar frica de diabet m-a făcut să mă abţin. „Am sau nu nevoie de ceva? Nu contează, îmi vine să cumpăr chiar şi un bidon, orice!”.

     Într-un moment de luciditate am împietrit în mijlocul încăperii. Câtă nevoie am de bicicletă? Ce fel de bicicletă îmi trebuie? Cât costă? La ce-mi foloseşte? Habar nu am! Ştiu doar că-mi place mersul pe bicicletă. Şi în funcţie de asta pot opta pentru … care? Mă dau prin oraş, foarte mult pe şosea, pe cărări montane dar şi pe coborâri abrupte. Să am patru ţoacle? Să adaptez una pentru mai multe întrebuinţări? Hmmm.

     Dau o raită, privesc, întreb. Îmi place ceea ce văd, sunt bombardat cu informaţii. Imediat constat că din viţelul care eram la intrare m-am transformat într-un bou. Bicicletă nu-mi trebuie, am doar un hobby! Şi pot investi în el oricât îmi permit, căci e pentru mine.

     Trec strada, la SAM. Tot poporul pare că s-a mutat la coada lungă, întinsă la umbra Palatului Parlamentului. Intrarea-i îngustă, slab luminată şi prea bine încălzită. Abia se poate respira. Achit tariful, intru, trec de standurile cu accesorii şi dau să ies. Nimic nou. Mă răzgândesc în ultima clipă.

     Pe stânga, la fel ca-n anii trecuţi, aceleaşi maşini de colecţie. Imediat după, se înşirau mărcile: Volvo, Mercedes, Opel, Mazda, Citroen, Peugeot, Isuzu, Kia, Jeep, Fiat, Skoda, Seat, Mitsubishi, Hyundai, Honda, Suzuki, Chevrolet, VW, Ford şi câteva motociclete – Kawasaki, Ducati, BMW.

     Par interesat de exponate – parcă mai am de ales doar modelul – casc gura, mă sui în maşini, întreb, discut cu reprezentanţii. „Mai vorbim.”, cam aşa se frâng dialogurile. Primesc stive de pliante şi oferte, pe care le analizez în bistroul amenajat în cort, sorbind dintr-o cafea.

     Cutare acordă nu ştiu ce discount, altul vine cu accesorii cadou, maşina X soseşte cu tracţiune integrală bonus, şi tot aşa, toţi dealerii se întrec în oferte. Şi totuşi, ce-mi trebuie? Păi, o maşină „toate-n una”. Cum aşa? Să fie şi mare şi mică, sportivă şi lentă, confortabilă şi nu prea, ieftină şi scumpă, joasă şi înaltă, bla-bla. Evident, nu se poate!

            Spre deosebire de biciclete, la maşini compromisul e mai uşor de făcut. Oferta-i bogată. Da-s cam scumpe, cel puţin aşa mi se pare. Poate pentru că la 10.000 EUR primeşti volan, roţi, caroserie, scaune şi câteva gloabe sub capotă. Pe la cinşpe` mii vin climatizarea, geamurile electrice şi o instalaţie de muzică puţin mai răsărită. La 20.000 EUR apare o mică herghelie de cai, câteva finisaje, o cutie automată şi scaune încălzite. Peste acest prag mai e … Mercedes.

     Cât pot investi într-o maşină? Cât de mult îmi trebuie un autoturism? Am constatat că-i bun la casa omului, e folositor. E comod. Dar asta se plăteşte, direct proporţional cu exploatarea sa. Încet-încet, acest confort tinde să se transforme în extravaganţă. Iar de aici investiţia e păguboasă, devine moft.

      Evrika!, constat că de unde nu-mi trebuia neapărat o bicicicletă, acum îi văd rostul practic. De exemplu, merg cu ea la serviciu, pot lega distanţe scurte. Dacă-i ataşez o remorcă, voi transporta şi soacra la urgenţe  în puterea nopţii.  În ritmul ăsta, curând, îmi organizez şi concediile pe bicicicletă. Trebue să mai investesc în gambe şi bicepşii femurali.

     În fine, nu cred că e nevoie să mă gândesc la toate acestea. Dacă am posibilitatea fac ce doresc, ce simt, cum pot. E pentru mine. Dacă pun pe tapet beneficii şi neajunsuri ajung la ştreang. Moda timpului nu este neapărat o necesitate, ci o tendinţă, iar din acest motiv nu uit să fac şi ceea ce vreau, nu doar ceea ce trebuie.

     Continuu să pedalez prin oraşe, pe şosele, printre arbori, coborând nebuneşte pante montane. La fel şi cu maşina, o voi folosi cât şi unde voi putea. Sunt norocos, căci am de ales. Şi mă voi distra pe seama bicicliştilori care-i înjură pe şoferii nemernici, şi pe cea a conducătorilor auto care-i beştelesc pe temerarii descreieraţi, cei pe două roţi.

     Până una-alta plec să mă plimb cu … motocicleta.

6 comentarii
  1. bicicleta de 1000 de ori 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. Imi doresc mult sa imi cumbar o bicicleta rosie care se strange , se face mica de o pui intr-o geanta . Deocamdata trebuie sa astept . Ori unde m-asi duce as-i luao cu mine :X

    Apreciază

  3. Pnela permalink

    Felicitari Alex, mi-am savurat cafeaua la inceput de program cu lectura ta !
    M-a binedispus !
    Iti doresc multa sanatate si succes in toate proiectele tale.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mulţumesc, Pnela. Asemenea!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: