Rătăcind

   – Pisoiuuu, am ven…

   – Iubiii!

   – Au, a, auuu, o să mă strângi de gât.

   – Da, ce ți-au făcut dragă?

   – Crede-mă, sunt epuizat! Și mi-e foame.

   – Bănuiam; ți-am pregătit o surpriză.

   – Hmm, ceva bun de tot?

   – Calamari cu orez sălbatic și salată de andive, iar de băut, cu toate că nu prea merge cu crustaceele, am ales un …

   – Brunello Di Montalcino!

   – Mă enervezi!

   – Vino încoace! Știi că visele noastre se aseamănă?

   – Daaa? … Hai să cinăm, povestește-mi! Cum a fost?

   – Să vezi! În Bran am petrecut trei zile minunate, pline de activități de tot soiul. Mi-am cunoscut toți colegii.  De necrezut! La telefon aveam impresia că ne știm de o viață, dar acum i-am și văzut. Ce surprins am fost constatând că pe cei pe care-i credeam puștani sunt oameni în toată firea, și invers! Imaginează-ți că toată lumea a lăsat sobrietatea la birou, acasă, prin sălile de judecată, iar pentru trei zile a fost cât se poate de naturală. Ce mai? Am îmbinat utilul cu plăcutul: dezbateri, prezentări, cursuri, jocuri și un concert splendid al celor de la Semnal M. Am și câteva poze, poftim:

   – Uau! Voi chiar v-ați distrat.

   – Întradevăr, a fost minunat. Apropos, eternul Brunello. Savuros!

   – Ca întotdeauna.  Dar deja îmi ard obrăjiorii.

   – Da, văd. Arăți … delicios!

   – Iar acum m-am înroșit de tot!

   A sărutat-o.

   – Am petrecut duminica cu părinții. De la Bran am plecat împreună, direct la Sibiu.

   – Of, Sibiul! Orașul de care ne leagă atâtea amintiri…

   – Mai mergem, îți promit. Am descoperit o nouă rută, prin Poiana Mărului. Zona duce cu obcinele bucovinene. Sigur îți va plăcea. Te transpune … în timp.

   Sibiul? E  roditor, parcă tot timpul altfel, fascinant. Centru` vechi e o comoară, găzduiește Muzeul Național Brukenthal, Turnul Sfatului, Biserica Evanghelică, Podul Minciunilor. Să vezi și Complexul National Muzeal Astra! Dar de ce îți spun toate astea? Le-am văzut! Îți amintești, nu?

   – Cu drag, dar nu te-am întrerupt. Îmi place!

 Încă un sărut; lung.  

   – Mai e puțin vin, câte un pahar.

   – Hihihi, noroc!

   – Pentru noi!

   – Spune-mi ce fac ai tăi!

   – Sunt bine, mulțumesc. Te îmbrățișează.

   Ah, să vezi!, luni dimineață am redevenit copil. Cât timp mama a pregătit prânzul, am făcut cu tata o plimbare prin pădure, până la ștrand. Tot drumul am depănat amintiri. Evident, se amuza pe seama mea. De fapt,  a puștiului de acum mulți ani, când mă ducea pe umeri, iar eu îi atingeam urechile dirijându-l, stânga, dreapta … o grămadă!

   Hmm! Știi când am fost ultima dată prin pădure la ștrand?

   – Nu, spune-mi!

   – Vai, nu pot să cred!

   – Ce-i!?

   – În ziua în care ne-am cunoscut… Sunt aproape nouă ani de atunci, uituco.

   – Iubi, cred că-i de la vin!

   – Mda, înțeleg. Și Bucegiul? Valea Cerb…

   – Hei, călătorule … mi-ai lipsit!

   – O lăsăm pe mâine, la cafea.

   – Mai bine, vreau să dormim. Să știi că ești un maidanez, te plimbi tot timpul.

   – Ce cauți?

   – Gata, am găsit! Seara asta adormim pe versurile lui Demis Roussos, Quand je t’aime.

Un gând despre „Rătăcind”

Lasă un răspuns la Laura Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s