Skip to content

Plec la mânăstiri

Martie 1, 2013

    Au trecut opt ani de plimbări programate cu mult, mult timp înainte. Ştiam din vreme fiecare cotlon, fiecare stradă şi obiectiv pe care urma să-l descopăr la faţa locului. Europa mi-a arătat a sa goliciune, exact formele pe care am dorit cele mai mult să le ating, să le mângâi. Incitant! Descoperisem un colţ. Însă soarele a apus… Începea noaptea polară.

    M-am trezit ca un nou-născut, exact aşa cum am fost făurit. Cu fundu-n sus, smiorcăit şi înfometat, bombăneam. Chiar tre` să-mi fac programul după voia celorlalţi? Eu nu pot, mie mi-e rău, n-am timp, nu mă lasă nevasta, mă cert cu idiotul, câte şi mai câte… Motive sunt gârlă. Nu, nu-mi pot bate joc de cel mai frumos dar pe care puteam să-l primesc. Mama, drăguţa, născându-mă, mi-a oferit … timpul.

    Am înşfăcat două tricouri din şifonier, o pereche de pantaloni de pe sârmă, o haină mai groasă de la naftalină, sandalele, alte câteva accesorii vestimentare şi le-am îngrămădit în coburi. A doua zi am demontat bicicleta, trântind componentele peste bancheta rabatată a lui ibi şi am pornit pe E58 spre inima Moldovei, în pitoreasca Bucovină.

    Voi îmbina utilul cu plăcutul: vizitez câteva neamuri mai îndepărtate şi revăd, din şaua bicicletei, mănăstirile moldave. Oare cum va fi? … Să vedem!

From → Bucovina

One Comment
  1. Hurrah! In the end I got a blog from where I be
    able to actually obtain helpful data concerning my study and knowledge.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: