Skip to content

Inca nu stiu …

Octombrie 25, 2011

   Vacanta, concediu? Nici vorba. Telefonul s-a transformat intr-o goarna, spargandu-mi timpanul. La 7 .00 am sarit din pat, gata, gata sa-l rog pe tata sa-mi calce camasa in carouri, „stii tu; aia care-mi place mult”. Sezand pe marginea saltelei, roteam privirea prin camera, mai degraba salon, si nu prea intelegeam … O fanta de lumina slaba viola obscuritatea incaperii, strecurandu-se printre draperiile sifonate. Cateva frisoane au fost suficiente, revigorante. Sprijineam pervazul privind cu ochii cat cepele plafonul norilor cenusii, vestitori ai unei zile „minunate”. Patul ma imbia, dar stiam ca voi avea soarta cainelui. Trebuia sa ma urnesc, indiferent de starea vremii.

    Cu harta sub brat paseam spre sala de mese. N-a fost greu sa gasesc loc. Incaperea pustie sugera prezenta unui singur oaspete, micul dejun era pregatit pentru o singura persoana: o farurie, un pahar, o cana, doua felii de sunca, cred, doua chifle, o bagheta cu graham, dulceata de … cine stie?, putin unt, branza topita, cascaval, miere, ceai si suc de portocale. Si tacamuri. Un discret bon appetit mi-a mangaiat urechea, venit dinspre bucatarie.

    Savuram ceaiul cald, putin dulce, consultand harta. Ce zi! Imediat dupa start urma pasul Alp, 1099 m.Vazand harta, domnul de la bar nu s-a putut abtine, ocupand scaunul alaturat mie. „Incotro?”.” Spre Graz, via Alp”. O grimasa si un dezacord total din parte dansului. Intr-un final m-a convins ca trecatoarea e criminala, sfatuindu-ma sa aleg ruta mai usoara, chiar daca mai lunga, prin Bruck a.d. Mur.  Mai mult, m-a asigurat ca, in ciuda relativului plat al reliefului, peisajul este mai frumos decat cel prin trecatoare. „Tipu-i sarit, dar totusi, de-al casei. N-are motive sa spuna tampenii”. Ce sa fac?

    Auf wiedersehen, si pornesc imbracat cu toate hainele. Rece, umiditate. La intersectie m-am oprit cateva momente pentru a da cu banul: inainte spre Bruck sau prin munti? Tot timpul, drept inainte! Dar de multe ori am luat decizii … nu prea bune. Acum ce va fi? Imediat a inceput ploaia. Un mic chiosc, o statie de autobuz,  mi-a oferit adapost. Un tanar cuplu impingea un carucior, iar pe sosea doar doua masini. Atat mi-a fost dat sa vad timp de un sfert de ora, cat a plouat. Pustiu!


    Zecile de kilometri pana la Graz m-au facut sa ignor picaturile razlete, asa ca am incalecat, dar nu inainte de a „incalta ” doua pungi pentru gunoi. Trebuia sa protejez cumva incaltarile, si implicit sa-mi pastrez picioarele uscate. Ce caraghios, dar practic!

    Cei 55 km pana la Bruk au fost relaxanti, intr-o foarte lina coborare, acompaniat de cursul molcom al raului Murz. In ciuda falsului plat, mi-au trebuit patru ore presarate cu trei pauze, de ploaie. A doua a fost si cea de masa. Singurul magazin deschis a fost intr-o benzinarie, uitata de lume, la marginea unui catun. Trei chifle pline cu de toate au fost suficiente pentru un pranz, pot spune copios, in ciuda pretului. O mica avere in raport cu calitatea. Asta e, doar e duminca, iar pe aici lumea se cam respecta. Grilaje si obloane peste toate buticurile. Doar liniste, relaxare si … un om , liber? Dizer Ola!

    La confluenta raurilor Murz si Mur se afla cochetul Bruck, cu a sa piata centrala strajuita de cladiri multicolore. Privind spre stanga, pentru o fractiune de secunda m-am reintors la Venetia. Kornmesserhaus, caracteristica goticului venetian, se detasa de restul cladirilor, elegante, frumos pastelate. O adiere mi-a daruit un voal fin de apa,  probabil venerabila fantana de alaturi, sec. XVII, s-a simtit ignorata.

    Nu-mi permit sederi indelungate, fiind doar la jumatatea zilei. Destul de dificil a fost sa ies din oras, stradutele intortochiate dandu-mi de furca. Ma bufneste rasul, dar am avut nevoie de ajutorul a cinci persoane pentru a fi indrumat  spre iesirea catre Graz. A meritat circul. Greu de imaginat, dar prin aceast colt de lume, biciclistilor li se acorda un minim de atentie. Nu numai lor, in general … tuturor. Pana in capitala Stiriei, pedalam aproximativ 50 km pe o radweg (pista de biciclete), Murradweg. De necrezut! O limba de asfalt putin mai ingusta decat o banda destinata autoturismelor, doar pentru biciclete, amenajata fara cusur, intr-un cadru natural pe masura:

     O noua aversa de ploaie, nu mai stiu a cata, mi-a intrerupt inaintarea. Oricum, bun prilej pentru o mica gustare: o ciocolata si trei mere. Savurand potoalele ma tot gandeam cat de greu trebuie sa le fie localnicilor. „Cum ajungem de la Bruck la Graz?” Pai nu au multe solutii, doar cinci:  cu autoturismul pe soseaua nationala sau autostrada, cu o ambarctiune pe cursul raului, cu bicicleta pe radweg, sau cu trenul. Fericiti cei care nu-si pun intrebari!

     La intrarea in Graz au disparut indicatoarele. M-am „inecat” la mal. Norocul meu a fost un roman stabilit din 90 in Austria, acesta luminandu-mi calea. Cu chiu, cu vai, gasesc Altstadt-ul.

    Orasul e incantator. In centrul vechi m-a intampinat triunghiulara Hauptplatz, in mijlocul careia se afla statuia unchiului imparatului Franz Joseph, Johann, arhiducele care a contribuit la modernizarea asezarii. In fata sa, rathaus, o cladire neorenascentista din sec XIX. In stanga vad si cea mai mare statie de tramvai. E imensa! Piata e un adevarat furnicar, bun loc de plecare pe strazile intesate de magazine, care se pierd printre cladirile frumos colorate. Inima orasului e strajuita de Schlossberg-ul aflat pe dealul care domina orasul.

     

    Incantator! Dar pana am incercat un bancomat. Cardul nu merge! O fi de vina ATM-ul, e stricat. Un nou bancomat si aceeasi problema.  In buzunar doar 17 euro. Ce fac? Poate nu pot extrage numerar, dar sigur va functiona la vreun motel.

    Ceasul batea 20.00. Imi faceam curaj, la o bere. Band-o pe treptele de la baza statuii, a aparut Heinz, un austriac de aproximativ 40 ani. Biciclist si el, nu a durat prea mult sa aflu ca ne-a vizitat tara, evident pe bicicleta. De fapt, vazuse  din sa mai multe tari europene. Asa o fi?! P0vestindu-i patania, s-a oferit sa ma conduca spre doua moteluri, low cost, ceva studentesc, asa … pentru calatori. Danke, te urmez! Un stabiliment oferea cazare incepand cu 60 euro (chiar ieftin), iar al doilea era plin. Urma sa-l intreb unde-i gara, dar mi-a luat-o inainte si, dupa ce a dat un telefon, m-a invitat sa dorm in apartamentul sau. Asta da „ospitalitate” nemteasca. Mi-au trebuit cateva momente sa-mi revin din surpriza. Oricum, riscurile erau de partea amandurora, necunoscandu-ne. Nu era nici timpul si nici locul suspiciunilor. Eu eram romanul  invitat in casa austriacului!  Se pare ca nu suntem toti tratati la fel de urat peste hotare.

    In drum spre casa, Gregoar din Moldova (asa s-a prezentat), m-a rugat sa-i salut pe romani, oferindu-mi o doza de bere in schimb. Numai bine! In balconul apartamentului am savurat berea primita-n dar, sfatuit fiind de Heinz sa modific putin traseul de maine. Urma etapa maraton a voiajului, fiind si deluroasa, cu o culme pe la vreo 1200 m. Asigurarile primite in legatura cu monotonia primilor 40 km ai zilei, coroborat cu dificultatea urmatorilor,  m-au pus serios pe ganduri. Ma asteptau doua ascensiuni dificile. Pasul Pack, 1169 m si trecatoarea Griffen, 708 m, ultima parte a acesteia cu o panta de 12%-16%! Alternativa propusa de Heinz era de a parcurge cu trenul distanta pana la Koflach,  45 km, localitate situata la baza trecatorii Pack. In fapt, ne mai depinzand de cort si amplasarea sa in campinguri, sunt liber ca pasarea cerului.

    Foindu-ma, am adormit apasat de o multime de ganduri, toate concentrate intr-un singur punct. Dar nu mai conteaza.  Si totusi, se pare ca cineva, acolo Sus, ma iubeste!

    Gutten nacht!

From → Turul Austriei

4 comentarii
  1. Adriana Pop permalink

    Sigur ca cineva acolo sus te iubeste si tu stii asta ! Asa cum si toti ai tai ( parinti, bunici… :)) sunt mandrii de tine si de tot ceea ce realizezi .Ceea ce ai facut tu e o mare realizare, iar faptul ca si asterni pe hartie tot ce ai vazut si ai intampinat, e mare lucru.
    Si tocmai pentru ca cineva acolo sus te iubeste, ti la scos in cale pe ospitalierul domn; mi sa intamplat si mie in Germania fiind, sa fiu uimita ca toata lumea vrea sa te ajute, sa te indrume, stiuta fiind celebra vorba ”nemtii sunt foarte reci ”… Gutten nacht ! :))

    Apreciază

  2. eliza permalink

    Multe detalii , un jurnal mai mult decat documentat ,dar trairile ….? Sunt convinsa ca ai avut momente de imensa bucurie ,dar si de disperare sau poate ,doar de panica.Imbina-le si cred ca ar iesi ceva foarte frumos!

    Apreciază

    • Dar e atat de greu sa-mi expun trairile in cuvinte. Oare pot sa-mi pun sufletul pe tapet? Ramane de vazut. Uneori, creierul e inlocuit de un calculator, iar in loc de suflet … n-am nimic.

      Apreciază

  3. daniela permalink

    Amanarea va fi invinsa atunci cand facI pasi marunti pentru a-ti atinge telul.Cu fiecare pas castigi inertie si,cu perseverenta,vei ajunge sa treci linia de final inainte chiar sa-ti dai seama

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: