Skip to content

Vf. Musala (2925 m)

Mai 12, 2013

     – Alex, vii pe munte?P1160317

     – George, unde? Când?

     – Musala. Peste două săptămâni. Vorbim mai multe, dar nu acum. Te sun…

    Un dialog scurt şi rapid, doar atât. Decizia era luată după auzul primei întrebări.

    Cele două săptămâni sau evaporat şi iată-mă în faţa Mc-ului de la Unirii. E aproape ora doăzeci, urmează întâlnirea. Nu ştiu de ce sunt puţin emoţionat. Aştept câteva minute, privind, din când în când, spre dreapta. Mâna de oameni se măreşte, începe să semene cu un ciorchine de struguri italieneşti, cu bob mare. Rucsaci răsar din spatele munţomanilor, iar în jurul lor nu poţi arunca nici măcar mucu` de ţigară. Peste tot oameni şi bagaje.

poza de grup, la intoarcere

     poza de grup, la intoarcere

      Parca suntem câţiva inşi înscrişi pentru excursie, maxim un microbuz, sau cel puţin asta înţelesesem. Număr deja şaizeci şi opt. Or fi rude, neamuri ale celor care pleacă. De ce atât de mulţi? Sigur nu e grupul cu care plec! Mă liniştesc şi aprind o ţigară. Nu o termin.

  „Braşoveneee!”, răsună vocea prietenului meu, din mulţimea tot mai mare. Păşesc puţin intimidat, mă apropi de grup. Rămân nedumerit, dar incertitudinea se risipeşte imediat după ce două autocare parchează la doar câţiva centimetri de bordură. E clar! Plecăm împreună spre Bulgaria, la poalele Balcanilor. Toţi. Peste o sută.

     Nu apuc nici măcar să schiţez lista cu întrebările cărora doream cu ardoare să le aflu răspunsul, căci din câteva mişcări ocup loc în primul autocar.P1160256 Mă împac cu ideea, las întrebările şi încerc să găsesc cea mai confortabilă poziţie pentru somn. Nici măcar până în ziua de azi, şi nu mai sunt la prima tinereţe L, nu m-am împăcat cu gândul că în maşină nu pot fi la fel de relaxat ca în patul dormitorului. Urmează o noapte … gri.

     După trei sferturi de oră trecute peste ora programată pentru plecare, ne urnim. Da, da, nu-i grădiniţa, din contră, oameni în toată firea. Zâmbesc, constatând că, în pragul vacanţelor, chiar şi celor mai scurte, suntem, indiferent de vârstă, tot ţânci.

P1160235

P1160324

    Şontâc-şontâc ajungem la graniţă, Podul Prieteniei. ATGR-ul, căci ei organizează ieşirea, ne-a pregătit o surpriză, plăcută. P1160269Şeful vămii din Giurgiu, cred, ne-a ţinut un scurt discurs despre ce şi cum trebuie să pregătească un ghid de turism, pentru trecerea frontierei grupului pe care-l însoţeşte. Foarte interesant. Sincer, nu credeam că vameşul va avea răspuns pentru fiecare întrebare. Concluzia e una: bunul simţ şi buna cuviinţă rezolvă orice problemă. Scuze, ar mai fi şi a doua: orice problemă se comunică … cuuuui? … evident poliţiei, aici, de frontieră. Siguranţă şi încredere!P1160225

     Iar pornim. Acum însă prin încântătoarea republică bulgară, mai ales noaptea. Ceasul bate miezul nopţii, doi ghizi ne împărtăşesc ponturile meseriei lor, şi adorm.

     La prima oră a dimineţii maşina parchează în faţa fotelului Rila de la poalele masivului omonim, în staţiunea Borovets. Anchilozat şi cu grave probleme locomotorii reuşesc să mă împleticesc, prin lift, în cameră. P1160246Agonia continua până la opt şi ceva, ora de întâlnire a celor care atacă Vârful Musala, 2925 m, cel mai înalt punct al Balcanilor. De odihnă serioasă nu poate fi vorba. Mă echipez de urcare, pregătesc rucsacul. Parcă-s în armată.  „Oare urcă toţi cei care au şi venit?”, e tot ce-mi trece prin minte. „Sigur nu!”, şi zâmbesc satisfîcut, puţin arogant.

     P1160249Nu m-am înşelat. Cobor în recepţie, ies din hotel, iar faţa-mi cade. Nu-s toţi, doar noăzeci şi şapte. După două palme date pe fiecare obraz constat că nu visez. E real! „Unde merge toată lumea? Cum urcă toţi la aproape 3000 m? Să înţeleg că-s printre cei mai cei munţomani ai ţării? Exclus! Ceva-mi scapă.”, şi bufnesc într-un râs aproape isteric.

     Încolonaţi, şir indian, plecăm spre telegondolă. Şarpele s-a urnit după o oră de întârziere. E circul de pe lume. Nici în clasele primare nu am întâlnit aşa ceva. Spectacolu-i total!

     Burduşim gondolă după gondolă, iar pe la unşpe` P1160279ne regrupăm în punctul terminus al instalaţiei pe cablu Yastrebetz, undeva la 2369 m. Am urcat deja 1000 m diferenţă de nivel. După altă jumătate de oră începem traversarea complexului de ski Markudjik. Patru pârtii de schi cu grade diferite de dificultate împânzesc golul alpin cuprins între 2000 şi 2500 m. Par impecabile, dovadă sunt schiorii care le tot parcurg. E sfârşitul lui aprilie.

     Fiind mulţi, foarte mulţi, ne lăsăm amprenta. Tragem câteva brazde prin zăpada atent netezită, dar … c`est la vie! Destinşi, voioşi, începem ascensiunea, culmea, coborâd pe curbă de nivel aproximativ 150 m diferenţă de nivel, undeva la baza complexului de schi. Înjur, bombăn, dar degeaba. Nu rezolv nimic, ăsta-i traseul. Imediat urcăm şi ajungem tot pe la altitudinea de 2300 şi ceva. E ca-n carusel, doar că durează mai mult: poticneli, echipări, dezechipări, ruperi de ritm, fiecare după cum poate.privire ... in gol Organizaţi în şir, e o plăcere când îţi calci partenerul pe călcâi sau gambă, depinde de mărimea labei piciorului. Se aplică şi varianta inversă, când eşti victima celui din spate. Şi tot aşa, ajungem la Cabana Musala, 2389 m. Până aci traseul e chiar plăcut; o plimbare.

    Suntem în punctul în care fiecare hotărăşte cum îşi încheie ziua: stânga-mprejur spre gondolă (funcţionează până la ora cinci), sau drept in sus pe panta abruptă. P1160283Fiecare-şi face calcule, griji, îşi cunoaşte potenţialul, cântărind efortul pe care-l va depune, coroborat cu ora destul de târzie pentru ascensiune, bla, bla, bla … . Sunt norocos. Am idei puţine şi fixe, da nu-s inconştient. Ca mai mereu, avanti! Am tot ce trebuie, mai puţin frontala. Semnez, împreună cu alţi douăzeci şi opt, o declaraţie pe propria răspundere şi încep urcuşul, pieptiş. E trecut bine de miezul zilei.

     Limba-i de-un cot, de două, ajunge la glezne. Sper să nu o calc, să mă împiedic. Şirul se răsfiră, formându-se grupuleţe. Condiţia fizică e singura care dictează ritmul, fiecare cu al lui. Privesc doar vârful bocancilor, urmârind-ui, pe rând, cum se depăşesc reciproc. Paşii sunt mărunţi, înaintarea-i lentă. Doar aşa pot, dar evit opririle. Se scurg minute bune în care nu mă bucur de împărăţia muntelui. Urc, urc şi iar urc.P1160270 Pare ca nu se mai termină. Îmi eliberez mintea, devine limpede. Uit de ceilalţi camarazi. Asta nu înseamnă că, în caz de nevoie, nu-i cunosc. Dacă totu-i bine, vreau sa fiu singur.

     După o agonie lungă ating muchia versantului, dar nu mă opesc. Urcuşul devine mai lejer, propice relaxării membrelor inferioare, reglării pulsului. Păstrez acelaşi ritm. Pe curbă de nivel traversăm alt versant, urcând în serpentine. Norii dezvălui puţin creasta din apropierea vârfului, exact ca dama care şi lasă bluza să cadă nonşalant, dezgolindu-i doar umerii. Mă incită, vreau totul.

    OLYMPUS DIGITAL CAMERAZapada-i mare, pufoasă, mă afund pe alocuri. Rămân puţin în urmă, profit de cei din faţă. Toţi bătătoresc aceleaşi trepte. Mi-e uşor. Le mulţumesc, în gând, pentru marele serviciu pe care mi-l fac.

    După o oră şi jumătate de când am plecat de la Cabana Musala ajungem la Refugiul Everest, 2700 m. E îngheţat, îngropat in zăpada. I se vede doar vârful. Lacul glaciar e şi el pierdut în nămeţi, iar noi în ceaţa deasă. O pauză, scurtă, cât să înfulec un baton de ciocolată.

    O clipă mă gândesc. Mai urc? Cobor? Sunt prea aproape. Amestec în acelaşi tuci puterile pe care le mai am, mancarea din rucsac, orarul telecabinei şi persoanele dragi. Decid să urc. Oricum, decizia era luată încă de acasă. Mă cunosc în astfel de situaţii. Mă simt chiar bine, conjunctura-i perfectă.

     Îmi pare rău de cei rămaşi la refugiu, dar… Se întorc, nu mai pot continua.

veni

    Timpu-i preţios, trebuie fructificat. Apucăm traseul spre vârf, ultima parte. Sunt peste două sute metri diferenţă de nivel care trebuie urcaţi pe o muchie ascuţită şi abruptă. Aproape toată porţiunea e presărată cu lanţuri şi cabluri. P1160302În stânga şi-n dreapta văd, răzleţ, … neantul. Sunt bucuros că norii sunt denşi, ascunzând privirii hăurile din laterale. Mă ajută.

    Toate simţurile-mi sunt cât se poate de ascuţite. Nu ştiu unde cad. Pot fi îndepărtat de lanţ doar descarcerat. N-am colţari, nici pioleţi, dar sunt foarte atent. Gândesc mult înainte de a păşi. E musai!

    George-i de treabă, taie câteva trepte în zăpada îngheţată. Valsăm de pe o parte pe alta a cablurilor. Relaxarea nu intervine deloc. Ca magarul, din ceaţă apar două persoane. Coboară. „Mai e mult până în vârf?”, ce era să întreb? „Zece, poate douăzeci de minute”, vine răspunsul, iar drumeţii se pierd în aceeaşi ceaţă.

    Panta se înmoaie, urcuşul devine … un fals plat, iar norii dispar, dintr-o dată. În faţa noastră, la câţiva metri se vede piatra care marchează vârful. Am ajuns! A durat o oră.

Vf. Musala

    Poze, cadre, zâmbete şi bucurie. Aşa trec cinci minute, cele în care am stat pe acoperişiul Balcanilor. Uau! Niciodată nu am urcat atât de sus. Şampania rămâne-n rucsac, nu-i timp de artificii. „Şi la mai mare!”, răsună îndemnul, iar coborârea începe.

Musala

   Urmează lupta cu timpul. Trebuie să prindem gondola, altfel admirăm pădurea noaptea, căţiva kilometri buni (18?).P1160323

    Cu o şi mai mare atenţie coborâm, ajungând la refugiu în mai puţin de juma` de oră. Deja suntem grupuri, grupuleţe. Fugim, la propriu. Mă rog să nu-mi rămână piciorul blocat în nămeţi. Riscăm. Ultimul sandwich îl mânânc în mers, iar pe lângă Cabana Musala trecem în mare grabă.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

    Suntem în grafic. Coborârea devine lejeră, din ce în ce mai plăcută. Totul merge strună până ajungem la baza celor patru pârtii de schi. În faţă se ridică Golgota. Ce coborâsem la venire, acum se transformă în piatra de încercare. Urcuşu-i teribil! Sunt vlăguit, dar n-am alternativă.coborare

    O lacrimă alunecă făcându-şi loc prin barba deasă a obrazului ars de soare, picioarele nu mă mai ascultă. Doar minte-i brici. Încerc să nu mă opresc, urcând cât se poate de încet. Vreau să urlu, dar nu o fac. Sunt aproape sfârşit şi încep să iau în calcul coborârea prin pădure. E mult de tot, însă panta-i lină.

    Bine-nţeles, finalul e fericit. Ajung, împreună cu George şi alţi câţiva la staţia gondolei. Pare ireal. La ora şase sunt pe terasă, în Borovets, halind o ciorbă. Cred ca e cea mai bună dintre toate. Evident, poate fi orice în ea. Important e că-i caldă. A mai intrat o bere şi o ţigară, iar filmul s-a rupt.

vici

From → Mountain

7 comentarii
  1. ROBERT permalink

    IN CE PERIOADA AI FOST PE MUSALA?

    Apreciază

  2. Moni permalink

    O excursie splendida, poate fi impartasita, doar de persoanele care au harul de a descrie in cuvinte experientele si emotiile traite. Frumos.

    Apreciază

  3. doru permalink

    fain! Doru

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: