Sări la conţinut

BikeXpert Alpine Challenge

     Știu, pare a fi ceva crâncen în jurul Alpilor. Nu, nu e chiar bombastic, însă e dur. E mioritic. Adică un concurs  serios. Găzduiește campionatul național de MTB, proba de maraton. Chiar dacă Pucioasa nu e Courmayeur ori Chamonix, dealurile subcarpatice nici ele nu-s în vecinătatate unor mumți (foarte) înalți, competiția se vrea tare. Și e!

     La start văd e-bike-uri și ai lor cetățeni – o tanti e în fustă – răsfirați printre MTB-uri clasice a căror rideri, unul și unul, își etalează gambele doldora de putere acumulată cu sudoare și trudă. La mine nu mă uit, doar o pup pe Doris și-i dau bice. Împreună cu ceilați amatori înscriși la tura scurtă – 39 km.

     Plec greu, de la coada vacii, și regret Citește mai mult…

Munții Baiului

     Sunt tot acolo unde i-am văzut de sute de ori. Cel puțin din mașină ori din tren. Însă tot în umbra vecinului Bucegi, net superior. Azi le-a venit rândul.

    Tura programată pe genunchi însemna o plimbare mai lejeră în raport cu grozavia din urmă cu două săptămâni, chiar dacă distanța e cam aceeași; azi 41 km. Ce mai? M-am prezentat relaxat, laurii găsiți la finele 1 day Challenge urmau să mă poarte de la sine peste coama munților Baiului.

      Citește mai mult…

1 day Challenge

     Anul trecut nu am participat. De frică. Teamă de wild, de rugged, de epic. Într-un fel de propria-mi persoană. Asta și pentru că nu am făcut diferența, pe care o văd azi, între cele două competiții: grozăvia a 4 zile intangibile momentan sau luatul la trântă cu o zi de pedalat MTB pur, manșă la a cărui start, și final, mi-ar fi plăcut să fiu.

     Astă-dată a fost altfel. Cu taxa plătită de prin martie, 50 euro, n-a mai rămas decât să-mi urez succes și să bag alți și alți bani în echipament, în jucăria unui băiat căruia îi place mult pe două roți. Despre antrenament Citește mai mult…

Momente, schițe, poezii.

     Ploieștiul reprezintă doar un alt oraș mare pe harta țării. Poate o haltă, un punct de tranzit între centru și sud, cu izul său specific. Bine, rafinăria de lângă e de vină. Câțiva, nu mulți, trec anual pragul Universității Petrol-Gaze. Alții, foarte mulți, trec săptămânal de ușile glisante/rotative – aici nu sunt praguri – ale celor trei shopping center-uri din localitate. Altfel spus, un oraș industrial. Populat în consecință.

     Printre puțin verde și foarte mult beton, între gropi, cenușiu, dezordine arhitecturală și oameni ce par posomorâți, cocoșați de grijile traiului cotidian, găsesc altceva. Nu neapărat galeria echipei de fotbal Petrolul Ploiești și Centura de Vest ori Aerodromul Strejnic, nu. Trec și peste Muzeul Ceasului, deja bagatelizat, dar acord un răgaz mai lung Muzeului Petrolului; vinovat a fost însuși ghidul. Frumos personaj, făcut pentru ghidaj, tobă de istorie, cald, jovial, haios … uman! Mi-a amintit de geamănul și omologul său de la Muzeul Mineritului din Petroșani.
Rătăcit în cartierul Transilvaniei, oarecum la umbra mall-ului, îmi croiesc drum Citește mai mult…

Randonnée distant 300 km

     Săptămâna lucrătoare s-a scurs lin, fără emoții. Puțina experiență căpătată la tura trecută, cea de 200 km, m-a relaxat nițel. Acum am o vagă idee despre ceea ce înseamnă ore întregi petrecute-n șa. Fizicul e dornic, abia așteaptă cei 304 km și diferența de nivel de vreo 800 m din cadrul brevetului de 300. Psihicul, în schimb, ezită. Cum voi rezista în nesfârșita stepă a Bărăganului?, e întrebarea care sună deșteptarea. E 4:50, sâmbătă.

     Cântarul indică 80.2 kg. Halesc un mic dejun frugal, beau o cafea și o întind spre Arcul de Triumf. Sunt în ușoară întârziere, vreau musai să plec în traseu la prima oră, la 6. Și reușesc, căci ajung cu câteva minute înainte de ora stabilită. Clepsidra cerne și în timp ce recapitulez itinerariul. Punctele de control sunt situate la bornele 38  – Grădiștea, 116 – Lehliu Gară, 170 – Slobozia, 234 – tot la Lehliu Gară și sosirea, km 304, la Arcul la Triumf. Ah!, și consult, din păcate, Citește mai mult…

Biciclist cu diplomă

     E sîmbătă, 6.45. Încerc să-mi mențin temperatura corpului ridicată în timp ce un el și o ea tocmai ies din BOA chicotind. Sunt în jur de 5 grade, iar pe lângă mine mișună alți aproximativ 150 cicliști. Așteptăm startul brevetului de 200 km. E primul din seria clasicelor, urmează cele de 300, 400 și 600 km. Plus, între 10 și 15 august, colosalul de 1200+, adică Drumul Dunării, lung de 1400 km. Ehe, cum ar fi să…?

     Am emoții, nu am mai pedalat 200 km dintr-o bucată practic, chiar dacă am o vagă idee despre ceea ce înseamnă anduranță în ciclism. Trebuie doar să-mi găsesc ritmul. Constanță-i cheia, îmi spun. Ăsta nu-i concurs. Startul are loc între 7 și 8, iar de la 10.05 până la 14.00 e musai să-mi fie ștampilat buletinul concursului la punctul de control de la km 104 amenajat în curtea școlii din Valea Lungă-Cricov. După, înapoi spre Arcul de Triumf la care trebuie să ajung cel târziu la 20.30. Realizabil. Citește mai mult…

A fost odată IRIS

     O banală dimineață, o melodie faină, o șosea lată. Și perspectivele unui drum lung pe meandrele patriei. Împreună au stârnit amintiri despre trecutul nu foarte îndepărtat. Seamană a nostalgie. Da, exact acel sentiment pe care cu câțiva ani în urmă îl consideram prietenul cel mai bun al vârstnicilor. Doar al lor. Ehe, mai sunt ani lumină până `ntr-acolo, îmi tot repetam

     Părul m-a lăsat de izbeliște, orele de sommn au devenit tot mai importante, alimentația și ea are nevoie de o  mai multă atenție, chiar și toanele prind rădăcini serioase, ce mai?, anii trec. E fără urmă de tăgadă, apogeul platitudinilor. Dar cum se scurge timpul?

     Din când în când mă așez puțin pentru a privi peste umăr, în tihnă. Derulez, opresc filmul, mă uit mai atent, iar desfășor banda, trag linie. Îmi place acest exercițiu. E interesant, chiar benefic, mai ales prin prisma faptului că sunt printre cei mulți care au picat examenul trăirii numai în prezent. Nu mai menționez că nici lupul de stepă a lui Hesse nu sunt; mă refere doar la imposibilitatea de a vedea cum ar fi decurs viața dacă aș fi ales alt drum la răscrucea concretului ori a gândurilor. Un remediu, singurul de fapt, constă în Citește mai mult…

%d blogeri au apreciat asta: