Skip to content

Maratonul Bucegilor

August 16, 2011

  In urma cu doua saptamani, Dragos mi-a adus la cunostinta organizarea Maratonului Bucegilor, concurs de MTB ce urma sa se dispute in cadrul Padina Fest pe 7 august. Mi-a suras ideea, in conditiile in care nu mai participasem la o competitie de biciclete. Evident, gandul imi statea mai mult la iesirea de sfarsit de saptamana, in inima Bucegilor.

    Am aruncat o privire asupra traseului, iar entuziasmul mi-a cam pierit. Lung de 40 km, diferenta de nivel mai mare de 1 000 m, punctul cel mai inalt la Babele, via Piatra Arsa, si o coborare infioratoare spre Padina, traseul parea ca traverseaza culmile neantului. Ma gandeam ca maratonul meu va fi ca o drumetie la picior, dar cu un bagaj mai mare, bicicleta. Oricum, important e sa particip 🙂

    Nu va mai povestesc drumul pana in Padina pe traseul Targoviste – Moroeni. Ca fapt divers, celor ca mine (primul drum in Padina) le spun ca din Moroeni sunt 36 km de drum forestier pe care i-am parcurs in doar 2,5 h. Da stiu, dar, doar la destinatie am aflat ca se putea ajunge in Padina si prin Sinaia, pe un traseu mai scurt, prima sa jumatate fiind proaspat asfaltata.

   In Padina am ajuns la miezul noptii, am instalat corturile (eram impreuna cu Anca si Geo), iar pana la 6 nu m-am urnit de langa foc. Erau 5 grade!

 

    Prima jumatate a zilei de sambata am dormit-o, iar a doua am pedalat vreo 15 km alaturi de noua mea partenera. Nu m-am asteptat la vreo piesa, dar nici chiar asa!  Avea vreo 15 kg, furca intepenita, iar saua…nu va spun. Totusi, avea frane bune.

   la „incalzire”:

 

    Dupa ce mi-am luat doza de muzica live cantata de Still Born, Travka si Vita de Vie, m-am retras in cort, adormind gandindu-ma la ziua concursului.

    Bine ca m-am odihnit, am dormit bustean. M-am trezit cu niste emotii cum nu am mai avut de mult. Acestea s-au mai risipit cand, uitandu-ma in jur, am vazut destule siluete care nu erau croite chiar pentru acest gen de activitate. Dupa cateva cuvinte de instruire si incurajare adresate de organizatori, concurentii s-au imbulzit la start; m-am asezat la coada plutonului.

  S-a pornit in forta, primii 13 km fiind un relativ plat, pana dupa lacul Bolboci. Concurentii rulau foarte repede, tare. Acum mi-am dat seama de lipsa unei biciclete bune. Nu aveam destule pinioane, pentru a pedala un angrenaj mai greu. La un moment dat, am ajuns la o intersectie, unde am pornit-o spre Babele, intr-un urcus continuu. De aici am inceput sa recuperez ce pierdusem pe plat. La deal conteaza mai putin materialul de concurs, diferenta o face concurentul. Am depasit usor foarte multi concurenti, iar gandul imi zbura deja la o clasare in primii 38, nr. cu care am luat startul. Asta-i omu`, la inceput imi doream doar sa termin, iar pe parcurs aveam in minte doar o clasare in fata. Era o lupta cu mine, trebuia sa-mi stapanesc adrenalina care ma facea sa-mi pierd controlul si sa pedalez la limita, dar in acelasi timp stiam ca trebuie sa-mi dozez efortul, si cel mai important, sa-mi controlez psihicul.

   Urcusul greu de cativa kilometri a triat concurentii, pe platou avem in fata, razlet, cativa participanti. Am prins doi baieti care mergeau intr-un ritm bun stand in trena lor aproximativ 15 min. M-am odihnit putin (e mult mai usor sa pedalezi in trena). La un momentdat, cand urcusul s-a pronuntat, am accelarat lasandu-i in urma. In fata vedeam trei persoane, dar la o oarecare distanta. Credeam ca nu mai am sanse sa-i ajung, deoarece urcusul era pe sfarsite, iar la coborare nu-mi faceam iluzii. In acelasi timp, pozitia in cursa nu-mi era amenintata, avand un avans destul de important fata de urmatorii concurenti. Asta e, mi-am zis, important e ca termin primul concurs la care particip. Starea de spirit s-a schimbat brusc cand, inainte de Babele, am intrebat un „oficial” de pe margine daca sunt multi concurenti in fata. Cand am auzit „sunteti pe locul 21” picioarele nu mai simteau nimic, ia mintea imi spunea ca cei trei din fata nu au nici o sansa. Turbasem, spiritul competitiei imi trecea prin toate capilarele. Pana la final n-am mai vazut nici pasune alpina, nici peisaj, nici „babe”, nimic. Ii „vedeam” pe cei trei din fata, chiar daca prima parte a coborarii pe o portiune de cateva serpentine nu vedeam pe nimeni. In padure totul s-a schimbat, mai ales pe ultima parte a coborarii, portiune pe care am reusit sa depasesc doi concurent (imi cer scuze fotografului caruia, trecand in viteza prin rau, i-am udat DSLR-ul). Finalul m-a gasit pe locul 18 la general, iar la categoria sub 30 ani, pe 7.

   A fost un rezultat bun, la care n-am sperat, pentru primul concurs, tinand cont si de materialul de care am dispus. Oricum, mi-a placut experienta. Din pacate, pentru voi :(, nu am poze de pe traseu, voi posta cateva de la start si de la final.

   emotiile de la start

     la final

      festivitatea de premiere … a altora

From → Cateva pedale

One Comment
  1. eliza permalink

    Esti cam ……,prea modest ! Faci lucruri frumoase si din tot sufletul! Nu sunt prea multi cei care sacrifica timp si energie pentru astfel de activitati .Sunt tare mandra de tine!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: