Skip to content

Biciclist cu diplomă

     E sîmbătă, 6.45. Încerc să-mi mențin temperatura corpului ridicată în timp ce un el și o ea tocmai ies din BOA chicotind. Sunt în jur de 5 grade, iar pe lângă mine mișună alți aproximativ 150 cicliști. Așteptăm startul brevetului de 200 km. E primul din seria clasicelor, urmează cele de 300, 400 și 600 km. Plus, între 10 și 15 august, colosalul de 1200+, adică Drumul Dunării, lung de 1400 km. Ehe, cum ar fi să…?

     Am emoții, nu am mai pedalat 200 km dintr-o bucată practic, chiar dacă am o vagă idee despre ceea ce înseamnă anduranță în ciclism. Trebuie doar să-mi găsesc ritmul. Constanță-i cheia, îmi spun. Ăsta nu-i concurs. Startul are loc între 7 și 8, iar de la 10.05 până la 14.00 e musai să-mi fie ștampilat buletinul concursului la punctul de control de la km 104 amenajat în curtea școlii din Valea Lungă-Cricov. După, înapoi spre Arcul de Triumf la care trebuie să ajung cel târziu la 20.30. Realizabil. Citește mai mult…

A fost odată IRIS

     O banală dimineață, o melodie faină, o șosea lată. Și perspectivele unui drum lung pe meandrele patriei. Împreună au stârnit amintiri despre trecutul nu foarte îndepărtat. Seamană a nostalgie. Da, exact acel sentiment pe care cu câțiva ani în urmă îl consideram prietenul cel mai bun al vârstnicilor. Doar al lor. Ehe, mai sunt ani lumină până `ntr-acolo, îmi tot repetam

     Părul m-a lăsat de izbeliște, orele de sommn au devenit tot mai importante, alimentația și ea are nevoie de o  mai multă atenție, chiar și toanele prind rădăcini serioase, ce mai?, anii trec. E fără urmă de tăgadă, apogeul platitudinilor. Dar cum se scurge timpul?

     Din când în când mă așez puțin pentru a privi peste umăr, în tihnă. Derulez, opresc filmul, mă uit mai atent, iar desfășor banda, trag linie. Îmi place acest exercițiu. E interesant, chiar benefic, mai ales prin prisma faptului că sunt printre cei mulți care au picat examenul trăirii numai în prezent. Nu mai menționez că nici lupul de stepă a lui Hesse nu sunt; mă refere doar la imposibilitatea de a vedea cum ar fi decurs viața dacă aș fi ales alt drum la răscrucea concretului ori a gândurilor. Un remediu, singurul de fapt, constă în Citește mai mult…

A doua căzătură

     În sfîrșit sunt odihnit. Piciorul e (mai) bine, vremea și ea se prezintă cu o altă față, plăcută acum. Tot ceea ce se petrece se întâmplă spre și pentru bine, pam-pam.

     Sar din pat direct la masă. Halesc și tai la fizioterapie unde mă lovesc de dita-i surpriza. Îs bibilit pentru ultima dată, aflu imediat după sfârșitul ședinței. Gut, gut. Ok!, arată fizioterapeutul spre gleznă. Go zuhause!, completează într-o combinație lingvistică în timp ce-mi strânge mâna în ambele palme. Îi mulțumesc strângându-l în brațe, bucuros fiind peste poate de rezultatul tratamentului. De bani îl întreb în mai multe limbi și feluri, dar refuză amabil. Zâmbește iar, foarte larg, îmi mai transmite habar nu am ce până să-mi mai strângă mâna în palmele sale care m-au pus pe picioare. Pur și simplu nu dorește nici măcar un svanț.

     Mirat, chiar contrariat, revin Citește mai mult…

Beteag în Prizren

     Noaptea s-a scurs în reprize; scurte de somn, mai lungi cele dureroase…  Mă doare piciorul, căzătura de ieri m-a traumatizat. Puțină panică mă cuprinde, dar o fentez citind presa. Frunzăresc netul, mai multe publicații băștinașe. Presa locală prezintă apocalipsa, bag de seamă numaidecât. Cu litere mari, îngroșate pe fundal roșu ori galben, media online prezintă Macedonia, în special capitala, într-o lumină sumbră:  ieri a plouat o cantitate de 91 l/mp în doar două ceasuri, în estul țării. Bilanțul preliminar mă înfioară. Au decedat 21 persoane, multe localități sunt izolate și drumurile care leagă provincia de Skopje sunt închise. Hmmm, poate pățania de ieri a avut rostul ei; conform socotelii din târg azi trebuia să deschid ochii pe malul Vardarului.

     Două felii de pâine, gem, unt, un ou fiert, ceaiul și cafeaua sunt întinse pe masa din verandă. Nu apuc să dau iama căci sunt luat de mână fără vreun avertisment, și trecut strada. Nu am timp de proteste, mă dezmeticesc într-un cabinet medical. Interioru-i sinistru, pare păstorit de Josef Menghele. Aparatura medicală, așa cum o cunosc, e substituita aici de Citește mai mult…

Prima căzătură

     Crăpăturile din burlan permit apei să se scurgă; picură chinezește pe tăblia pervazului. Dincolo de streașină toarnă cu găleata. În atare situație n-am decât să fumez, să beau cafea și să fumez din nou. Perdeaua de apă e încă foarte deasă, abia zăresc la câțiva metri. D-aci și până-n fața blocului îs` 950 borne kilometrice. Multe, dar e singura certitudine, spre deosebire de ora plecării.

     După trei ceasuri – pe la unșpe`, și opt țigări, ridic cricul. Demarez spre soare, nori, căldură, umbră, vânt, umezeală, asfalt ud, dușuri de ploaie și multe bălți. Acestea-s condimentele presărate peste asfalt. Plusabundența mașinilor de pe șoseaua albaneză. Nu-s prea confortabil în atare situație, chiar dacă haosul e geamănul celui de acasă; nu trăiesc prin Scandinavia. Diferențele sunt mici: șoferii sunt mai agresivi, mai rapizi, mai hazardați în manevre. Zăpăciți de-a binelea! Idem pietonii. Heavy metal-ul (îmi place genul, dar nu pe șosele) continuă până urc pe albaneza A1, sau autostrada patriotică, cum îi spun băștinașii. Citește mai mult…

Pe Argeș în jos

– Nu plec nicăieri.

– Sunt, totuși, patru zile în care…

– În care nu doresc să stau alături de alți nefiriciți pe șosea, ca sardeaua la malul mării ori să mă calc în picioare pe mai știu eu unde, simt nevoia să-l întreup pe Taz.

– Cum crezi, se resemnează înțelept omu`.

– Taz, băiete, în toate cele patru zări n-ai loc să arunci un ac acum, cu această scurtă vacanță. Unde mai pui că în august mai toată lumea bate țara-n lung și-n lat.

– Înțeleg, rămâi la vatră.

– Da. Nu știu ce m-ar scoate din casă până la sfârșitul lunii?

– În regulă. Ședere plăcută!

     Nu i-am întors urarea, închisese telefonul. Îl știam bine. Expeditiv a fost mereu, nu putea fi altfel azi.

     Sâbătă și duminică a fost plăcut, m-am odihnit activ. Lunea a trecut repede, iar acum e prima oră a zilei de marți, deja bat din picior. Dorul de ducă-i cât casa, spectrul opțiunilor cam subțire însă. Hmm… Citește mai mult…

Prea cald; prea mulți turiști. Teribil!

     După o zi tampon, de odihnă, adică somn de voie, o scurtă plimbare pe coclauri, două băi în mare, o bere şi puțin stat la plajă, mă trezesc în zorii zilei. Sunt ca nou-născut. Şi ce poftă de mâncare am!

     Înfulec micul dejun, savurez cafeaua şi două țigări, scrutez harta… iată o buclă:

     Admir schița, îmi place traseul; mă afund în scaun trăgând din altă țigară.

     Totuşi ceva lipseşte. Nostalgia mă inundă. Bag de seamă că Citește mai mult…

%d blogeri au apreciat asta: