Skip to content

Preludiu

Octombrie 1, 2013

     Vântul tăios al iernii bate cu putere. E aspru și rece. Fața mi-a înghețat. Duc mâna spre obraz, atingându-l. Abia îl simt. Nu mai e mult până acasa, mai trag puțin de mine. Doar până în dreptul librăriei. Intru, scot fesul, slăbesc fularul și deschei haina groasă. O desnorțire plăcută îmi inundă trupul.lectura Mă ajută căldura termică, dar și cea a locului. Rafturile sunt încărcate cu de toate pentru orice gust. Ignor romanele polițiste din stânga și psihologia practică din dreapta, îndreptându-mă spre subsol, direct în colțul preferat. N-am un scop; îmi clătesc privirea printre ghiduri turistice, hărți și afișe cu imagini din lumea largă. Dar ochii rămân pironiți. Zdrang!, dragoste la a patra (re)vedere.

    Timpul a trecut, iar noi ne-am întâlnit, sporadic. Apropierea a fost presărată cu stângăcii, roșeli și tatonări. Urmarea? Dorință, fluturi, discuții, rar de tot câte o bezea și, iar, foarte multă dorință. Încă îmi amintesc contactul vizual. Eu rătăceam în sala încălzită, iar ea clipea senzual din raft. Răsfoind-o, m-am pierdut într-un zâmbet tâmp. P1170143

     După şapte luni pline şi o grămadă de fâstâceli ajung să-i mângâi braţul şoptindu-i … (nu spun ce 😉 ) … Acum cedează! Sunt stângaci. Observă şi mă tachinează. Muzică, puţin tutun, o poezie încropită pe genunchiul încă suferind după altercaţia cu Transfăgărăşanul, treişpe` ore şi nouă sute de kilometri. Suficient? Sper să fie!

     N-am răbdare, trăirea e intensă. Dar ea mă simte; sunt pierdut în mrejele Eladei. Scăpare nu mai am şi mă las purtat, dus de val, cu ea la braţ. Total inconştient, sinonim cu dragoste peste poate, pătrund în leagănul civilizaţiei europene. Orbit şi viciat de frumuseţea căminului zeilor bâjbâi spre nirvana. Dar o izbitură puternică mă readuce în simţiri. P1170183 Tresar, deschid ochii, ridicând privirea sus, tot mai sus, spre eter. Sunt singur în faţă pereţilor întunecaţi ai turnurilor meteorelor. Alerg în stânga şi-n dreapta, degeaba. Adresez întrebări trecătorilor miraţi şi ei de spectacolul naturii, dar toţi îmi răspund acelaşi lucru. „Nu există o asemenea frumuseţe.”

    La îndemână mi-e văicăreala, însă nu rezolv nimic astfel. Scot o ţigară şi o aprind. Savurând-o, scotocesc prin rucsac după harta locului, o coală de hârtie şi creion. Analizând problema timpul se scurge… Evrika! Plec să o caut! Leg şireturile, reglez bine rucsacul, atârn aparatul foto de gât – nu înainte de a verifica memoria cardului – şi atac stâncile.

P1170178      Urc pe drumeagul şerpuind printre coloşi de piatră neagră. Excelent traseu, iar priveliştea şi mai şi. Culoarea închisă a rocii combinată cu lumina soarelui strălucitor reflectă nuanţe cu care nu m-am mai delectat. Nu ştiu să descriu fenomenul, doar savurez. În schimb, mă tot gândesc cum s-a reuşit construirea acestor mănăstiri pe piscuri. Cine? Călugării. Cum? Habar nu am. Se spune însă că ori băteau piroane în găurile stâncilor, trăgând materialul până-n vârf, ori înălţau zmeie cu corzi de care erau legate funii mai groase, folosite drept scări. Înclin spre prima variantă, chiar dacă senzaţia, aici la faţa locului, e că au căzut din cer. P1170147

      O încerc pe cea mai mare. Megalo Meteora a fost cocoţată la 623 m deasupra nivelului mării, fiind prima mănăstire construită aici, pe la 1336.  Casa Domnului e primitoare şi cât se poate de încăpătoare. Găzduieşte un mic muzeu, un maldăr de oseminte, chilii, o pivniţă în care sunt depozitate toate bunătăţile posibile, biserica şi o droaie de trepte. În jos, în sus, la stânga şi la dreapta, prin tunelul săpat în stâncă, traseul e ca un carusel. Dar pe jos, la pas. În final tricoul e lipit de corp iar limba de cerul gurii. Năduşeala dispare doar când ajung în punctul belvedere. Lepăd secreţia glandelor sudoripare, însă mi se taie respiraţia. Câmpia Tesaliei şi M-ţii Pindos desăvârşesc natura, pentru a câta oară!, perfectă…

Marele Meteor

     Contemplarea e curmată de franţuzii gălăgioşi. Ce zarvă! Buluc, dau năvală în curtea interioară. E loc pentru toată lumea, nu ştiu unde se înghesuie. Remarc şi câteva pipiţe în grupul lor. Stau la poza pentru peretele contului. Nu-mi rămâne decât să mă îndepărtez, păşind spre ieşire. Apuc să întreb un călugăr despre frumuseţea pierdută mai devreme. Ridică din umeri, cerându-şi scuze pentru lipsa de vigilenţă. Nu mi-a văzut frumuseţea.

P1170247

     Încerc mai jos, la Varlaamul întemeiat la 1518. Poartă numele primului sihastru care a trăit pe această stâncă. În afara frescelor pictate de tebanul Fragkos Katelavos şi priveliştea frumoasă, nimic. Ultima şansă e la Rousanou. Aceeaşi soartă ca la suratele mai mari.P1170231 O pată de culoare e dată de aşezarea sa spectaculoasă.P1170235 Tronând exact în vârful stâncii, biserica mănăstirii construită la 1514 conţine frescele pictate de artişti ai şcolii cretane. Şi iar peisajul. Acum păleşte. Prea mult frumos devine tern. De revedere însă nu poate fi vorba.

    Cu falca-n palmă şi scrutând orizontul, mestec tutun… Iar îmi pică fisa. Delfi! Trebuie să întreb oracolul! Sigur ştie! Fără să mai poposesc o clipă mă avânt pe coborâre spre centrul Pământului. Dacă oamenii din toată lumea antică veneau aici pentru a-i cere sfatul oracolului, eu de ce n-aş încerca? E drept, a fost desfiinţat în 393, odată cu creştinarea Imperiului Bizantin sub Theodosiu. Chiar şi aşa, avanti! P1170255

     Drumu-i lung şi anevoios: două trecători montane, peisaje ce-ţi distrag atenţia, 39 °C, multă apă, câteva livezi de măslini şi citrice. Peste, vin patru ore de şofat pur, nu de condus.

       Apolo nu-i acasă. Împing uşa, intru. Urmez Calea Sacră, urcând pe lângă Tezaurul siphnian şi Trezoreria ateniană.P1170237 În stânga, Consiliul. E părăsit. Piatra Sibylei, spune legenda, marchează locul în care şi-a rostit profeţiile prima preoteasă din Delfi. Templul lui Apolo, puţin mai sus, dezvăluie grandoarea edificiului construit în sec IV î. Hr. Simt că-mi pierd răbdarea, nu găsesc ceea ce caut. Perseverez, urcând panta accentuată, iar încăpăţânarea mi-e răsplătită. Teatrul vechi de două milenii şi jumătate e la fel de frumos ca Epidaurul din Peloponez. P1170242 Privindu-l, mă tot întreb cum puteau fi oamenii atât de educaţi şi civilizaţi, atunci! Conchid identic a nu ştiu câta oară: nu suntem la fel, cu atât mai puţin egali.

       Suflul îmi permite şi urcarea către stadion. Tribunele goale mă descumpănesc. Privirea-mi cade spre praful fin aşternut pe sol. Fac stânga-nprejur, târându-mi picioarele spre nicăieri. Tigrişorul domestic îmi taie calea. Se opreşte, ţintuindu-mă. Cu o grimasă mă atenţionează ca sunt intrus pe teritoriul său. Nu ripostez, din contră. P1170258Zâmbetul îmi inundă chipul, amintindu-mi de zeiţa înţelepciunii… Spre Atena!

     Alţi kilometri, mulţi, tot prin munţi, dar mult mai domestici decât precedenţii. O plăcere! Doar eu şi Munţii Parnassus, plus o autostradă. Tronsonul mă relaxează, cam mult. La Atena ajung târziu, după apus. Sunt obosit, mi-e somn, iar vlagă mai am doar pentru a găsi un pat moale, undeva în Piaţa Karaiskaki.

From → Elada

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: